Tag Archives: zen

Soldatii zen

20180705_163214

De ce n-am avut religia japonezilor, care privesc sacrificiul pentru patrie drept binele cel mai mare? (Adolf Hitler)

 

La sfarsitul anilor 1950, jurnalistul si autorul Arthur Koestler a facut o calatorie in Orient si s-a intalnit cu cativa lideri spirituali. Relatarea calatoriilor sale a fost publicata in cartea The Lotus and the Robot. In ultimul capitol intitulat „The Stink of Zen”, Koestler se ocupa de problema amoralitatii zenului si merge pana la a-l critica pe Suzuki, invatatul zen care a facut cunoscuta practica zen publicului larg. El citeaza din lucrarea lui Suzuki, Zen and Japanese Culture:

„Zen este…extrem de flexibil prin faptul ca se adapteaza la aproape orice filosofie si doctrina morala, cu conditia sa nu-i fie afectata invatatura intuitiva. Poate fi gasit unit cu anarhismul sau fascismul, comunismul sau democratia, ateismul sau idealismul.”

Koestler a comentat ca acest pasaj „putea sa vina din partea unui jurnalist nazist cu o minte inclinata spre filosofie sau de la unul dintre calugarii zen care au devenit piloti sinucigasi”. Intalnirile cu invatatorii zen n-au facut decat sa-i intareasca ideea ca zen nu este deloc interesat de moralitate sau etica sociala. Cand a intrebat despre persecutia religiei in tarile totalitare sau despre camerele de gazare ale lui Hitler, raspunsurile au aratat in general o lipsa de interes in diferentierea faptelor bune de cele rele. El a considerat acest lucru „o toleranta lipsita de caritate” si s-a aratat sceptic cu privire la contributia pe care budismul zen putea s-o aiba in perioada postbelica la insanatosirea morala a Japoniei sau a oricarei alte tari.

In acest scurt capitol, Koestler a aratat cu degetul un fenomen de proportii inimaginabile. Patruzeci de ani mai tarziu, toata lumea a aflat ca „duhoarea zenului” a dominat Japonia in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; Koestler avea dreptate.

Brian Victoria, preot zen si istoric al religiilor, a fost cel care a adus la lumina dovezile. El a aratat ca, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, militarii japonezi au folosit ideile si tehnicile de meditatie ale budismului zen si ca liderii budismului zen si-au exprimat explicit sprijinul pentru razboi. Verdictul lui Victoria a fost la fel de taios ca o sabie de samurai. Astfel, el a dezvaluit faptul ca aproape toti liderii budisti din Japonia erau sustinatori ferventi ai militarismului japonez. In consecinta, a sustinut istoricul, budismul zen a incalcat atat de profund principiile fundamentale ale budismului, incat n-ar mai trebui recunoscut ca expresie a Boddidharma. In contextul religios occidental, aceasta echivaleaza cu a afirma ca intr-o anumita perioada (sa spunem, in timpul Inchizitiei), Biserica Catolica nu a fost o expresie a invataturilor lui Hristos.

Victoria a dezvaluit metodic ca razboaiele si uciderile erau considerate manifestari ale compasiunii budiste, ale altruismului si devota mentului fata de imparatul Japoniei. Codul soldatilor, pe care toti trebuiau sa-l invete pe de rost in 1941, avea o sectiune intitulata „Conceptia despre viata si moarte” unde scria:

„Ceea ce stapaneste viata si moartea este spiritul semet al sacrificiului de sine pentru binele public. Trecand dincolo de viata si de moarte, fugi degraba sa-ti indeplinesti datoria. Istovindu-ti forta trupului si a mintii, gaseste cu calm bucuria de a trai in datoria eterna”.

Retorica violenta a extremismului religios este, probabil, universala, dar, in cazul budismului zen, culmea spirituala a acestuia – obtinerea altruismului iluminat – , a fost folosita in pregatirea soldatilor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, care erau dispusi sa se sacrifice ca si cum vietile lor n-ar fi avut nicio importanta. Astfel, un maior ii sfatuia astfel pe soldati:

„[Soldatul] trebuie sa devina una cu superiorul lui. De fapt, trebuie sa devina superiorul acestuia. In  mod similar, el trebuie sa devina ordinul pe care il primeste. Cu alte cuvinte, eul sau trebuie sa dispara”.

Promisiunea vietii eterne pe care o fac crestinismul si islamismul este inlocuita la budisti cu ideea ca, devenind altruist, viata si moartea iti sunt nediferentiate. Nu mai ai nimic de pierdut murind pe campul de lupta dupa ce realizezi vacuitatea eului. Acest spirit este adanc inradacinat in budismul japonez, mergand pana in epoca samurailor. Takuan, un vestit maestru zen din secolul al XVII-lea, a scris:

„Sabia ridicata nu are vointa proprie, totul e vacuitate. Este ca lumina fulgerului. Omul  care e pe cale sa fie doborat este si el vacuitate, asa cum e cel care manuieste sabia. Niciunul dintre ei nu poseda o minte care sa aiba vreo substantialitate. Intrucat fiecare dintre ei este vacuitate si nu are minte, omul care loveste nu este om, sabia din mainile sale nu este sabie, iar acel „eu” pe cale sa fie doborat e ca si cum un vanticel de primavara ar fi spintecat de un trasnet”.

D.T.Suzuki a exprimat acelasi punct de vedere in secolul al XX-lea. El a comparat in mod elocvent folosirea de un maestru zen a sabiei cu producerea unei capodopere artistice. Desi maestrul zen nu are intentia de a provoca rau nimanui, inamicul apare si se face victima spadasinului iluminat, sugereaza Suzuki. E ca si cum sabia actioneaza fara un agent sau prin intermediul unui robot, daca vrem sa folosim o imagine mai putin poetica. Atunci nu mai e de mirare ca Hitlersi ceilalti nazisti au fost indragostiti de zen. Heinrich Himmler, comandantul trupelor SS, care era obsedat de idei ezoterice si trimisese experti in Tibet si India, credea ca toti militarii sai trebuiau sa actioneze cu „decenta”. Prin decenta el intelegea ca nu trebuiau sa fie atinsi de slabiciunea umana atunci cand priveau miile de cadavre asezate unul langa celalalt, asa cum cadeau in gropile comune din lagarele de concentrare. Dupa razboi, cand a fost  prins si interogat, nu a avut nici urma de o idee despre monstruozitatea actiunilor sale; asemenea unui maestru zen, parea indiferent.

Cand cartea lui Brian Victoria, Zen at War, a fost tradusa in japoneza, a avut un impact neprevazut. In loc sa incerce sa nege legaturile dintre budismul zen si militarism, mai multi maestri zen au recunoscut ca asa stateau lucrurile si si-au cerut scuze oficial. A fost o calatorie lunga pentru Victoria, care a fost hirotonit in 1964 preot zen deoarece credea ca budismul zen era lipsit de violenta care marcase religiile occidentale. Dar nu si-a pierdut credinta. El sustine principiile nonviolente ale budismului si neaga posibilitatea uciderii din compasiune, sustinand ca in nicio imprejurare un bodhisattva nu poate folosi in mod legitim violenta pana la punctul in care sa ia efectiv viata unei alte fiinte umane.

Totusi, asta ne lasa fara raspuns la o alta intrebare, nu mai putin dificila: Ce sa intelegem, cand un bodhisattva sau, in traditia zen, cineva care a atins satori si cu toate acestea comite acte violente, este acea persoana cu adevarat iluminata? Paradoxal, da. Dupa razboi, Suzuki, desi nu a retractat niciuna dintre lucrarile sale anterioare, a sustinut ca numai iluminarea nu este suficienta pentru a te face un preot zen responsabil. Un preot zen are de asemenea nevoie sa foloseasca discernamantul intelectual, deoarece iluminarea in sine este doar o stare a fiintei care nu poate distinge binele de rau.

Asta nu seamana cu ceea ce am fost obisnuiti sa auzim. In Orient, iluminarea este privita aproape ca sfintenia in Occident – oricine atinge o astfel de stare a fiintei este de asteptat sa fie o culme de altruism si de iubire. Adeptii isi venereaza invatatorii spirituali, tratandu-i adesea ca pe intruchipari vii ale nirvanei sau ale lui Dumnezeu. Ideea ca cea mai inalta realizare a dezvoltarii spirituale s-ar putea sa nu fie de ajuns pentru a distinge binele de rau este tulburatoare. Se profileaza doua ipoteze: fie iluminarea nu te face neaparat sa actionezi intr-o maniera lipsita de egoism sau pasnica; fie acele persoane pe care le credem iluminate nu sunt atat de sfinte cum par. Misticii din toate timpurile au avertizat cu privire la pericolul infatuarii spirituale. Theresa de Avila, o mistica spaniola crestina, a mers pana la a sugera ca nu trebuie sa ne incredem in bunatatea oamenilor sfinti care sunt inca in viata. In traditia crestina, comiti pacatul desertaciunii daca crezi ca esti sfant. In traditia budista, probabil ca ar fi o dovada ca maestrul cel lipsit de ego inca mai are sa se descotoroseasca de o parte din ego.

Sursa: Miguel Farias, Catherine Wikholm – Pilula Buddha

Sita din ocean

deep

Intr-o zi, in timp ce un guru le preda discipolilor sai, unul dintre acestia i-a spus:

“Maestre, ne inveti de luni de zile, dar niciunul dintre noi nu pare sa se apropie vreun pic de starea de Iluminare. E nevoie sa facem ceva?”

Guru a zambit si a spus:

“Trebuie sa pui o sita in ocean si sa o umpli cu apa.”

Discipolii nu au inteles. Ei au murmurat printre dinti: “Asta nu e un guru adevarat. Toata lumea stie ca nu poti umple o sita cu apa. Ea se scurge imediat. Aceeasi problema o are si invatatura lui. Suna bine, dar se risipeste imediat.” Asa ca l-au parasit. Cu exceptia unuia dintre ei, o femeie tanara, care i-a spus:

“Maestre, eu stiu ca problema nu e legata de ceea ce ma inveti tu, ci de ceea ce inteleg eu. Ajuta-ma sa inteleg.”

Plin de compasiune, guru i-a raspuns:

“Vino cu mine.” El a dus-o la un magazin si a cumparat o sita. Apoi, a dus-o la malul marii. “Uite, a indemnat-o el, umple aceasta sita cu apa.”

Dornica sa invete, ea s-a dus la marginea apei si a cufundat sita in apa. Dar, cand i-a dus-o lui, toata apa se scursese. El doar a zambit.

“Umple sita cu apa”, i-a spus el incet, iar ea a incercat din nou, stiind ca nu i-ar fi cerut sa faca ceva, daca ea nu ar fi putut face acel lucru. Dar degeaba. A alergat cu sita inapoi la el, cat de repede a putut, dar apa s-a scurs din nou.

“Umple sita cu apa” – i-a spus el simplu, iar ea a  incercat din nou. In continuare, nu a ramas niciun strop de apa in sita.

“Fir-ar sa fie!”- a rostit ea atunci, tipand. “M-am saturat! M-am saturat sa fiu toata viata, discipol spiritual!”A aruncat cu violenta sita in aer si a plecat hotarata.

“Asteapta!” – i-a strigat guru. “Priveste.”

Tanara femeie s-a intors exact la timp pentru a vedea ca sita plutea deasupra apei oceanului… iar apoi s-a scufundat si a disparut. Guru s-a apropiat de eleva sa. “Nu poti sa intri putin in apa, ici si colo. Nu intri putin in apa, iar apoi dai bir cu fugitii. Trebuie sa te cufunzi cu totul in apa. Trebuie sa fii cu totul in apa.”

Iar eleva a inteles.

Zen si arta fericirii

Chris-Prentiss-Zen-si-arta-fericirii-340x500

Lasa-te in voia a orice se intampla

si lasa-ti mintea libera:

ramai concentrat

si accepta orice se intampla.

Iata scopul.

(Chuang Tzu)

……………

Cine a cunoscut multumirea ce vine din a fi pur si simplu multumit

Nu va mai fi niciodata altfel decat multumit.

(Tao Te Ching)

………………………….

Nu ar trebui sa fii surprins de nimic din ce vezi sau auzi…daca esti pregatit sa accepti lucrurile asa cum sunt, le vei privi ca pe niste vechi prieteni.

(Shunryu Suzuki)

……………..

Minune nu este a zbura sau a merge pe apa, ci a merge pe pamant.

(proverb chinezesc)

……………

Intrebari:

  • Ce poate iesi bun din asa ceva?

………….

Afirmatii:

  • Tot ce ni se intampla e spre binele nostru.
  • Este cel mai bun lucru ce mi se putea intampla.
  • Universul te loveste intotdeauna in punctul cel mai slab, deoarece acolo ai nevoie sa te intaresti.
  • Este in folosul meu.
  • Universul nu face greseli.

…………….

Nici cel mai crunt dusman nu te poate rani

Ca gandurile tale dezlantuite.

Dar, odata stapanite,

Nimeni nu te poate ajuta mai mult.

(Dhammapada)

sursa: Chris Prentiss – Zen si arta fericirii

Devino ceea ce esti II

allan watts

sursa foto

Aceasta rezistenta nu se bazeaza pe teama produsa de o actiune neprevazuta pe care necunoscutul ar putea sa o produca, desi banuiesc ca pana si cel mai inversunat filozof, adept al logicii pozitiviste, ar recunoaste ca are niste trairi stranii in fata necunoscutului adus de moarte. Rezistenta este cauzata mai degraba de opozitia pe care acest tip de minte o manifesta fata de constientizarea propriilor limite in ceea ce priveste puterea sa de a ordona si controla. Mintea simte ca daca exista aspecte ale vietii pe care ea nu le poate ordona, este rezonabil (adica ordonabil) sa uite de ele si sa-si indrepte atentia spre zonele care pot fi ordonate – astfel incat senzatia de success, de competenta, sa poata fi mentinuta. Constientizarea acestor limite intelectuale reprezinta, pentru intelectualul pur, o umilire. Dar pentru cel care este mai mult decat un simplu calculator automat, el simte, ca si Goethe, ca

“Starea cea mai elevata la care omul poate accede este cea de minunare; daca fenomenele primare il fac sa se minuneze, atunci sa fie multumit; pentru ca nimic nu ii poate oferi ceva mai elevat si nimic altceva nu mai poate omul sa gaseasca daca ar cauta dincolo de aceasta stare; ea este limita.”

In contextual experientelor mistice sau metafizice despre care discutam, aceasta stare de minunare – care are multiple profunzimi si subtilitati – este una dintre cele doua componente importante. Cealalta stare este cea de eliberare (ceea ce hindusii numesc Moksha), care e legata de realizarea faptului ca un numar imens de activitati umane sunt directionate catre solutionarea unor problem nerealiste sau a unor pure fantezii – si catre atingerea unor obiective pe care de fapt nici nu ni le dorim.

………………….

Dorinta care este hulita pentru simplul motiv ca nu poate fi satisfacuta este cel mai mare dusman al omului. El poate pretinde ca dorinta nu exista, ca a fost invinsa, dar trebuie sa avem puterea de a raspunde cinstit la intrebarea: “daca as putea sa-mi satisfac aceasta dorinta, as face-o?” Daca aceasta intrebare nu-si gaseste raspunsul, renuntarea cu pompa la cele lumesti, adoptarea ascetismului nu din dorinta, ci din necessitate sau mandrie, nu inseamna altceva decat ascunderea de dusman, ceea ce ne face si mai vulnerabili. De aceea primul pas pe Cale este sa stim ce vrem, nu ceea ce ar trebui sa vrem. Doar astfel poate pelerinul sa porneasca la drum fiind pe deplin pregatit.

………………….

Iluminarea spirituala este adeseori descrisa drept libertatea absoluta a sufletului si am vazut ca Realitatea Unica este atotcuprinzatoare. Este mintea misticului libera si atotcuprinzatoare? Daca da, s-ar parea ca spiritualitatea lui nu depinde de gandirea unor tipuri special de ganduri sau de trairea unui anumit tip de sentiment in fundul sufletului sau. Este liber sa gandeasca la orice si la nimic, sa iubeasca si sa-i fie frica, sa fie vesel sau trist, sau sa-si preocupe mintea cu lucruri filozofice sau cu chestii marunte cotidiene; el este liber sa fie intelept sau prost, sa simta atat compasiune cat si ura, si sa traiasca atat agonia cat si extazul.

……………..

In lumea spirituala nu exista premianti si repetenti; toti suntem oameni, toti suntem egali si nu putem urca, nici cobori. Singura diferenta dintre un intelept sau mistic si omul obisnuit, neiluminat, este faptul ca primul realizeaza identitatea sa cu Dumnezeu sau Brahman, in timp ce celalalt nu o poate face. Insa incapacitatea de a realize aceasta identitate nu altereaza faptul in sine.

………..

Atentie la libertatea falsa data de facutul a ceea ce-ti place; a fi cu adevarat liber inseamna a fi liber sa faci si ceea ce nu-ti place, caci daca esti liber sa faci doar ceea ce iti place esti in continuare captivul dualismului, fiind inlantuit de propriile impulsuri. O cale mai potrivita pentru a ajunge la aceasta realizare este sa iti dai voie sa fii ignorant, caci si nebunii sunt una cu Dumnezeu. Daca incerci sa te eliberezi si sa te transformi in Dumnezeu, devii un mare egoist. Daca in schimb iti acorzi libertatea de a fi tu insuti, vei descoperi ca Dumnezeu nu este ceea ce devii, cat ceea ce esti – in ciuda a cine esti.

……………….

Exista nenumarate religii si abordari psihologice moderne care fac greseala fundamental de a incerca sa faca coada sa dea din caine, caci despre asta este vorba in toate demersurile legate de aceasta cautare a personalitatii. 🙂

…………..

Asa cum sotul trebuie, atata vreme cat iubeste, sa isi primeasca si sa-si accepte sotia asa cum este, oferindu-se concomitent total pe sine, tot astfel omul trebuie sa accepte lumea si sa i se ofere. A primi universul in tine, dupa modelul anumitor “mistici”, inseamna pur si simplu a deveni ingamfat datorita convingerii gresite ca tu esti Dumnezeu, creand astfel inca o diferenta intre intregul maret si partea degradata. A te oferi deplin si intr-un mod servil lumii inseamna a te transforma intr-o non-entitate spirituala, un mecanism, o cochilie, o frunza batuta de vanturile circumstantelor exterioare. Dar daca primesti lumea in tine si concomitent te oferi lumii, atunci apare acea unire ce determina A Doua Nastere. Doar in aceasta stare putem aprecia cu adevarat viata intr-un mod corect, putem accepta cu iubire, gratitudine si reverenta ceea ce este placut sau nu in celelalte fiinte, avand intelegerea ca nu exista bucurie fara tristete, viata fara moarte, placere fara durere.

sursa: Allan Watts – Devino ceea ce esti

Devino ceea ce esti I

devino-ceea-ce-esti

sursa foto

A primi universul in tine insuti, dupa modelul unora dintre “mistici”, inseamna pur si simplu a deveni  ingamfat la ideea ca tu esti una cu Dumnezeu, si astfel a institui o noua opozitie intre intregul atotputernic si partea demna de dispret. A te dedica total si intr-un mod umil lumii inseamna a deveni o non-entitate spirituala, un mecanism, o carcasa [goala], o frunza batuta de vanturile circumstantelor. Dar daca lumea este primita si, in acelasi timp, sinele e abandonat, se creeaza acea uniune care aduce cu sine cea de-A Doua Nastere.

…aceasta rezoneaza intr-un mod familiar cu ideea buddhista de Cale de Mijloc, asa cum este si firesc sa fie…

……………….

Sfanta simplitate – acel mod de viata care nu implica nici o constrangere, in care nu ai ce sa pierzi pentru ca ai renuntat la tot, in care traiesti un sentiment extraordinar de libertate (…).

………….

O abordare bazata pe vointa, pe constrangere si pe morala cand e vorba despre transformarea omului, intotdeauna o obstructioneaza – intrucat continua sa cultive iluzia capacitatii de stapanire a sinelui care, chipurile, ne sta in cale. Insa exact momentul in care descopar ca nu pot sa ma abandonez pe mine este momentul cand ma abandonez; chiar cand imi dau seama ca nu ma pot accepta pe mine, de fapt ma accept. Caci luand contact cu aceasta stanca dura a imposibilului omul devine sincer si nu mai poate sa se joace de-a v-ati ascunselea cu Eu si Mine, respective “bunul Eu” incercand sa-l schimbe pe “raul Mine”, care de fapt este acelasi cu “bunul Eu”.

………………..

Oricat de departe in trecut sau in viitor incearca sa scape, niciodata nu se pot separa de momentul actual, deoarece gandurile insele apartin prezentului; ele formeaza, la fel ca toate celelalte lucruri existente, miscarea continua a vietii care este Tao. Tu poti crede ca esti in dezacord cu viata si cu eternal Acum; dar nu poti fi, intrucat tu esti viata si existi Acum – altfel nu ai fi aici. Astfel, acest Tao infinit e ceva de care nici nu poti sa fugi, nici nu il poti prinde; nu e ceva de care te poti apropia sau departa; el este si tu esti el. Asadar, devino ceea ce esti.

………..

Doctrina religioasa este precum o pluta: ea te ajuta sa treci raul dar, odata ce ai ajuns pe malul celalalt, o lasi in urma si nu te mai chinui sa o cari in spinare.

……………

Atunci cand suntem in starea reala de concentrare, in care atentia nu fluctueaza, nu mai exista sinele – mai precis, nu mai exista constiinta de sine. Si asta intrucat asa-zisul sine este un construct format din cuvinte, amintiri si alte fantasme care nu au o existenta in realitatea imediata.

………………….

Universul este etern. Motivul pentru care universul este etern este acela ca nu traieste pentru sine. De aceea el dureaza. Si de aceea inteleptul se pune la urma, si se gaseste pe sine in frunte; isi priveste propria persoana din exterior, si astfel persoana sa continua sa existe. Oare nu se implineste tocmai pentru ca nu traieste pentru sine?

…………………..

Chesterton spunea odata ca, intrucat nu se iau in serios, ingerii pot sa zboare.

………….

Este un iluminat acela care intra in joc stiind ca e vorba de un joc, caci omul sufera doar cand ia in serios ceea ce zeii au facut pentru amuzament. Asadar, omul devine om atunci cand isi pierde capacitatea de a pluti, caracteristica zeilor. Intrucat zeii (sau cei pe care ii mai numim Buddha sau in orice alt fel) nu sunt altceva decat esenta noastra cea mai profunda, care ar putea nimici universul intr-o clipita de ar vrea. Dar ea nu o face, ci tine lumile in miscare pentru divinul scop al jocului caci, asemeni unui muzician, este o creatoare care se delecteaza compunand ritmuri si melodii. De aceea, a te juca cu ea reprezinta o bucurie si nu o corvoada, iar cel care nu vede acest lucru ca pe o bucurie, nici nu se poate juca cu ea si nici nu poate sa o inteleaga.

Sursa: Allan Watts – Devino ceea ce esti