Tag Archives: suferinta

Cand totul se prabuseste in jurul tau III

20190129_085723

Oare si eu voi adauga ceva la agresivitatea din lume?

Voi fi de partea pacii sau voi porni razboiul?

……………….

Maitri

-bunatatea plina de iubire

-atitudine prietenoasa neconditionata

……………………

Pentru a nu face rau trebuie sa ramanem treji. Parte din starea de trezie este efortul de a incetini lucrurile suficient pentru a observa ce spunem si ce facem. Cu cat reusim mai bine sa fim martori ai reactiilor noastre emotionale in lant, intelegand cum functioneaza acestea, cu atat este mai usor sa ne infranam pornirile. Acesta devine un mod de viata in care ramanem treji, incetinim ritmul si observam.

…………

In limba tibetana exista un termen interesant: ye tang che. Silaba ye inseamna „total, complet”, iar restul inseamna „epuizat”. Impreuna, ye tang che inseamna obosit pana la epuizare. Am putea spune „satul de tot si de toate”. Termenul descrie experienta lipsei totale de speranta, a renuntarii definitive la speranta. Acesta este un lucru important. Este inceputul inceputului. Fara a renunta la speranta – speranta ca exista ceva mai bun in viitor, ca exista cineva mai bun in viitor – nu vom fi impacati cu locul unde ne aflam sau cu ceea ce suntem.

…………….

Exista sase feluri de a descrie acest gen de singuratate calma. Acestea sunt: mai putina dorinta, multumire, evitarea activitatii inutile, disciplina totala, renuntarea la ratacirile in lumea dorintelor si renuntarea la incercarea de a gasi siguranta in gandurile discursive.

Mai putina dorinta inseamna sa fim gata de singuratate fara a cauta o rezolvare atunci cand totul in noi tanjeste dupa ceva care sa ne inveseleasca si sa ne schimbe starea de spirit. Practicarea acestui gen de singuratate este un mod de a planta semintele care sa duca la reducerea nelinistii fundamentale. Prin meditatie, de exemplu, ori de cate ori rostim „gandire” in loc sa fim dominati la nesfarsit de gandurile noastre, exersam faptul de a fi prezenti fara sa ne disociem. Nu putem face acest lucru acum daca ieri, cu o zi, cu o saptamana sau cu un an in urma nu am fost dispusi sa o facem. Daca practicam din toata inima si constant mai putina dorinta, ceva se schimba. Simtim mai putina dorinta in sensul ca nu mai suntem la fel de usor sedusi de Povestile Noastre de Viata Foarte Importante. Asadar, chiar daca arsura singuratatii se mai simte si, timp de o secunda si jumatate, privim calm nelinistea din noi, in timp ce ieri nu puteam sa facem asta nici macar o secunda, aceasta este calatoria luptatorului. Aceasta este calea indraznelii. Cu cat ne agitam mai putin si ne lasam mai putin prada nebuniei, cu atat este mai puternic gustul satisfactiei aduse de singuratatea calma. Asa cum obisnuia sa spuna adesea maestrul zen Katagiri Roshi: „Poti fi singur fara a te simti abandonat”.

Al doilea tip de singuratate este multumirea. Cand nu avem nimic, nu avem nimic de pierdut. Nu avem nimic de pierdut, dar suntem adanc programati sa credem ca avem mult de pierdut. Sentimentul ca avem mult de pierdut este inradacinat in frica – frica de singuratate, de schimbare, de tot ceea ce nu poate fi rezolvat, de non-existenta. Speranta ca putem evita acest sentiment si teama ca nu vom putea deveni propriul punct de referinta.

Atunci cand trasam o linie pe mijlocul unei pagini, stim cine suntem daca suntem pe partea dreapta si stim cine suntem daca suntem pe partea stanga. Dar nu stim cine suntem daca nu ne asezam pe una din parti. Atunci pur si simplu nu stim ce sa facem. Nu avem un punct de referinta, nu ne tine nimeni de mana. In acel moment, fie intram in panica, fie ne acomodam cu situatia. Multumirea este sinonima cu singuratatea, singuratatea calma, acomodarea cu singuratatea calma. Renuntam sa mai credem ca daca scapam de singuratate vom avea parte de o fericire durabila, sau de bucurie, sau de sentimentul bunastarii, de curaj sau forta. De obicei trebuie sa renuntam de milioane de ori la aceasta convingere, imprietenindu-ne iar si iar cu spaima noastra si cu nerabdarea de a evada in ceva, facand acelasi lucru de milioane de ori, dar in mod constient. Apoi, fara sa ne dam seama, ceva incepe sa se schimbe. Putem fi pur si simplu singuri, fara alternativa, multumiti sa ne aflam in prezent, cu starea noastra de spirit si cu textura palpabila a intamplarilor care se petrec.

Al treilea fel de singuratate este evitarea activitatilor inutile. Cand „ne arde” singuratatea, cautam ceva care sa ne salveze; cautam o cale de iesire. Simtim acel ceva ciudat, numit singuratate, iar mintea noastra o ia razna in incercarea de a gasi tovarasi care sa ne salveze din disperare. Aceasta este o activitate inutila. Este un mod de a ne face de lucru astfel incat sa nu simtim nicio durere. Poate lua forma visului obsesiv cu ochii deschisi, ce ne poarta cu gandul la o iubire romantica adevarata, sau la transformarea unui schimb de barfe in stirile de la ora cinci, sau chiar la o calatorie in salbaticie. Fapt este ca, in toate aceste activitati cautam companie din obisnuinta, folosind acelasi mod repetitiv de a ne distanta de demonul singuratatii. Am putea oare sa ne oprim si sa aratam putina compasiune si respect pentru noi insine? Ce ar fi sa incercam sa nu mai fugim de singuratatea in care ne aflam doar cu noi insine? Ce-ar fi sa nu mai cautam evadari si sa nu ne mai agatam de ceva, in clipa in care intram in panica? Acceptarea relaxata a singuratatii este un efort meritoriu. Asa cum spunea poetul japonez Ryokan: „Daca vrei sa aflii semnificatia, opreste-te si nu mai alerga dupa atatea lucruri”.

Disciplina totala este o alta componenta a singuratatii calme. Disciplina totala inseamna ca, ori de cate ori avem ocazia, suntem dispusi sa ne intoarcem inapoi, delicat, la momentul prezent. Aceasta este singuratatea ca disciplina totala. Suntem gata sa ramanem pe loc, sa fim prezenti, singuri. Nu este nevoie sa cultivam acest gen de singuratate; putem doar sa stam neclintiti suficient de mult pentru a intelege ca, de fapt, asa stau lucrurile. Fundamental suntem singuri si nu exista nimic, nicaieri de care sa ne putem agata. Mai mult, aceasta nu este o problema. De fapt, ne permite sa descoperim, in sfarsit, fiinta in stare pura, nefabricata. Presupunerile noastre obisnuite – toate ideile noastre despre cum stau lucrurile – ne impiedica sa vedem clar, cu deschidere totala. Spunem: „Da, stiu!” Dar nu stim. Nu stim nimic cu adevarat. Nu exista certitudine despre nimic. Adevarul fundamental doare si dorim sa fugim de el. Dar, daca ne intoarcem si acceptam un lucru atat de familiar cum este singuratatea, aceasta este o forma de disciplina utila pentru a intelege cat de profunde sunt momentele nerezolvate din viata noastra. Ne pacalim cand fugim de ambiguitatea singuratatii.

Renuntarea la obiceiul de a rataci in lumea dorintelor este un alt mod de a descrie singuratatea calma. Ratacirea in lumea dorintelor implica si cautarea unor alte optiuni, cautarea unui lucru care sa ne creeze confort – mancare, bautura, oameni. Cuvantul dorinta implica dependenta, modul in care tinem strans de ceva, deoarece dorim sa descoperim un mod de a face ca lucrurile sa se aseze. Aceasta dependenta este rezultatul faptului ca nu ne-am maturizat niciodata. Dorim, in continuare, sa mergem acasa si sa deschidem frigiderul si sa il gasim plin de tot ceea ce ne place; cand situatia devine dificila, dorim sa strigam „Mama!” Insa, daca mergem in continuare pe calea meditatiei, parasim caminul si ramanem fara nimic. Daca nu ratacim in lumea dorintei, ne raportam direct la realitatea lucrurilor, asa cum este ea. Singuratatea nu este o problema. Singuratatea nu este ceva ce trebuie rezolvat. Lucrul acesta e adevarat si in cazul altor experiente prin care trecem.

Un alt aspect al singuratatii calme este acela de a nu cauta siguranta in gandurile discursive. Ne-a fost taiata craca de sub picioare, lucrurile s-au dezvaluit asa cum sunt ele in realitate, nu avem cum sa scapam de aceasta realitate! Nici macar nu cautam compania conversatiei constante cu noi insine, despre una si despre alta, daca e asa sau daca nu e asa, daca trebuie sa nu trebuie, daca se poate sau nu se poate. In singuratatea calma nu cautam siguranta in sporovaiala noastra interioara. Iata de ce ni se spune sa o numim „gandire”. Ea nu are o realitate obiectiva. Este transparenta si ne scapa printre degete. Suntem incurajati doar sa atingem acea sporovaiala si sa ne eliberam de ea, sa nu acordam atentie unor nimicuri.

Singuratatea calma ne permite sa ne privim mintea cu onestitate, fara agresivitate. Treptat putem renunta la idealurile legate de cine credem ca ar trebui sa fim sau dorim sa fim, sau despre ce credem ca gandesc altii ca vrem sau ca ar trebui sa fim. Renuntam la toate acestea si privim drept, cu compasiune si umor, ceea ce suntem. In acel moment,  singuratatea nu mai este o amenintare si suferinta, nu mai este o pedeapsa.

Singuratatea calma nu ne ofera solutii si nici nu ne ofera teren sigur sub picioare. Ea ne provoaca sa pasim intr-o lume fara puncte de referinta, fara polarizare, fara o baza solida. Aceasta este calea de mijloc, calea sacra a luptatorului.

Cand te trezesti dimineata si, din senin, apare in suflet durerea alienarii si a singuratatii, poti profita de aceasta oportunitate minunata? In loc sa te persecuti sau sa simti ca se intampla ceva teribil de grav, chiar atunci, in momentul de tristete si de dor, te poti relaxa, atingand spatiul nemarginit al inimii omenesti. Data viitoare cand simti toate astea, incearca cele de mai sus.

……………….

Exista trei adevaruri – numite in mod traditional, trei insemne – ale existentei noastre: caracterul efemer, suferinta si starea lipsita de ego.

(…) Cum sarbatorim efemerul, suferinta si starea lipsita de ego in viata noastra de zi cu zi? Cand apare efemerul in viata noastra, il recunoastem ca atare. Nu trebuie sa cautam oportunitati pentru a face acest lucru. Cand se termina cerneala din stilou tocmai in timp ce scriam o scrisoare importanta, recunoastem caracterul efemer, ca parte a intregului ciclu al vietii. Cand se naste cineva, recunoastem in asta efemerul. Cand cineva moare, recunoastem in asta efemerul. Cand cineva ne fura masina, recunoastem in asta efemerul. Cand ne indragostim, stim ca este un moment efemer si deci cu atat mai pretios. Exista nenumarate exemple ale efemerului in viata noastra de fiecare zi, din momentul in care ne trezim si pana adormim si chiar si in vis, tot timpul. Este o practica de douazeci si patru de ore zilnic. Recunoastem efemerul ca efemer.

Apoi recunoastem reactia noastra la ceea ce este efemer. Acum intra in scena curiozitatea. De obicei, reactionam din obisnuinta la evenimentele din viata noastra. Simtim resentimente sau incantare, suntem entuziasti sau dezamagiti. Inteligenta nu are un cuvant prea mare de spus, veselia nu este prezenta. Dar, atunci cand recunoastem efemerul ca efemer, putem observa si reactiile noastre fata de acesta. Procesul poarta numele de atentie deplina, constientizare a prezentului, curiozitate, dorinta de a cerceta, vigilenta. Oricum i-am spune, este o practica foarte utila, este efortul de a ajunge sa ne cunoastem in totalitate.

Atunci cand in viata noastra apare suferinta, o putem recunoaste drept suferinta. Cand primim ceea ce nu ne dorim, cand ne imbolnavim, cand imbatranim, cand se apropie momentul mortii – cand oricare dintre aceste lucruri apare in viata noastra, putem recunoaste suferinta ca suferinta. Atunci putem deveni curiosi, putem observa si acorda atentie reactiilor noastre fata de ceea ce se intampla. De obicei ceea ce se intampla ne provoaca resentimente si, intr-un fel, ne simtim tradati sau, dimpotriva, ne provoaca incantare. Oricare ar fi reactia noastra, este venita din obisnuinta. In locul acestei reactii, am putea sa simtim apropierea urmatorului impuls si sa observam efectele lui asupra noastra. Efectele nu sunt nici rele, nici bune; este vorba doar de ceva ce se intampla ca reactie la placerea sau durerea existentei noastre. Putem, pur si simplu, sa percepem acest lucru, fara a judeca si fara intentia de a corecta ceva.

Cand apare starea lipsita de ego, o recunoastem ca atare – un moment proaspat, o perceptie clara a unui miros sau a unei privelisti sau a unui sunet, un sentiment de deschidere fata de emotii sau ganduri, si nu de inchidere in egoul nostru limitat. Cand percepem spatiozitatea in viata noastra, cand observam o pauza in conversatia continua pe care o avem cu noi insine, cand observam dintr-odata ce se afla in fata noastra, cand privim clar realitatea asa cum este ea, nemodificata, putem recunoaste aceasta ca stare lipsita de ego. Nu este mare lucru. Starea lipsita de ego este la indemana noastra tot timpul, in chip de prospetime, deschidere, incantare starnita de perceptia noastra senzoriala. Oricat ar parea de ciudat, traim starea lipsita de ego si atunci cand nu stim ce se intampla, cand ne pierdem punctul de referinta, cand suferim un soc si mintea ni se opreste in loc. Ne putem observa reactiile la toate acestea. Uneori ne deschidem mai mult; alteori ne inchidem imediat in noi. In orice caz, atunci cand starea lipsita de ego apare in viata noastra, o putem recunoaste ca atare. Putem sa observam, sa fim curiosi, atenti la reactiile noastre si la ce urmeaza sa se intample.

Adeseori, pacea este recomandata de invataturile spirituale drept al patrulea insemn al existentei. Nu este vorba despre pacea ca opus al razboiului. Este acea stare de bine ce apare cand percepem complementaritatea perechilor infinite de elemente opuse. Daca exista frumusete, exista si uratenie. Daca exista bine, exista si rau. Intelepciunea si ignoranta nu pot fi separate. Este un adevar de demult – unul pe care barbatii si femeile asemenea noua continua sa il tot descopere de multa vreme. Cultivand curiozitatea clipa de clipa, putem descoperi ca acest gen de pace creste in noi putin cate putin in fiecare zi si putem incepe sa intelegem ce am citit pana acum in carti.

Asadar, nu lua nimic drept sigur si nu crede tot ce ti se spune. Fara a fi cinic sau credul, cauta latura vie a dharmei. Recunoaste caracterul efemer, suferinta si starea lipsita de ego ca elemente de baza ale vietii si fii curios cu privire la reactiile pe care le ai. Descopera singur pacea si afla daca este adevarat sau nu ca situatia noastra fundamentala este o sursa de bucurie.

………………..

Alaturi de viziunea clara, mai exista un element important, si anume bunatatea. Se pare ca, daca nu exista claritate si onestitate, nu putem progresa. Ramanem prizonieri in acelasi cerc vicios. Dar onestitatea fara bunatate ne face sa fim furiosi si rai si, curand, incepem sa aratam de parca am fi supt o lamaie. Suntem atat de prinsi in introspectie incat pierdem orice urma de multumire sau recunostinta. Iritarea fata de sine, fata de viata proprie si fata de idiosincraziile celorlalti devine coplesitoare. Iata de ce se pune atat de mult accent pe bunatate.

Uneori e exprimata sub forma inimii, a trezirii inimii. Adesea poarta numele de blandete. Uneori se numeste prietenie fara limite. Dar, in esenta, bunatatea este un mod practic, cotidian de-a descrie acel ingredient important care echilibreaza intregul tablou si care ne ajuta sa ne conectam cu bucuria neconditionata. Asa cum spune profesorul vietnamez Thich Nhat Hanh: „Suferinta nu este suficienta”.

………….

„Cand doare atat de rau, este pentru ca stau agatat atat de strans.”

…………..

Unul din modurile in care se poate exersa rabdarea il reprezinta efectuarea practicii tonglen. Cand vrem sa facem o miscare brusca, sau cand suntem pe cale sa o luam la goana prin viata, sau cand simtim ca trebuie sa gasim o rezolvare, sau cand cineva tipa la noi si ne simtim insultati, vrem sa tipam si noi, la randul nostru, ca sa fim chit. Vrem sa scapam de otrava din noi. In loc sa procedam astfel, ne putem conecta la nerabdarea umana, la agresivitatea fundamentala practicand tonglen pentru toate fiintele. Putem, apoi, sa transmitem sentimentul de spatiu, care, la randul lui, calmeaza si mai mult lucrurile. Stand in meditatie, asezati sau in picioare, putem sa cream spatiul necesar pentru ca reactiile noastre obisnuite sa nu se mai produca. Cuvintele si actiunile noastre pot fi complet diferite, deoarece am indraznit sa atingem, sa gustam, sa simtim si sa vedem mai intai situatia.

………………..

Prin meditatie cream mai mult spatiu, iar apoi incepem sa vedem din ce in ce mai clar, din ce in ce mai limpede tot ce se intampla.

…………….

Observa-ti opiniile. Daca vei constata ca incepi sa fii agresiv in ceea ce priveste opiniile tale, observa acest lucru. Daca descoperi ca esti neagresiv, observa acest lucru.

Sursa: Pema Chodron – Cand totul se prabuseste in jurul tau

Tonglen

Nu pot sa uit seara de acum cativa ani cand am facut prima oara acest tip de meditatie. Nu stiam ca se numeste asa. Stiam doar ca este o meditatie budista. Eram in dojo-ul din padure. Fusese un antrenament frumos si puternic. Sensei Onyma ne-a aranjat in cerc si a condus una din cele mai profunde meditatii de care am avut parte. Am ramas cu un sentiment de iubire fata de toti omuletii-injeri in alb si negru de langa mine…si toti cei dragi de departe… si toti dusmanii.

Dupa, m-am imprietenit cu Pema Chodron. E o minunatie de batranica de 82 de ani acum, cu ochi luminosi si un simt al umorului curat si jucaus. Explica pe intelesul tuturor, clar, fara inflorituri niste concepte budiste care initial pareau intangibile si rezervate doar unei maini de oameni initiati. N-am intalnit pana la ea instrumente concrete budiste pentru a te descurca zi de zi cu problemele vietii. Si, de asemenea, e printre putinii care nu te incurajeaza sa fugi de suferinta. Sezi bland si imprieteneste-te cu ea, serveste-i ceai.

Prefer sa-i ascult inregistrarile pentru a-i simti spiritul. Insa ieri am reluat una din cartile traduse la noi (sunt doua, pe cealalta nu am gasit-o). Si voi reda in continuare cu ce am ramas. Despre shenpa, poate altadata…

20190129_085723

……….

Bodhichitta este un vechi cuvant sanscrit, care inseamna „inima nobila sau trezita”. Se spune ca ea este prezenta in toate fiintele. (…) Trezim aceasta bodhichitta, aceasta delicatete a simtirii fata de viata, atunci cand nu ne mai punem la adapost de vulnerabilitatea conditiei noastre, de fragilitatea inerenta a existentei. Dupa cum spune Gyalwa Karmapa: „Absorbi totul. Lasi durerea lumii sa iti atinga inima si o transformi in compasiune”.

………..

Practica tonglen – transmiterea si primirea – are rolul de a trezi bodhichitta, de a pune in legatura cu adevarata inima nobila. Este un exercitiu de asimilare a durerii si de trimitere in afara a placerii, asadar rastoarna complet obiceiul nostru adanc inradacinat de a face exact invers.

Tonglen este un exercitiu pentru crearea de spatiu, pentru aerisirea atmosferei vietii noastre, astfel incat oamenii sa respire liber si sa se relaxeze. Ori de cate ori intalnim suferinta sub orice forma, instructiunile tonglen ne cer sa tragem adanc aer in piept, dorind, in acest timp, ca toti oamenii sa se elibereze de durere. Cand intalnim fericirea sub orice forma, instructiunile ne cer sa expiram aerul, sa-l trimitem in afara, cu dorinta ca toata lumea sa simta bucurie. Este un exercitiu care le permite oamenilor sa simta o eliberare de poveri, o diminuare a incordarii, este un exercitiu care ne arata cum sa iubim neconditionat.

(…) Atunci cand inspiram durerea, aceasta reuseste, cumva, sa strapunga armura. Felul in care ne protejam se inmoaie. Aceasta armura greoaie, ruginita, plina de fisuri incepe sa nu mai fie chiar un monolit. Cand inspiram, armura incepe sa se fisureze si constatam ca putem respira adanc si ne putem relaxa. Nu trebuie sa ne incordam, ca si cum intreaga noastra viata s-ar petrece pe scaunul unui dentist.

Cand expiram usurare si spatiozitate, incurajam, de asemenea, dizolvarea armurii. Expiratia este o metafora pentru deschiderea intregii fiinte. Cand un lucru este pretios, in loc sa il tinem strans, putem deschide bratele pentru a-l impartasi. Il putem darui cu totul. Putem impartasi bogatia acestei experiente umane nemasurate.

……………………….

Practica tonglen este o metoda prin care ne conectam cu suferinta – a noastra si aceea care exista in jurul nostru, oriincontro ne-am indrepta. Este o metoda pentru a ne depasi frica de suferinta si pentru a ne relaxa tensiunea sufletului. In primul rand, este o metoda de trezire a compasiunii inerente in noi toti, oricat de cruzi sau reci am putea parea.

Exercitiul incepe prin preluarea suferintei unei persoane despre care stim ca simte durere si pe care dorim sa o ajutam. De exemplu, daca stim un copil indurerat, inspiram cu dorinta de a prelua toata durerea si frica acelui copil. Apoi, cand expiram, trimitem fericire, bucurie sau orice altceva il poate elibera pe copil. Aceasta este esenta exercitiului: inspirarea durerii altora – astfel incat ei sa se simta bine si sa aiba mai mult spatiu pentru relaxare si deschidere – si expirarea, care le trimite relaxare sau orice altceva simtim ca le poate aduce eliberare si fericire.

Totusi, de multe ori nu putem efectua acest exercitiu, deoarece ne confruntam cu propria frica, rezistenta ori furie, sau orice alta forma imbraca durerea noastra personala in momentul respectiv.

In acea clipa ne putem reorienta si putem incepe sa efectuam tonglen pentru ceea ce simtim si pentru milioane de alti oameni exact ca noi, care, exact in acea clipa, simt exact acelasi blocaj si aceeasi nefericire ca si noi. E posibil sa putem da un nume durerii noastre. O recunoastem clar drept groaza sau repulsie, furie sau dorinta de razbunare. Asa ca inspiram pentru toti oamenii care sunt prizonieri ai aceleiasi emotii si le trimitem usurare sau orice altceva deschide spatiul pentru noi si pentru acei nenumarati altii. Poate ca nu putem da un nume starii pe care o simtim. Dar putem sa o simtim – o strangere de stomac, o negura grea sau orice altceva. Trebuie doar sa intram in contact cu ceea ce simtim si sa inspiram, sa aspiram acel sentiment, pentru noi toti – si sa expiram trimitand usurarea noua tuturor.

Adesea, oamenii spun ca aceasta practica este contrara felului in care reusim de obicei sa ne mentinem echilibrul. Intr-adevar, acest exercitiu este contrar obiceiului de a dori sa ni se faca pe plac, de a dori ca totul sa functioneze in favoarea noastra indiferent ce se intampla cu ceilalti. Exercitiul dizolva zidurile pe care le-am construit in jurul inimilor noastre. El dizolva straturile de autoprotectie pe care ne-am straduit atat de mult sa le cream. In limbaj budist, se poate spune ca el dizolva fixarea si agatarea de ego.

Tonglen rastoarna logica obisnuita, care ne face sa evitam suferinta si sa cautam placerea. In acest proces, ne eliberam de tiparele foarte vechi ale egoismului. Incepem sa simtim dragoste atat fata de noi insine, cat si fata de ceilalti; incepem sa avem grija de noi si de ceilalti. Tonglen ne trezeste compasiunea si ne prezinta o viziune mult mai ampla asupra realitatii.  Ne face cunostinta cu spatiozitatea nesfarsita din shunyata. Prin practicarea acestui exercitiu, incepem sa ne conectam cu deschiderea propriei fiinte. La inceput, aceasta ne permite sa intelegem ca lucrurile nu sunt asa de importante si solide cum pareau inainte.

Tonglen se poate exersa pentru cei bolnavi, pentru cei aflati pe moarte sau decedati, pentru cei aflati in suferinta de orice fel. Se poate efectua sub forma practicii formale de meditatie sau pe loc, in orice moment. Suntem la plimbare si vedem pe cineva care sufera – chiar acolo putem sa inspiram durerea acelei persoane si putem expira usurare. Sau, la fel de bine, atunci cand vedem pe cineva suferind, putem intoarce privirea. Durerea naste teama si furie in noi; aduce o stare de confuzie si ne face sa opunem rezistenta. Asadar, pe loc, putem exersa tonglen pentru toti oamenii asemenea noua, pentru toti cei care doresc sa fie curajosi si, in schimb, sunt lasi. In loc sa ne invinuim, putem folosi blocajul personal ca trambulina catre intelegerea a ceea ce simt oamenii din intreaga lume. Inspiram pentru noi toti si expiram pentru noi toti. Folosim ceea ce pare otrava ca pe un medicament. Ne putem folosi propria suferinta ca pe un drum spre compasiunea fata de toate fiintele.

Pentru a exersa tonglen acolo unde ne aflam trebuie doar sa inspiram si sa expiram, aspirand durerea si transmitand in afara sentimentul de spatiozitate si de usurare.

Ca practica formala de meditatie, tonglen are patru faze:

1.Odihneste-ti mintea pentru o scurta perioada, cateva secunde, intr-o stare de deschidere sau de liniste deplina. Aceasta faza este numita, prin traditie, strafulgerare a bodhichittei absolute sau deschiderea brusca spre spatiozitatea si claritatea fundamentala.

2.In faza a doua, lucrezi cu textura. Inspira un sentiment arzator, intunecat si greoi – sentimentul de claustrofobie – si expira racoare, stralucire si lumina – sentimentul de prospetime. Inspira profund, total, prin toti porii trupului si expira, radiaza complet, prin toti porii trupului. Repeta exercitiul pana ce simti sincronizarea cu inspiratia si cu expiratia.

3.A treia faza, concentrarea asupra unei situatii personale – orice situatie dureroasa, reala pentru tine. De obicei se incepe tonglen pentru cineva la care tii si pe care doresti sa il ajuti. Totusi, asa cum am explicat, daca esti blocat, poti face exercitiul pentru durerea pe care o simti si, simultan, pentru toti cei care, la fel, simt acelasi gen de suferinta. De exemplu, daca te simti inadecvat, inspira sentimentul acesta pentru tine si pentru toti ceilalti care se simt la fel, expirand incredere in sine si adecvare sau usurare in orice forma doresti.

4.In ultima etapa a exercitiului, fa ca inspiratia si expiratia sa fie mai ample. Daca faci tonglen pentru o persoana la care tii, extinde exercitiul catre cei care se afla in aceeasi situatie cu acea persoana. Daca faci tonglen pentru o persoana vazuta la televizor sau pe strada, fa acelasi lucru pentru toti cei care sufera la fel. Extinde exercitiul la mai mult de o persoana. Daca faci tonglen pentru toti cei care simt furia sau frica sau orice altceva te copleseste pe tine insuti, poate ca amploarea practicii e suficient de mare. Dar poti merge chiar mai departe in toate aceste cazuri. Poti face tonglen pentru cei pe care ii consideri dusmani – cei care te ranesc sau care ranesc alte persoane. Fa tonglen pentru ei, gandindu-te ca sunt intr-o stare de confuzie si blocati, la fel ca persoana la care tii sau chiar la fel ca tine. Inspira durerea lor si apoi trimite-le usurare.

Tonglen se poate extinde la infinit. Pe masura ce efectuezi aceasta practica, compasiunea ta se amplifica firesc de-a lungul timpului, la fel si intelegerea faptului ca lucrurile nu sunt atat de solide cum credeai. Pe masura ce afectuezi practica, treptat, in ritmul propriu, vei fi surprins sa descoperi ca poti fi prezent tot mai mult pentru ceilalti, chiar si in asa-numitele situatii imposibile.

………………

Sursa: Pema Chodron – Cand totul se prabuseste in jurul tau

Eliberarea de jocurile mintii III

20190115_134832

Atunci cand de confrunti cu o dificultate, nu te intreba ce ar trebui sa faci, ci ce ar trebui sa intelegi.

…………………..

Orice ai castiga cu suferinta si lupta este instabil si temporar. Te temi ca-l vei pierde.

……………..

Niciun om constient nu se poate rani singur.

………..

Sinele tau lucreaza pentru tine, nu impotriva ta.

……………

Daca reusesti sa vezi prin tine insuti vei vedea si prin altii, ceea ce iti va aduce o mare usurare pentru ca nu poti fi niciodata nervos pe nimeni pe care-l intelegi cu adevarat.

…………………..

Sa vedem cum un om impovarat cu atitudini fixe incearca sa rezolve o problema. Sa zicem ca se simte tradat sau ofensat de cineva. Prima sa greseala este de a lasa evenimentul sa-i spuna cum sa se simta. Acesta il forteaza sa fie furios, nervos, suparat. Astfel, da comanda ce stabileste scena pentru urmatorul act tragic de gandire a modurilor de a restabili sentimentele ranite. El spune tuturor cat de rau a fost tratat. Chiar se plange in interior si simte ca ii pare rau pentru el insusi, ajungand sa se auto-compatimeasca. Daca se poate razbuna, o face, in timp ce se justifica fata de sine insusi. Daca nu exista nicio cale de a lovi, incepe sa-si creeze filme mentale de razbunare. Crezi ca va asculta daca incerci sa-i explici ce rau isi face lui insusi? Nu, pentru ca el simte o bucurie stranie produsa de negativitatea lui, nestiind pretul pe care il plateste.

Acum putem lua acelasi eveniment de tradare si sa vedem cum il trateaza un om condus de sinele real. In primul rand, nu ar lasa ca evenimentul sa-i dicteze natura sentimentelor sale. Nu este o marioneta manevrata in acest fel de evenimentele exterioare, se poate conduce de unul singur. Apoi, tradarea nici macar nu exista pentru el. Numai sinele egoist se simte tradat, doar el simte un sentiment de nedreptate. Omul este, cu adevarat, de neatins. Nefiind condus de sinele fals, el nu poate reactiona in mod fals, cu furie sau suferinta. Acest om nu este slab sau indiferent pentru ca nu reactioneaza la tradarile vizibile. El este puternic, atat de puternic, incat ridica din umeri la atacurile asupra lui.

……………..

Trebuie sa vezi oamenii asa cum sunt ei de fapt, nu cum vrei sau simti tu nevoia sa-i vezi. Apoi, nu vei mai face nicio greseala.

Poti face aceasta prin intelegerea de sine. Cand te confrunti sincer cu propriile motive, vei descoperi si motivele altora. Intelegandu-ti propriile dorinte si actiuni, intelegi de ce altii actioneaza asa cum o fac. Cunoasterea de sine este calea spre a putea vedea in interiorul altora. Intr-un moment intens de sinceritate fata de sine, un om vede in el insusi un motiv egoist deghizat in generozitate. Nu numai ca este mai constient decat inainte de aceasta amagire, dar nu mai poate fi pacalit de catre alte persoane care poarta aceeasi masca. Aceasta intelegere functioneaza in ambele sensuri. Ai inteles alte persoane asa cum te-au inteles si altii pe tine. Comportamentul altora iti va deveni clar.

…………….

Incearca sa observi agonia de a trai sub dominatia psihica a altuia. Observa anxietatea asteptarii unei aprobari sau a unui semn, sau a vreunui aspect oarecare. Sunt sigur ca nu vrei sa traiesti asa.

Intelegerea trebuie sa-ti arate ca multi dintre prietenii tai nu iti sunt deloc prienteni. Trebuie sa vezi cum iti tranzactionezi linistea interioara pentru jucarii iluzorii. Cu o astfel de intelegere, nu vei mai ceda la ceea ce altii iti solicita cu viclenie. Apoi ei vor pleca din viata ta pentru totdeauna. Dupa ce au stors tot ce se putea stoarce, ei vor disparea. Sarcina ta este sa suporti cu curaj fiorii temporari care decurg din singuratatea ta. Fii rabdator si evita regretele. Ai facut tot ce era corect si necesar. Fiecare abandonare a unui sprijin provoaca fiori prima data.

Nicio fiinta umana nu are puterea de a face ceva pentru tine sau impotriva ta. Daca poti vedea semnificatia acestui lucru, relatiile tale cu perechea, prietenii si strainii vor fi supuse unei transformari fundamentale. Nu vei mai incerca sa ii influentezi pe altii, nu iti vei mai face griji daca le placi sau nu, vei fi in pace cu toata lumea, chiar daca aceasta nu este in pace cu tine. Dar acest lucru trebuie sa fie perceput cu sinele real, nu cu logica sau cu rationamentul conditionat.

……………

Mintea conditionata a omului nu reuseste sa realizeze inutilitatea incercarii de a gasi in altcineva ceea ce trebuie sa descopere in el insusi. Chiar daca o persoana trista si singura a reusit sa intalneasca pe cineva condus de sinele real, cu o dragoste inalta, ar putea sa nu recunoasca si sa nu aprecieze aceasta. Poti recunoaste dragostea adevarata in celalalt doar atunci cand ai descoperit-o tu insusti. Este o nebunie sa creezi o relatie bazata pe dorinta in numele iubirii. Ne place sa facem acest lucru deoarece totul suna atat de romantic, dar dragostea nu are nimic de-a face cu acest fel de relatie. Dragostea adevarata nu inseamna cuvinte mari si hipnoza reciproca.

………………..

Observa-ti  starea interioara cand esti cu alte persoane. Esti nelinistit, timid sau te simti obligat sa spui ceva? Apoi, observa-te cand esti singur. Esti mai mult si mai usor orientat catre interior atunci cand esti singur. Fara indoiala ca va fi asa. Iata ce sa faci: incearca sa fii la fel de relaxat cand esti cu altii ca atunci cand esti singur. Refuza sa permiti ca simpla prezenta a altora sa te faca anxios. Treptat, dar sigur, vei putea alunga comportamentul compulsiv cand esti cu altii; ramai la fel de relaxat ca si cand ai fi singur.

………….

Poti castiga pe cineva in mod corect numai atunci cand nu-ti pasa daca-l castigi sau nu.

…………..

Nu lasa comportamentul altuia fata de tine sa iti spuna cum sa te comporti cu el. Nu raspunde la dezastru cu tristete, nici la nechibzuinta, cu nechibzuinta. Comporta-te cum iti spune sinele real.

………………….

Cunoasterea de sine autentica inverseaza intregul proces. Percepi ceea ce este cu adevarat bun pentru tine. Exista un test simplu, dar sigur, daca traiesti sau nu din adevar: esti condus de sinele tau real cand esti liber fata de suferinta constienta si inconstienta cauzata de trairea in iluzie. Atunci iti dai seama ca nimeni nu te poate rani cu adevarat. Daca ai vedea de fapt ca, in ciuda ingrozitoarei imaginatii, totul este bine in sinele tau de baza, imaginatia isi va pierde puterea de a te speria.

……………………..

Trebuie sa ne cream un obicei de a interveni in interior ori de cate ori ceva nu merge bine in exterior. Cand ceva nu este in regula in exterior, devenim nerabdatori sa actionam, sa protestam, sa intervenim sau sa schimbam ceva. Inversati-va gandirea! Ganditi: „Acum exista in mine ceva destul de capabil sa se descurce cu acest lucru fara activitati si actiuni inutile!” Acest gand va va face sa va opriti din a face ceva compulsiv, dar s-ar putea ca la inceput sa va creeze o usoara anxietate. Este dificil sa nu intri in jocul mintii agitate de o asa numita problema. Cand veti incepe sa faceti asta va veti simti inconfortabil, dar cu timpul aceasta stare nu se va mai face simtita. Practicarea cu consecventa a acestei inversiuni mentale va va arata ca este foarte eficienta. Cand veti realiza pentru prima data ce inseamna sa traiesti dincolo de reactiile automate obisnuite si negative la viata, veti simti o usurare, ca si cum ati respira cu adevarat pentru prima data.

……………………

Viata functioneaza mult mai bine daca nu opunem rezistenta la ceea ce se petrece. Ne este greu sa acceptam pentru ca, odata cu acceptarea, ne simtim blocati in ceva ce nu ne place. Acceptarea este mai mult decat toleranta sau resemnare. Acceptarea este pur si simplu absenta rezistentei inutile. Rezistenta adanceste „negativitatea” situatiei, devenind o senzatie de rau despre o senzatie de rau. Nu este nevoie sa adaugi un al doilea strat la sentimentul rau deja existent. Nimeni nu ne poate invata cum sa curgem fara a opune rezistenta. Este ceva ce realizam noi insine. Daca fortam acceptarea, aceasta nu mai este acceptare, este suprimare. Acceptarea nu poate fi fortata. Cu intentie si constientizare, acceptarea pare sa se dezvolte de la sine. Totul se rezuma la a nu-ti pasa de ceea ce se petrece.

……..

Atunci cand observam mintea si vedem ca ipoteticului punct de referinta nu-i place un lucru, sau ca vrea mai mult, sau altceva, gandind „acest lucru nu-mi place” asta nu este decat un gand sau o gramada de cuvinte. Si ca imi place, sau nu-mi place este o alta gramada de cuvinte, care creeaza un nume pentru asta. Daca nu ne place acel ceva, incercam sa scapam de el. In cazul in care ne place, atunci vrem mai mult. In ambele cazuri apare un conflict. Aceasta energie pare o lupta aparenta care se da in noi insine, aparuta dintr-o intelegere gresita. Sa luam din nou aminte cum procedeaza natura, sa cautam in natura pentru a vedea cum actioneaza opusii. Sunt peste tot: valurile vin si se retrag, anotimpurile vin si pleaca. Observam un amanunt care ar trebui sa ne dea de gandit, ca opusii nu sunt in opozitie unii cu altii. Valul in crestere nu se lupta cu cel in scadere. Iarna nu se lupta cu vara. Observati-va propriul vostru corp. Inspiratia nu se lupta cu expiratia, contractia inimii nu este in conflict cu dilatarea ei. Inima nu se dilata pe jumatate ca apoi, brusc spune „Am de gand sa ma contract”. Doar in minte apare gandul ca acesti aparenti opusi sunt in conflict! Singurul motiv pentru care acesti opusi, aceste contrarii aparente persista in minte este identitatea separata, de „eu”. Atunci cand este vazut faptul ca nu exista nicio entitate separata, cine mai este in conflict cu ceva? Lucrurile vin si pleaca. Aceasta constientizare, vigilenta, atentie are loc spontan si intuitiv. Lucrurile vor continua sa se manifeste in perechi de contrarii. S-ar putea sa nu fie bine in acest moment, putand fi rau sau ceva asemanator. Daca nu apare nici un conflict, se va rezolva de la sine, rapid si fara efort.

Sursa: Marius Mihai Lungu – Eliberarea de jocurile mintii

Gratie si Forta

wilber

Iluminarea sau eliberarea pune capat suferintei. Gautama Buddha, de exemplu, a afirmat ca el i-a invatat pe altii doar doua lucruri: ce provoaca suferinta si cum sa-i puna capat. Suferinta e cauzata de perceptiile si dorintele sinelui separat, iar ceea ce ii pune capat este calea meditatiei care transcende sinele si dorintele. Suferinta este inerenta “nodului” sau „contractiei” cunoscute ca sine, si singurul mod de a pune capat suferintei este de a pune capat sinelui insusi. Nu inseamna ca dupa iluminare sau dupa practica spirituala, in general, nu vei mai simti durere, chin sau frica. Le simti. Este vorba pur si simplu de faptul ca ele nu iti mai ameninta existenta si, prin urmare, inceteaza sa mai fie problematice. Nu te mai identifici cu ele, nu le mai dramatizezi, nu le mai energizezi, nu mai esti amenintat de ele. Pe de o parte, nu mai exista nici un sine fragmentat care sa ameninte, si pe de alta parte, marele Sine nu poate fi amenintat deoarece, el fiind Totul, nu exista nimic in afara lui care i-ar putea face rau. In inima apare o relaxare, o deconectare profunda. Individul isi da seama ca, indiferent cat de multa suferinta poate sa apara, ea nu-i va afecta in mod fundamental Fiinta reala. Suferinta vine si pleaca, dar persoana poseda acum „pacea care depaseste intelegerea”. Inteleptul simte suferinta, dar nu il mai doare. Deoarece inteleptul e constient de suferinta, el este motivat de compasiune, de dorinta de a-i ajuta pe toti cei care sufera si cred ca suferinta e reala.

…………………..

Exercitiul Martorului

Am un corp, dar nu sunt corpul meu. Pot sa-mi vad si sa-mi simt corpul, iar ceea ce poate fi vazut si simtit nu este adevarata Entitate care Vede. Corpul meu poate fi obosit sau activ, bolnav sau sanatos, greu sau usor, nelinistit sau calm, dar nu are nimic de-a face cu sinele interior, Martorul. Am un corp, dar nu sunt corpul meu.

Am dorinte, dar nu sunt dorintele mele. Pot sa-mi cunosc dorintele, iar ceea ce poate fi cunoscut nu este adevarata Entitate care Cunoaste. Dorintele vin si pleaca, trec prin constiinta mea, dar ele nu imi afecteaza sinele interior, Martorul. Am dorinte, dar nu sunt dorintele mele.

Am emotii, dar nu sunt emotiile mele. Pot sa-mi simt si sa-mi inteleg emotiile, iar ceea ce poate fi simtit si inteles nu este adevarata Entitate care Simte. Emotiile trec prin mine, dar ele nu-mi afecteaza sinele interior, Martorul. Am emotii, dar nu sunt emotiile mele.

Am ganduri, dar nu sunt gandurile mele. Pot sa-mi vad si sa-mi cunosc gandurile, iar ceea ce poate fi cunoscut nu este adevarata Entitate care Cunoaste. Gandurile vin si pleaca, dar ele nu-mi afecteaza sinele interior, Martorul. Am ganduri, dar nu sunt gandurile mele.

Sunt ceea ce ramane, un centru pur al constiintei, un Martor nemiscat al tuturor acestor ganduri, emotii, sentimente, senzatii.

…………….

Misticismul real presupune in primul rand sa descoperi lumina de dincolo de forma, si apoi sa descoperi absenta formei dincolo de lumina.

 

Sursa: Ken Wilber – Gratie si Forta

Wayne Dyer – Iluminare

Apelez din cand in cand la el…cuvintele lui sunt ca un balsam pentru sufletul ce si-a pierdut echilibrul si nu a gasit nimic altceva care sa-l ajute. Mi-i drag… Asa ca am gasit inregistrarea aceasta, relativ recenta, si m-am cuibarit ascultandu-l.

Multe din cele spuse tot revin in conferintele si cartile lui. Nu stiam insa cum s-a vindecat de leucemie acum 2 ani … cu ajutorul lui Ioan al Domnului si chirurgia la distanta…si, la fel, nu stiam de cele mentionate in min. 34′-38′ cu privire la iluminare.

Astfel, conform lui Wayne Dyer, sunt 3 cai pentru a atinge iluminarea:

1. Prin suferinta – uneori in viata noastra ni se intampla necazuri care ne doboara, insa iesim din ele cu bine si invatam ceva ce nu am fi putut altfel constientiza.

2. Prin a fi prezent in acest moment si constientizarea a ce ti se intampla acum, cu recunostiinta pentru tot. Observi acum  lectia pe care ti-a adus-o acest eveniment din viata ta.

3. Prin evitarea actiunii, a te da la o parte din calea ei, anticipand-o.Stii filmul, stii unde duce, nu mai e nevoie sa treci prin el cauzand suferinta tie si celor din jur… poti alege altceva.

 

Cam atat. Pana acum mi se tot spunea doar de prima varianta, cresterea prin suferinta. Acum stiu ca sunt si alte moduri care sa nu te ciufuleasca de tot. Ca de-aia esti OM.