Tag Archives: singuratate calma

Cand totul se prabuseste in jurul tau III

20190129_085723

Oare si eu voi adauga ceva la agresivitatea din lume?

Voi fi de partea pacii sau voi porni razboiul?

……………….

Maitri

-bunatatea plina de iubire

-atitudine prietenoasa neconditionata

……………………

Pentru a nu face rau trebuie sa ramanem treji. Parte din starea de trezie este efortul de a incetini lucrurile suficient pentru a observa ce spunem si ce facem. Cu cat reusim mai bine sa fim martori ai reactiilor noastre emotionale in lant, intelegand cum functioneaza acestea, cu atat este mai usor sa ne infranam pornirile. Acesta devine un mod de viata in care ramanem treji, incetinim ritmul si observam.

…………

In limba tibetana exista un termen interesant: ye tang che. Silaba ye inseamna „total, complet”, iar restul inseamna „epuizat”. Impreuna, ye tang che inseamna obosit pana la epuizare. Am putea spune „satul de tot si de toate”. Termenul descrie experienta lipsei totale de speranta, a renuntarii definitive la speranta. Acesta este un lucru important. Este inceputul inceputului. Fara a renunta la speranta – speranta ca exista ceva mai bun in viitor, ca exista cineva mai bun in viitor – nu vom fi impacati cu locul unde ne aflam sau cu ceea ce suntem.

…………….

Exista sase feluri de a descrie acest gen de singuratate calma. Acestea sunt: mai putina dorinta, multumire, evitarea activitatii inutile, disciplina totala, renuntarea la ratacirile in lumea dorintelor si renuntarea la incercarea de a gasi siguranta in gandurile discursive.

Mai putina dorinta inseamna sa fim gata de singuratate fara a cauta o rezolvare atunci cand totul in noi tanjeste dupa ceva care sa ne inveseleasca si sa ne schimbe starea de spirit. Practicarea acestui gen de singuratate este un mod de a planta semintele care sa duca la reducerea nelinistii fundamentale. Prin meditatie, de exemplu, ori de cate ori rostim „gandire” in loc sa fim dominati la nesfarsit de gandurile noastre, exersam faptul de a fi prezenti fara sa ne disociem. Nu putem face acest lucru acum daca ieri, cu o zi, cu o saptamana sau cu un an in urma nu am fost dispusi sa o facem. Daca practicam din toata inima si constant mai putina dorinta, ceva se schimba. Simtim mai putina dorinta in sensul ca nu mai suntem la fel de usor sedusi de Povestile Noastre de Viata Foarte Importante. Asadar, chiar daca arsura singuratatii se mai simte si, timp de o secunda si jumatate, privim calm nelinistea din noi, in timp ce ieri nu puteam sa facem asta nici macar o secunda, aceasta este calatoria luptatorului. Aceasta este calea indraznelii. Cu cat ne agitam mai putin si ne lasam mai putin prada nebuniei, cu atat este mai puternic gustul satisfactiei aduse de singuratatea calma. Asa cum obisnuia sa spuna adesea maestrul zen Katagiri Roshi: „Poti fi singur fara a te simti abandonat”.

Al doilea tip de singuratate este multumirea. Cand nu avem nimic, nu avem nimic de pierdut. Nu avem nimic de pierdut, dar suntem adanc programati sa credem ca avem mult de pierdut. Sentimentul ca avem mult de pierdut este inradacinat in frica – frica de singuratate, de schimbare, de tot ceea ce nu poate fi rezolvat, de non-existenta. Speranta ca putem evita acest sentiment si teama ca nu vom putea deveni propriul punct de referinta.

Atunci cand trasam o linie pe mijlocul unei pagini, stim cine suntem daca suntem pe partea dreapta si stim cine suntem daca suntem pe partea stanga. Dar nu stim cine suntem daca nu ne asezam pe una din parti. Atunci pur si simplu nu stim ce sa facem. Nu avem un punct de referinta, nu ne tine nimeni de mana. In acel moment, fie intram in panica, fie ne acomodam cu situatia. Multumirea este sinonima cu singuratatea, singuratatea calma, acomodarea cu singuratatea calma. Renuntam sa mai credem ca daca scapam de singuratate vom avea parte de o fericire durabila, sau de bucurie, sau de sentimentul bunastarii, de curaj sau forta. De obicei trebuie sa renuntam de milioane de ori la aceasta convingere, imprietenindu-ne iar si iar cu spaima noastra si cu nerabdarea de a evada in ceva, facand acelasi lucru de milioane de ori, dar in mod constient. Apoi, fara sa ne dam seama, ceva incepe sa se schimbe. Putem fi pur si simplu singuri, fara alternativa, multumiti sa ne aflam in prezent, cu starea noastra de spirit si cu textura palpabila a intamplarilor care se petrec.

Al treilea fel de singuratate este evitarea activitatilor inutile. Cand „ne arde” singuratatea, cautam ceva care sa ne salveze; cautam o cale de iesire. Simtim acel ceva ciudat, numit singuratate, iar mintea noastra o ia razna in incercarea de a gasi tovarasi care sa ne salveze din disperare. Aceasta este o activitate inutila. Este un mod de a ne face de lucru astfel incat sa nu simtim nicio durere. Poate lua forma visului obsesiv cu ochii deschisi, ce ne poarta cu gandul la o iubire romantica adevarata, sau la transformarea unui schimb de barfe in stirile de la ora cinci, sau chiar la o calatorie in salbaticie. Fapt este ca, in toate aceste activitati cautam companie din obisnuinta, folosind acelasi mod repetitiv de a ne distanta de demonul singuratatii. Am putea oare sa ne oprim si sa aratam putina compasiune si respect pentru noi insine? Ce ar fi sa incercam sa nu mai fugim de singuratatea in care ne aflam doar cu noi insine? Ce-ar fi sa nu mai cautam evadari si sa nu ne mai agatam de ceva, in clipa in care intram in panica? Acceptarea relaxata a singuratatii este un efort meritoriu. Asa cum spunea poetul japonez Ryokan: „Daca vrei sa aflii semnificatia, opreste-te si nu mai alerga dupa atatea lucruri”.

Disciplina totala este o alta componenta a singuratatii calme. Disciplina totala inseamna ca, ori de cate ori avem ocazia, suntem dispusi sa ne intoarcem inapoi, delicat, la momentul prezent. Aceasta este singuratatea ca disciplina totala. Suntem gata sa ramanem pe loc, sa fim prezenti, singuri. Nu este nevoie sa cultivam acest gen de singuratate; putem doar sa stam neclintiti suficient de mult pentru a intelege ca, de fapt, asa stau lucrurile. Fundamental suntem singuri si nu exista nimic, nicaieri de care sa ne putem agata. Mai mult, aceasta nu este o problema. De fapt, ne permite sa descoperim, in sfarsit, fiinta in stare pura, nefabricata. Presupunerile noastre obisnuite – toate ideile noastre despre cum stau lucrurile – ne impiedica sa vedem clar, cu deschidere totala. Spunem: „Da, stiu!” Dar nu stim. Nu stim nimic cu adevarat. Nu exista certitudine despre nimic. Adevarul fundamental doare si dorim sa fugim de el. Dar, daca ne intoarcem si acceptam un lucru atat de familiar cum este singuratatea, aceasta este o forma de disciplina utila pentru a intelege cat de profunde sunt momentele nerezolvate din viata noastra. Ne pacalim cand fugim de ambiguitatea singuratatii.

Renuntarea la obiceiul de a rataci in lumea dorintelor este un alt mod de a descrie singuratatea calma. Ratacirea in lumea dorintelor implica si cautarea unor alte optiuni, cautarea unui lucru care sa ne creeze confort – mancare, bautura, oameni. Cuvantul dorinta implica dependenta, modul in care tinem strans de ceva, deoarece dorim sa descoperim un mod de a face ca lucrurile sa se aseze. Aceasta dependenta este rezultatul faptului ca nu ne-am maturizat niciodata. Dorim, in continuare, sa mergem acasa si sa deschidem frigiderul si sa il gasim plin de tot ceea ce ne place; cand situatia devine dificila, dorim sa strigam „Mama!” Insa, daca mergem in continuare pe calea meditatiei, parasim caminul si ramanem fara nimic. Daca nu ratacim in lumea dorintei, ne raportam direct la realitatea lucrurilor, asa cum este ea. Singuratatea nu este o problema. Singuratatea nu este ceva ce trebuie rezolvat. Lucrul acesta e adevarat si in cazul altor experiente prin care trecem.

Un alt aspect al singuratatii calme este acela de a nu cauta siguranta in gandurile discursive. Ne-a fost taiata craca de sub picioare, lucrurile s-au dezvaluit asa cum sunt ele in realitate, nu avem cum sa scapam de aceasta realitate! Nici macar nu cautam compania conversatiei constante cu noi insine, despre una si despre alta, daca e asa sau daca nu e asa, daca trebuie sa nu trebuie, daca se poate sau nu se poate. In singuratatea calma nu cautam siguranta in sporovaiala noastra interioara. Iata de ce ni se spune sa o numim „gandire”. Ea nu are o realitate obiectiva. Este transparenta si ne scapa printre degete. Suntem incurajati doar sa atingem acea sporovaiala si sa ne eliberam de ea, sa nu acordam atentie unor nimicuri.

Singuratatea calma ne permite sa ne privim mintea cu onestitate, fara agresivitate. Treptat putem renunta la idealurile legate de cine credem ca ar trebui sa fim sau dorim sa fim, sau despre ce credem ca gandesc altii ca vrem sau ca ar trebui sa fim. Renuntam la toate acestea si privim drept, cu compasiune si umor, ceea ce suntem. In acel moment,  singuratatea nu mai este o amenintare si suferinta, nu mai este o pedeapsa.

Singuratatea calma nu ne ofera solutii si nici nu ne ofera teren sigur sub picioare. Ea ne provoaca sa pasim intr-o lume fara puncte de referinta, fara polarizare, fara o baza solida. Aceasta este calea de mijloc, calea sacra a luptatorului.

Cand te trezesti dimineata si, din senin, apare in suflet durerea alienarii si a singuratatii, poti profita de aceasta oportunitate minunata? In loc sa te persecuti sau sa simti ca se intampla ceva teribil de grav, chiar atunci, in momentul de tristete si de dor, te poti relaxa, atingand spatiul nemarginit al inimii omenesti. Data viitoare cand simti toate astea, incearca cele de mai sus.

……………….

Exista trei adevaruri – numite in mod traditional, trei insemne – ale existentei noastre: caracterul efemer, suferinta si starea lipsita de ego.

(…) Cum sarbatorim efemerul, suferinta si starea lipsita de ego in viata noastra de zi cu zi? Cand apare efemerul in viata noastra, il recunoastem ca atare. Nu trebuie sa cautam oportunitati pentru a face acest lucru. Cand se termina cerneala din stilou tocmai in timp ce scriam o scrisoare importanta, recunoastem caracterul efemer, ca parte a intregului ciclu al vietii. Cand se naste cineva, recunoastem in asta efemerul. Cand cineva moare, recunoastem in asta efemerul. Cand cineva ne fura masina, recunoastem in asta efemerul. Cand ne indragostim, stim ca este un moment efemer si deci cu atat mai pretios. Exista nenumarate exemple ale efemerului in viata noastra de fiecare zi, din momentul in care ne trezim si pana adormim si chiar si in vis, tot timpul. Este o practica de douazeci si patru de ore zilnic. Recunoastem efemerul ca efemer.

Apoi recunoastem reactia noastra la ceea ce este efemer. Acum intra in scena curiozitatea. De obicei, reactionam din obisnuinta la evenimentele din viata noastra. Simtim resentimente sau incantare, suntem entuziasti sau dezamagiti. Inteligenta nu are un cuvant prea mare de spus, veselia nu este prezenta. Dar, atunci cand recunoastem efemerul ca efemer, putem observa si reactiile noastre fata de acesta. Procesul poarta numele de atentie deplina, constientizare a prezentului, curiozitate, dorinta de a cerceta, vigilenta. Oricum i-am spune, este o practica foarte utila, este efortul de a ajunge sa ne cunoastem in totalitate.

Atunci cand in viata noastra apare suferinta, o putem recunoaste drept suferinta. Cand primim ceea ce nu ne dorim, cand ne imbolnavim, cand imbatranim, cand se apropie momentul mortii – cand oricare dintre aceste lucruri apare in viata noastra, putem recunoaste suferinta ca suferinta. Atunci putem deveni curiosi, putem observa si acorda atentie reactiilor noastre fata de ceea ce se intampla. De obicei ceea ce se intampla ne provoaca resentimente si, intr-un fel, ne simtim tradati sau, dimpotriva, ne provoaca incantare. Oricare ar fi reactia noastra, este venita din obisnuinta. In locul acestei reactii, am putea sa simtim apropierea urmatorului impuls si sa observam efectele lui asupra noastra. Efectele nu sunt nici rele, nici bune; este vorba doar de ceva ce se intampla ca reactie la placerea sau durerea existentei noastre. Putem, pur si simplu, sa percepem acest lucru, fara a judeca si fara intentia de a corecta ceva.

Cand apare starea lipsita de ego, o recunoastem ca atare – un moment proaspat, o perceptie clara a unui miros sau a unei privelisti sau a unui sunet, un sentiment de deschidere fata de emotii sau ganduri, si nu de inchidere in egoul nostru limitat. Cand percepem spatiozitatea in viata noastra, cand observam o pauza in conversatia continua pe care o avem cu noi insine, cand observam dintr-odata ce se afla in fata noastra, cand privim clar realitatea asa cum este ea, nemodificata, putem recunoaste aceasta ca stare lipsita de ego. Nu este mare lucru. Starea lipsita de ego este la indemana noastra tot timpul, in chip de prospetime, deschidere, incantare starnita de perceptia noastra senzoriala. Oricat ar parea de ciudat, traim starea lipsita de ego si atunci cand nu stim ce se intampla, cand ne pierdem punctul de referinta, cand suferim un soc si mintea ni se opreste in loc. Ne putem observa reactiile la toate acestea. Uneori ne deschidem mai mult; alteori ne inchidem imediat in noi. In orice caz, atunci cand starea lipsita de ego apare in viata noastra, o putem recunoaste ca atare. Putem sa observam, sa fim curiosi, atenti la reactiile noastre si la ce urmeaza sa se intample.

Adeseori, pacea este recomandata de invataturile spirituale drept al patrulea insemn al existentei. Nu este vorba despre pacea ca opus al razboiului. Este acea stare de bine ce apare cand percepem complementaritatea perechilor infinite de elemente opuse. Daca exista frumusete, exista si uratenie. Daca exista bine, exista si rau. Intelepciunea si ignoranta nu pot fi separate. Este un adevar de demult – unul pe care barbatii si femeile asemenea noua continua sa il tot descopere de multa vreme. Cultivand curiozitatea clipa de clipa, putem descoperi ca acest gen de pace creste in noi putin cate putin in fiecare zi si putem incepe sa intelegem ce am citit pana acum in carti.

Asadar, nu lua nimic drept sigur si nu crede tot ce ti se spune. Fara a fi cinic sau credul, cauta latura vie a dharmei. Recunoaste caracterul efemer, suferinta si starea lipsita de ego ca elemente de baza ale vietii si fii curios cu privire la reactiile pe care le ai. Descopera singur pacea si afla daca este adevarat sau nu ca situatia noastra fundamentala este o sursa de bucurie.

………………..

Alaturi de viziunea clara, mai exista un element important, si anume bunatatea. Se pare ca, daca nu exista claritate si onestitate, nu putem progresa. Ramanem prizonieri in acelasi cerc vicios. Dar onestitatea fara bunatate ne face sa fim furiosi si rai si, curand, incepem sa aratam de parca am fi supt o lamaie. Suntem atat de prinsi in introspectie incat pierdem orice urma de multumire sau recunostinta. Iritarea fata de sine, fata de viata proprie si fata de idiosincraziile celorlalti devine coplesitoare. Iata de ce se pune atat de mult accent pe bunatate.

Uneori e exprimata sub forma inimii, a trezirii inimii. Adesea poarta numele de blandete. Uneori se numeste prietenie fara limite. Dar, in esenta, bunatatea este un mod practic, cotidian de-a descrie acel ingredient important care echilibreaza intregul tablou si care ne ajuta sa ne conectam cu bucuria neconditionata. Asa cum spune profesorul vietnamez Thich Nhat Hanh: „Suferinta nu este suficienta”.

………….

„Cand doare atat de rau, este pentru ca stau agatat atat de strans.”

…………..

Unul din modurile in care se poate exersa rabdarea il reprezinta efectuarea practicii tonglen. Cand vrem sa facem o miscare brusca, sau cand suntem pe cale sa o luam la goana prin viata, sau cand simtim ca trebuie sa gasim o rezolvare, sau cand cineva tipa la noi si ne simtim insultati, vrem sa tipam si noi, la randul nostru, ca sa fim chit. Vrem sa scapam de otrava din noi. In loc sa procedam astfel, ne putem conecta la nerabdarea umana, la agresivitatea fundamentala practicand tonglen pentru toate fiintele. Putem, apoi, sa transmitem sentimentul de spatiu, care, la randul lui, calmeaza si mai mult lucrurile. Stand in meditatie, asezati sau in picioare, putem sa cream spatiul necesar pentru ca reactiile noastre obisnuite sa nu se mai produca. Cuvintele si actiunile noastre pot fi complet diferite, deoarece am indraznit sa atingem, sa gustam, sa simtim si sa vedem mai intai situatia.

………………..

Prin meditatie cream mai mult spatiu, iar apoi incepem sa vedem din ce in ce mai clar, din ce in ce mai limpede tot ce se intampla.

…………….

Observa-ti opiniile. Daca vei constata ca incepi sa fii agresiv in ceea ce priveste opiniile tale, observa acest lucru. Daca descoperi ca esti neagresiv, observa acest lucru.

Sursa: Pema Chodron – Cand totul se prabuseste in jurul tau