Tag Archives: Peru

Trei saptamani in Anzi

20200107_175813

Atata de faina a fost cartea asta! Research 🙂

………..

Pentru a cunoaste lumea cu adevarat, priveste adanc in fiinta ta. Pentru a te cunoaste pe tine cu adevarat, fii interesat de lume. [Rudolf Steiner]

…………….

In aceste aproape trei saptamani am facut tot ce ne-a stat in putinta sa meritam calatoria, sa ne ridicam la nivelul oamenilor locului si, mai ales, sa nu lasam urme ale trecerii noastre. I-am intrebat pe localnici mai mult decat am citit in ghidurile de calatorie; am mancat ce-am gasit in piete, n-am ales din meniurile restaurantelor; am baut ceaiuri facute in strada, nu carbogazoase din marketuri; am dormit mai mult in paturile si sub paturile lor decat in sacii nostri de dormit… N-am cautat confortul, am cautat sa ne conformam; am vrut cunoastere nemijlocita, nu informatie procesata; reproducerilor fidele le-am preferat imperfectiunea facuta de mana. Am vrut lucrurile naturale si autentice, chiar daca murdare; traitul, nu muzeificatul; ruina, nu finisatul. Imi imaginez ca starea ideala a calatorului este ceva apropiat invizibilului. Un calator adevarat nu perverteste, nu schimba, nu intervine, nu lasa urme, nici semne. I’m not here, but I was there! este mantra calatorului adevarat. Trecerea trebuie sa fie discreta, sa nu perturbe ordinea, linistea, obiceiurile locului. Un calator observa si conserva. Vrea sa se asemene diferentei, nu sa semene variatia. El merge ca si cum s-ar ascunde: vrea sa vada, nu sa fie vazut. Potecasul, trecatorul, drumetul, calatorul sunt salamandre care devin una cu mediul, se diminueaza pe sine. Calatoria e deghizare si uitare de sine. Calatorim si pentru ca vrem sa fim altcineva. Curiozitatea a ceea ce ai putea fi, a ceea ce esti altundeva. Explorarea potentialitatii de sine. Calatoresti pentru a arunca din lest, pentru a-ti fi o povara mai usoara. „A te indeparta! A ramane! A reveni! A pleca! Toata mecanica sociala incape in aceste cuvinte”, spune Vallejo. Continue reading Trei saptamani in Anzi