Tag Archives: japonia

Gradina de piatra

20190110_183834

Inima mea salta ca un iedut.

………..

Sufletul isi cheama zeul.

……………..

-Individul, sopti el, este o umbra trecatoare; gradina , la fel ca orice forma de arta, ramane. Respire eternitate.

“Care eternitate?” Nu mi-am facut auzit strigatul; nu voiam sa-l intrerup pe batranul gradinar, care vorbea in numele unei rase de furnici vesnice.

-Aceasta mica gradina are intelesul ei; sugereaza o mare idee: singuratatea. Indepartarea de oameni si de grijile lor; linistea, curgerea muta si resemnata a lucrurilor.

Ne aflam in inima unui imens oras, plin de vacarm si de pacate; deschidem o poarta, facem un pas si iata-ne departe, foarte departe, in inima verde a solitudinii.

O portita, un pas, si iata-ne salvati.

Batranul calugar cu roba lui de sofran mi-a aruncat o privire amuzata si ironica; isi plimba privirea blanda prin gradina care era vadit sufletul lui.

…………….

-O, demon alb, zice el glumind, fata ta e intoarsa deja spre Occident. Pleci. Potrivit execrabilului vostru obicei, al albilor, ar trebui sa duci ceva de pe la noi; sigur ai gasit vreo comoara pe pamantul nostrum si ai ascuns-o in buzunar. Poti sa mi-o arati? Nu te voi denunta.

-Eh, prietene, nu stii ca o calatorie se face doar in jurul sufletului tau? Mai mult, inauntrul sufletului tau? Nu descoperi niciodata la celalalt capat al lumii, pe taramurile cele mai exotice, decat propria ta imagine. Caci, dintre toate lucrurile care ne inunda ochii si mintea, le alegem inconstient pe cele care raspund cel mai bine nevoiilor si curiozitatilor fiintei noastre, vesnic interesata si limitata.

Sufletele reci si asexuate nu pot observa decat ceea ce obiectivul unui aparat fotografic vede, „realitatea obiectiva”, cum o numim. Dar sufletele masculine, sufletele feminine, in stare sa iubeasca si sa sufere, observa cu ardoare peisajele, oamenii si ideile, alegand cu pasiune ceea ce iubesc si ceea ce urasc.

(…) Calatorul cu suflet cald creeaza tara pe care o strabate. Si o creeaza, fireste, dupa propria sa imagine. Iata de ce, plecand din patria ta, nu duc cu mine altceva decat pe mine insumi.

…………..

Din toata aceasta ingramadire confuza de cuvinte si de intamplari, din tot acest spectacol incoerent care compune calatoria, eu aleg. Arunc ceea ce nu serveste la nimic, pastrez ceea ce e util sau placut si alcatuiesc  cu aceste pietricele de mozaic chipul Japoniei… Vreau sa zic: chipul meu rasfrant intr-o oglinda noua, Japonia.

……………….

Simt o tristete de moarte. Sufletul omului este un miracol, un izvor care se iveste din mocirla trupului, nu stie incotro sa o ia, nici ce vrea, nici de ce sufera de aceasta manie de neinteles – si contra naturii – sa urce. Sa urce si sa sufere.

…….

Intre cele trei drumuri, o, suflete al meu, care plutesti printre sirene, intre cele trei drumuri, suflete al meu:

ori te daruiesti intreg bucuriilor pamantului si te pervertesti;

ori te lipsesti de orice bucurie si mori in mireasma de sfintenie;

mai este al treilea drum, cel al lui Ulise cel insatiabil si viclean, care ramane drumul cel mai bun!

………………

Care e menirea noastra? Sa ne straduim sa facem sa rasara o floricica pe acest balegar de carne si de creier. Incearca, din toate lucrurile, din trupul tau, din foamea ta, din frica ta, din virtute si din pacat, sa-l creezi pe Dumnezeu.

Sursa: Nikos Kazantzakis – Gradina de piatra

Inima pura, minte iluminata

20181030_181049

Trei ani de calatorii in afara pentru a ajunge in acelasi loc inauntru.

……………………………..

Omul e bogat cat saracia nevoilor sale.

…………………..

Ma simteam foarte libera, libertatea drumetiei in care faceam ce voiam cand voiam, fara teama. Era o placere care izvoraste din actul inconstient de a-ti pune palmele pe fata si a-ti da seama ca zambesti si ca zambetul e de-acum expresia ta naturala.

…………………

E adevarat ca daca iti iubesti dusmanul il ucizi, pentru ca inceteaza sa existe.

………………………..

Totul era grozav pe lume. Numai de m-as putea desparti de ego suficient cat sa rad de greselile mele, cred ca asta ar fi cea mai eficienta reactie.

…………..

Zilele astea simt frigul si cam atat. Nu exista comentariul; sinele meu nu-i rezista si nici nu trebuie sa-l conving. Precum koan-ul despre a nu te uda, mi-e frig; sigur ca mi-e frig, dar nu chiar frig. Takuhatsu [cersit] va iesi bine si am irosit prea multa energie facandu-mi griji cu iarna.

………………….

Munca isshaken mei [din tot sufletul si cu toata inima] nu este corvoada.

……………

De curand ma simt ridicol de fericita. Fara motiv. Debordez de bucurie. Mi-amintesc cand eram mult mai tanara si m-am hotarat sa ma sinucid la 26 de ani. Dupa 30 de ani o luam la vale, deci 26 de ani erau suficient de trait. Gandeam ca daca pana la acea varsta nu reusesc sa fac ce mi-am propus in viata oricum nu voi mai face vreodata, asa ca la fel de bine as putea sa pun punct. Acum am 26 de ani si ma simt de parca mi-as fi trait viata. Ciudata senzatie. Ca si cum as fi aproape de moarte. Orice dorinte, ambitii si sperante as fi putut avea ori s-au implinit, ori s-au evaporat spontan. Sunt complet satisfacuta. Sigur ca vreau sa ajung mai in profunzime, sa vad mai limpede, iar de-as putea si as avea parte doar de trezirea asta marunta, superficiala, as fi foarte multumita. Perspectiva unei ierni reci si lungi nu-i doar in regula, e chiar satisfacatoare. Totul pare sa fie minunat. Chiar si bolile indezirabile, dureroase au o exaltare si o frumusete patrunzatoare. Asa ca intr-un sens simt ca am murit deja; nu mai am nimic la care sa aspir, nimic care sa-mi justifice sau sa-mi stimuleze existenta. Cadavru viu la 26 de ani, si ce viata am dus!

M-ar jena sa spun asta oricui, suna asa de aiurea, dar de-acum mi-au ramas vreo 50 sau 60 de ani (cine stie?) de viata – deschisi, nescrisi, gata de trait. Vreau sa-i traiesc pentru alti oameni. Ce altceva sa fac cu ei? Nu ca ma astept sa schimb lumea sau macar un fir de iarba, dar e ca si cum a ma darui e tot ce pot face, cum florile nu au de ales decat sa infloreasca. Tot ce pot face momentan e sa ofer oamenilor aceasta libertate, aceasta fericire, si cum sa o fac mai bine decat prin zazen? Asa ca trebuie sa ajung tot mai in profunzime si sa muncesc din greu, dar deja nu pentru mine, ci pentru toti cei pe care ii pot ajuta.

 

Dupa cum reveleaza aceasta reflectie, Maura nu considera iluminarea ca ceva ce trebuie atins doar pentru sine. Isi dorea sa se goleasca pe sine pentru a-i servi pe ceilalti pe calea compasiunii. Aceasta a fost dorinta Maurei. Dar nu si karma ei. Dupa ce a parasit manastirea in drumul spre Irlanda, a murit intr-un accident de autobuz in Thailanda. Avea 27 de ani.

Sursa: Maura O’Halloran – Inima pura, minte iluminata