Tag Archives: Elena Francisc

Cand imposibilul devine posibil II

20190405_153932

In „Taramurile subconstientului omenesc” am relatat ca pacientii mei care urmau un tratament psihoterapeutic cu LSD, aveau adeseori experiente de regresie profunda, in care retraiau amintirea propriei nasteri biologice, simtind emotii puternice si senzatii fizice. Am reusit sa identific patru tipuri de experiente asociate cu acest proces, corespunzatoare stadiilor succesive ale nasterii, si le-am numit matrice perinatale fundamentale (MPF). Continue reading Cand imposibilul devine posibil II

Cand imposibilul devine posibil I

20190405_153932

De la prima sedinta cu LSD care i-a oferit o strafulgerare de constiinta cosmica, pana la lucrul lui recent cu Respiratia Holotropica, Stan Groff exploreaza experimente de proiectie astrala, povesti despre sincronicitate, amintiri de la nastere si din viata prenatala, supravietuirea constiintei dupa moarte si multe altele. El este un adevarat explorator al constiintei. Renumit in toata lumea pentru contributiile sale uriase in psihoterapie, si, de asemenea, in paradigma stiintifica extinsa, ce tine cont de dimensiunile spirituale sau transpersonale ale existentei. Continue reading Cand imposibilul devine posibil I

Dragoste si trezire II

20190302_172956

Oricand uram pe cineva, uram o parte din noi pe care o vedem in acea persoana. Nu ne enerveaza nimic din ceea ce nu este in noi insine. (Hermann Hesse)

…………..

Poate ca tot ceea ce este teribil e, in esenta, ceva neajutorat care are nevoie de dragostea noastra. (Rainer Maria Rilke)

………

Daca privim relatia ca pe o oglinda, atunci orice ne supara ne poate oferi o informatie utila. Aceasta devine un stegulet rosu care indica un lucru la care trebuie sa ne raportam, care trebuie vindecat, strans sau iubit in interiorul nostru. Astfel, atunci cand partenerul nostru va apasa butoanele noastre, in loc sa spunem: „Ce e cu tine?”, am putea spune „Un buton a fost apasat. Ia sa vad care este”. Asta inseamna „sa fii responsabil pentru experienta ta”. Continue reading Dragoste si trezire II

Dragoste si trezire I

20190302_172956

Unul dintre principalele pacate impotriva iubirii, conform maestrului Sufi Hazrat Inayat Khan, este „micsorarea in fata tristetilor, durerilor, problemelor si dificultatilor care apar in calea iubirii noastre.”

Desigur, pentru a face fata provocarilor de pe acest drum este nevoie de mult curaj si indrazneala. Aici este esentiala o viziune calauzitoare: ea ii ajuta pe cei doi parteneri sa-si adune energiile atunci cand se simt pierduti sau doborati. Ceea ce poate sustine un cuplu in momentele grele este constiinta faptului ca ei sunt impreuna pentru un scop mai mare – se ajuta sa prelucreze aurul naturilor lor esentiale trecand de obstacole cum pot ei mai bine. O asemenea viziune ii poate ajuta sa transforme tribulatiile ordinare in ceea ce maestrul rus Gurdjieff numea „suferinta constienta” – folosirea de bunavoie a durerii pentru a intampina obstacole interioare, ca pe o motivatie in a le depasi.

……………..

O relatie constienta este una care scoate la suprafata ceea ce esti cu adevarat. Ea este Continue reading Dragoste si trezire I

Evanghelia dupa Isus Hristos

20180320_112242

Thomas Jefferson in corespondenta sa:

Intreaga istoria acestor carti [Evangheliile] are atatea lacune si este atat de indoielnica, incat imi pare de prisos sa intreprind o cercetare amanuntita: iar cu textul lor s-a jonglat atat de mult, ca si cu textele altor carti referitoare la acestea, incat suntem indreptatiti, din aceasta pricina, sa avem multe ezitari privind care parti din acestea sunt autentice. In Noul Testament se gasesc dovezi intrinseci ca parti din acesta provin de la un om de factura extraordinara,  dar si ca alte parti sunt emanate de minti cu totul inferioare. E la fel de usor sa discerni aceste parti pe cat de usor e sa deosebesti diamantele dintr-o gramada de balegar. (Catre John Adams, 24 ianuarie 1814)

Trebuie sa limitam volumul la relatarile simplilor evanghelisti, sa alegem, chiar si de la acestia, numai cuvintele referitoare la Isus, depasind ambiguitatile la care au recurs de multe ori, fie din uitare, fie din neintelegerea a ceea ce le-a parvenit de la el, introducand propriile opinii gresite asupra dictoanelor sale si relatand ininteligibil ceea ce ei insisi nu au inteles. Va ramane astfel cel mai sublim si generos cod etic care ii va fi vreodata daruit omului. (Catre John Adams, 12 octombrie 1813)

………

Toti oamenii de stiinta prestigiosi de astazi admit ca Evangheliile oficiale au fost compilate in Grecia, la zeci de ani dupa moartea lui Isus, de catre oameni care nu i-au auzit invatatura, si ca o mare parte din ceea ce spune „Isus” din Evanghelii isi are originea nu in propriile cuvinte rostite de Isus in aramaica, care au fost pierdute pentru totdeauna, ci in foarte feluritele invataturi ale bisericii timpurii. Iar daca de multe ori nu putem fi siguri de cele ce le-a spus, putem fi siguri de ce anume nu a spus.

……………….

Cuvintele lui Isus sunt autentice cand cercetarea lor indica faptul ca e probabil sau posibil ca acestea sa provina de la el si, in acelasi timp, cuvintele au un timbru pe care l-am auzit in enunturile sale esentiale. Un astfel de rationament poate parea drept cerc vicios. Doar ca nu e vorba de rationament, ci de o maniera de ascultare.

Niciun cititor atent al Evangheliilor nu poate sa nu fi realizat diferenta dintre respiratia ampla a unor astfel de pasaje si tonul amar, acuzator al unora din fragmentele adaugate de biserica timpurie. Nu e vorba numai de elementul polemic din Evanghelii, de crednta in diavoli, de miracolele ostentative si de invierea in sine, pe care Jefferson, Tolstoi sau Gandhi le-au perceput ca fiind neconforme cu Isus, cat mai ales tezele care contrazic direct invatatura autentica, puse in seama lui „Isus”, de doctrine si atitudini atat de ofensive, incat „i-au facut pe multi oameni de buna-credinta sa respinga totul, dezgustati”. In cuvintele si prin actiunile sale, Isus ne invata sa nu judecam (in sensul de a nu condamna), ci sa ne pastram inima deschisa in raport cu toti oamenii; „Isus” de mai tarziu este judecatorul arhetipal, care va descinde teribil pe creasta norilor, pentru recompensele si condamnarile definitive ale lumii. Isus ne avertizeaza cu privire la furie si predica iubirea fata de dusmani; „Isus” isi numeste dusmanii „copiii diavolului” si arunca asupra lor insulta si dispret. Isus vorbeste de Dumnezeu ca un tata iubitor chiar si pentru cel naravit; „Isus” predica despre un Dumnezeu care ii va arunca pe cei neascultatori in flacarile vesnice. Isus ii include pe toti oamenii atunci cand il numeste pe Dumnezeu „Tatal vostru din ceruri”; „Isus” spune „Tatal meu din ceruri”. Isus ne invata ca toti facatorii de pace si toti cei care-si iubesc dusmanii sunt fii ai lui Dumnezeu; „Isus” se refera la sine insusi ca „Fiul lui Dumnezeu”. Isus nu tine sa se defineasca cine e el ( cu exceptia, in treacat, a unei referiri la sine ca profet); „Isus” vorbeste intr-una despre sine. Isus ne invata iertarea absoluta a lui Dumnezeu; „Isus” face declaratia ingrozitoare ca „oricine va huli impotriva Duhului Sfant nu va capata iertare in veac: ci este vinovat de un pacat vesnic”. Simbolul acestei constiinte marginite, sectare, este o afirmatie pe care un invatat crestin din secolul al doilea o pune in seama Mantuitorului reinviat, la sfarsitul Evangheliei lui Marcu: „Cel ce va crede si se va boteza va fi mantuit; dar cine nu va crede va fi osandit”. Nu e de mirare ca, manat de o indignare greu stapanita, Jefferson scria urmatoarele:

Printre afirmatiile si discursurile pe care i le atribuie biografii sai, am gasit multe pasaje pline de imaginatie aleasa, de o morala corecta, ca si de atitudinea cea mai blanda; asa cum am gasit si altele denotand atat de multa ignoranta, atata absurd, atat de mult neadevar, sarlatanie si impostura, incat e imposibil sa afirmi cu certitudine ca astfel de contradictii au emanat de la aceeasi fiinta. (Catre William Short, 13 aprilie 1820)

Daca lasam deoparte pasajele sectare, putem constata faptul ca Isus vorbeste in armonie cu invataturile supreme ale tuturor marilor religii: cu Upanisadele, Tao Te Ching, cu sutrele budiste, cu maestrii Zen, sufiti si hasidici. Nu vreau sa sustin ca toate aceste invataturi spun exact acelasi lucru. Exista multe nuante, accente si mijloace tehnice diferite. Dar cand cuvintele provin din cele mai profunde experiente spirituale, dintr-o inima curatita de doctrine si credinte, ele transcend granitele religioase si ele li se pot adresa tuturor oamenilor, barbat si femeie, liber sau inrobit, grec sau evreu.

Sursa: Stephen Mitchell – Evanghelia dupa Isus Hristos

Spirala vietii

20180216_120944

Dar daca un om are impresia Chemarii – sentimentul ca-l asteapta o aventura  -, iar el nu-l urmeaza, ci ramane in societate, fiindca acolo se afla in siguranta, atunci fluxul vietii seaca. Iar apoi, spre sfarsitul varstei de mijloc, descopera ca a ajuns pana-n varful scarii, dar scara e sprijinita de alt perete, nu de cel care trebuia.

Daca ai insa indrazneala de a risca, viata se deschide, se deschide, se deschide pe toata lungimea ei. Nu sunt superstitios, dar s-ar putea spune ca cred in magia spiritului. Simt ca daca omul da ascultare la ceea ce eu numesc „fericirea” sa – acel lucru care te atinge in miezul fiintei si despre care simti ca este insasi viata ta –  , usile se vor deschide. Chiar asa! S-au deschis in viata mea si in viata multor altor oameni pe care-i cunosc.

Schopenhauer are un eseu minunat, intitulat „O aparenta intentie a sortii individului”, in care arata ca atunci cand ajungi la o anumita varsta – cea pe care o am eu acum – si-ti privesti viata, ea pare aproape la fel de ordonata ca un roman. Si, asa cum in romanele lui Dickens micile intalniri accidentale si alte lucruri similare se dovedesc a fi elemente principale ale firului narativ, la fel si in viata ta. Iar lucrurile care, la momentul respectiv, pareau a fi greseli se dovedesc a fi crize directoare. In final, el se intreaba: „Cine a scris romanul acesta?” Joseph Campbell

Sursa: Christopher M. Bache – Spirala vietii

Fara granite III

umb

Realitatea fundamentala este o uniune a contrariilor. Si dat fiind ca tocmai granitele pe care le trasam si le suprapunem peste lumea reala sunt cele care o faramiteaza in nenumarate perechi de contrarii, afirmatia acestor traditii orientale, conform careia realitatea este libera de poli opusi, inseamna totodata ca realitatea este libera de orice granite si limitari. Faptul ca realitatea este non-duala se traduce prin aceea ca este si lipsita de granite.

Prin urmare, solutionarea conflictului intre contrarii necesita eliminarea tuturor granitelor, nu asmutirea treptata a contrariilor unele impotriva celorlalte. Lupta dintre polii opusi este un simptom al convingerii ca limitele sunt reale, iar pentru a scapa de acest simptom trebuie sa ajungem la insasi radacina problemei: granitele iluzorii.

Dar, intrebam noi, ce se va intampla cu nazuinta noastra spre progres daca recunoastem ca toate contrariile sunt unul si acelasi lucru? Ei bine, cu putin noroc, va disparea si,o data cu ea, se va spulbera si acea stranie nemultumire sustinuta de iluzia ca iarba este mai verde de cealalta parte a gardului. Dar se impune o clarificare. Nu vreau sa spun prin aceasta ca vom inceta sa inregistram progrese in domenii ca medicina, agricultura sau tehnologia. Vom renunta doar la iluzia ca fericirea noastra depinde de ele. Fiindca atunci cand vom reusi sa privim dincolo de iluzia granitelor create de noi vom vedea pe loc Universul asa cum l-a vazut Adam inainte de cadere: o unitate organica, omogena, o armonie a contrariilor, o imbinare a pozitivului cu negativul, in deplin consens cu existenta noastra vibratorie. Atunci cand vom intelege ca polii opusi sunt unul si acelasi lucru, haosul devine armonie, luptele se transforma in dans, iar vechii dusmani devin prieteni. Atunci ne vom putea imprieteni cu intregul Univers, nu doar ci o jumatate din el.

…………………………..

De cate ori construim o granita, ne limitam, ne ingradim si ne ingustam imaginea de sine, astfel incat identitatea noastra trece treptat de la aceea a Universului la cea a organismului, apoi la eu si, in final, la supraeu. In sens figurat, sinele devine tot mai mic, in vreme ce non-sinele creste mereu. Cu fiecare granita, o noua fateta a sinelui este proiectata si, astfel, apare ca fiind externa, straina, afara, de cealalta parte a baricadei. Prin urmare, a construi o granita inseamna a crea o proiectie – o fateta a sinelui care apare acum ca fiind a non-sinelui. In mod similar, a ne reinsusi o proiectie nu inseamna altceva decat a desfiinta o granita. Cand imi dau seama ca o proiectie ce parea a exista „in exterior” este, de fapt, propria mea reflexie, parte din mine insumi, am distrus granita respectiva dintre sine si non-sine. Campul constiintei devine mai larg, mai deschis, mai liber si mai neingradit. A accepta si a deveni in cele din urma una cu un fost „inamic” presupune distrugerea liniei frontului si extinderea teritoriului in care ma pot misca liber. Aceste fatete proiectate nu mi se vor mai parea amenintatoare, fiindca sunt, de fapt, una cu mine.

…………………

Acele elemente din mediu (oameni sau obiecte) care ne afecteaza puternic, in loc doar sa ne informeze sunt, de obicei, propriile noastre proiectii. Acele aspecte care ne deranjeaza, ne stanjenesc sau ne irita – ori, la extrema cealalta, care ne atrag sau ne obsedeaza – sunt de cele mai multe ori reflexii ale umbrei.

…………..

Trasaturile distinctive ale proiectiei: tu nu ai acea trasatura, la toti ceilalti ea abunda.  🙂

……………..

Asa putem intelege de ce, in toate traditiile mistice, acela care izbuteste sa vada dincolo de iluzia contrariilor este considerat „eliberat”. Pentru ca a „iesit de sub tirania perechilor” de contrarii, a scapat de conflictele si problemele absurde implicate de lupta contrariilor. El a renuntat sa mai manevreze polii opusi unul impotriva celuilalt in cautarea pacii, izbutind sa-i transceanda pe amandoi. Nu-si mai pune problema binelui fata de rau, ci a trecut dincolo de bine si de rau. Nu mai este vorba de viata in opozitie cu moartea, ci despre un centru al constiintei care le transcende pe ambele. Ideea este nu atat separarea contrariilor si inregistrarea unui „progres pozitiv”, cat unificarea si armonizarea polilor opusi, a celui pozitiv cu cel negativ, descoperind un teritoriu comun care le depaseste si le cuprinde pe amandoua. Iar aces teritoriu este chiar constiinta unitara. (…) Eliberarea nu inseamna eliminarea negativului, ci eliberarea de ambii poli ai perechii.

Sursa: Ken Wilber – Fara granite