Tag Archives: Alberto Villoldo

Inima samanului III

inima samanului

Remarca frumusetea pretutindeni. Frumusetea reprezinta cel de-al doilea cadou suprem, deoarece aproape nimeni nu vede frumusetea mai mult de o clipa. Cautam cu totii frumosul dar suntem conditionati sa vedem uratul, sa fim fascinati de vestile proaste, sa ne lasam absorbiti de drama altcuiva, sa devenim barfitori si pesimisti.

Arata-le frumusetea tuturor. Da-i voie altcuiva sa explice de ce nu va dura, de ce este sigur ca, odata cu inaintarea in varsta, se va ofili, de ce frumusetea nu este la fel de importanta ca problema de acolo. Continue reading Inima samanului III

Inima samanului II

inima samanului

-Tu crezi ca ai nevoie de o alta persoana, de o femeie, ca sa gasesti dragostea. Si continui sa cauti persoana potrivita. Dar dragostea este aici.

Si s-a batut cu pumnul in piept.

-Iubirea este ceea ce ii permite luptatorului iluminat sa traiasca fara dusmani in aceasta lume sau in urmatoarea. Aceasta nu inseamna ca nu ai batalii de dus. Uneori nu poti evita conflictele. Acest lucru este util cand traversezi lumea invizibila si intalnesti adversari pe care e cel mai bine sa-i eviti. (…)

-Si ce faci atunci cand vine vorba despre batalii si despre evitarea lor, Cum e atunci cand intalnesti o faptura periculoasa in timpul calatoriilor samanice?l-am intrebat.

-O iubesti, mi-a raspuns el. Dupa ce ai fost copt de focul iubirii, ii oferi sarbatoarea propriei tale lumini. Ea nu are nicio aparare in fata dragostei si nici tu nu mai ai nimic de aparat, nici macar viata ta. Dar poti face aceasta numai dupa ce intelegi ca lumina ta nu-ti poate fi luata, ca ea este infinita, deoarece este Lumina Primordiala. Atunci iti vei iubi aproapele ca pe tine insuti…

Don Manuel mi-a zambit.

-Si maestrul tau m-a invatat asta. Cred ca este o maxima buna, nu-i asa? Dar daca vrei un antrenament Laika, incearca sa-ti iubesti dusmanul ca pe tine insuti. In fiecare dimineata, cand soarele va rasari, eu ma rog pentru conchistadori. Asta este dragostea. Orice altceva este troc, ca la piata, unde femeile vand legume. Eu iti dau cartofi, tu imi dai morcovi. Continue reading Inima samanului II

Inima samanului I

inima samanului

Inainte de a trai in orase, am gasit siguranta si protectie in jurul focului de tabara din sat. Dansul flacarilor tinea intunericul si animalele salbatice la distanta. De secole intregi, lumina focului era singura lumina pe care o cunosteam dupa apusul soarelui si chiar si astazi ne place sa stam langa semineu sau sa luam cina la lumina lumanarilor. Pentru samani, focul nu era numai pentru gatit si pentru incalzire; el insemna prezenta vie a Luminii Primordiale a Universului. Lumina soarelui si lumina stelelor, cuprinsa in esenta copacilor, era eliberata din nou atunci cand bustenii erau aruncati pe foc. Lumina oferea sentimentul profund al sigurantei, prin eliminarea umbrelor in care salasluiau temerile noastre.

Lumina focului face sa para mai usor de suportat foamea, chiar si atunci cand stomacul iti chioraie de foame. Lumina focului face suportabila singuratatea, chiar daca stai singur, doar cu tine insuti. Te simti insotit de stramosii tai si chiar poti percepe prezenta generatiilor viitoare. Flacarile iti linistesc teama, chiar daca stii ca in padurea din apropierea ta se ascund forte misterioase si puternice, iar carbunele iti dizolva dorul, amintindu-ti de generozitatea Luminii Primordiale.

……….

Eu sunt.

Acestea sunt doua dintre cele mai puternice cuvinte din orice limba.  Indiferent de cuvintele pe care le-am adauga dupa ele, acestea formeaza realitatea noastra pentru intreaga zi, uneori pentru tot restul vietii. Exista patru adjective care ne tin prizonieri in visul sigurantei.

Sunt flamand. Mi-e teama. Sunt nervos. Sunt singur.

Atunci cand adaugi dupa „Eu sunt” adjectivele „flamand”, „speriat”, „furios” si „singur”, iti vei petrece restul zilei incercand sa umpli golul pe care aceste cuvinte il reprezinta.

Acestea sunt cele patru emotii pe care trebuie sa le elimini din visul sigurantei: foamea (a nu avea suficiente resurse), teama, furia si singuratatea. Aceste emotii se ascund in zonele ancestrale ale psihicului nostru, reprezinta sentimente reziduale de pe vremea cand traiam in pesteri intunecate, inconjurati de pradatori reali si imaginari. Aceste emotii iti vor transforma visul sigurantei intr-un cosmar.

Dupa ani de psihoterapie, am invatat ca trebuie sa lucrez din greu la ceea ce „nu sunt”. Atunci cand nu mi-e foame, cand nu ma tem, cand nu ma supar, cand nu traiesc in saracie si cand nu sunt singur, ma voi simti protejat si in siguranta. Voi avea destule. Nu voi fi atacat fizic si emotional de ceilalti. Voi fi iubit. Voi fi apreciat.

Iti poti petrece ani de zile retraind periodic aceasta lista a celor patru cuvinte, incercand sa-ti gestionezi furia sau gasind belsugul pentru a te simti protejat si in siguranta. Atunci cand atingi un obiectiv, beneficiile iti scapa imediat printre degete si revii cu ingrijorare si la planificarea remedierii urmatorului sentiment, probabil teama, pe care o consideri un obstacol in calea fericirii tale.

Samanii pornesc intr-o calatorie vizionara pentru a transforma visul sigurantei. Ei tin post pentru a-si infrunta foamea. Stau singuri in desert sau in padure zile intregi, doar pentru a-si infrunta teama si singuratatea. Iar atunci cand traiesc direct aceste emotii, ei descopera ca, desi ele par complet reale, in realitate nu sunt adevarate.

Cheia pentru a te elibera din visul sigurantei in care risti sa fii prins este sa descoperi ca, desi il simti ca fiind eminamente real, in realitate acesta nu este in mod natural adevarat. Fiecare dintre aceste emotii detine o falsa promisiune a libertatii, a sigurantei sau o scuza pentru neajunsurile tale, numai daca esti in stare sa le depasesti.

Sursa: Alberto Villoldo – Inima samanului