Category Archives: Uncategorized

Masina magica de spalat

masina

Sunt constienta de semnificatia ei pentru femei de mult timp. Este unul din obiectele care ne-a schimbat viata si pe care il luam ca pe un dat, fara a ne pune intrebari. Dar uite ca nenea asta, Hans Rosling, a spus-o mai bine. Si va mentionez mai jos si savurosul speach TED in care ii puteti vedea efervescenta in a-si prezenta cercetarile sale si povestea. Continue reading Masina magica de spalat

Numa’ zic…

not thinking

Chiar cand ma pregateam sa scriu eu asta, a scris-o altcineva mult mai bine decat mine. Drenata de energie si rabdare, v-o impartasesc. Vorba unui pretin: “Asta sunt si aici ma termin!”

Multumesc, Francisc 

Oamenii iti vor suge viata din tine daca le dai voie. Nu-i lasa sa faca asta ! Oamenii se vor plange in jurul tau, iti vor turna pe gat dramele lor, iti vor turui povestile lor de viata si te vor ineca in tone de explicatii despre nimicurile dramatice din viata lor. Nu esti cosul de gunoi al nimanui. Cei mai multi te vor langa ei pentru ca se simt singuri si plictisiti de propriile ganduri repetitive. Ei nu cauta neaparat sa le spui adevarul, ci doar o minciuna calduta care sa le confirme ‘bullshitul’ in care traiesc…. Te vor in preajma lor pentru ca nu stiu sa mai straluceasca…vor si ei o bucatica din tine…. eventual, fara sa ofere nimic la schimb… NU ESTI AUTOSERVIREA NIMANUI si mai ales GRATIS ! Cei mai multi nu se pot bucura pentru bucuria ta, asa ca invata sa te abtii sa impartasesti cu toata lumea ‘momentele’ tale. Vazand o fata acra si strangulata atunci cand ai o veste buna de impartasit, te va face si pe tine sa crezi ca ‘momentul’ tau e un rahat… Chiar nu e nevoie s-o suporti…. Sunt putini cei care se pot bucura sincer… ai astfel de oameni in viata ta ? daca ai macar unul… e mai mult decat suficient… pretuieste-l din plin…

Sunt ani de cand am ales sa nu mai am nevoie de 90% dintre ‘prieteni’. Nu am nevoie de victime si sinucigasi in viata mea. Nu sunt aici sa rezolv tragedia nimanui si nici nu caut atentie doar de complezenta…. Viata mea are insemnatate si fiecare moment petrecut cu cineva, vreau sa fie de calitate….Caut oameni asemeni mie, oameni alaturi de care sa construiesc …. daca oamenii din jur nu stiu sa ma aprecieze pentru ceea ce sunt, cu siguranta e cazul sa ma mut acolo unde sunt dorit si pot lumina…. Nu sunt obligat sa ma ofer trup si suflet TUTUROR, si eventual ATUNCI CAND ARE FIECARE CHEF ! da… nu suna foarte ‘ortodox’ – insa ma face sa ma simt bine (cu riscul de a supara ortodoxia), ma face sa simt ca viata mea valoreaza ceva, ca timpul meu e important si ca iubirea pentru propria persoana, atunci cand e gestionata coerent, poate face minuni. Pentru a fi apreciat, iubit si ascultat in ‘bula’ mea de realitate, este nevoie sa ma apreciez si sa ma iubesc singur… Stiu, suna a cliseu ieftin si prost, insa pe zi ce trece realizez ca e singura solutie reala pentru ‘tragedia colectiva’….

…calitatea vietii noastre este determinata de numarul de decizii inconfortabile pe care invatam sa le luam…

un “NU” catre un prieten-sugativa = viata mea minunata +1 steluta bonus

ramaneti frumosi !

 

Nebunia lui Feynman

Fac ce fac si periodic ajung din nou la el. Ca fizicus-a m-a inspirat enorm in timpul facultatii. Inca de pe atunci dadusem de acest documentar. Este despre un alt fel de Feynman, nu vocea fizicii. Un om pasionat de mistere ce se apuca sa traduca codul mayas. Un om in cautarea unei aventuri ce face imposibilul sa ajunga intr-un loc uitat de lume despre care aflase in copilarie. Le invata chiar si limba. Un om care canta la banjo din tot sufletul, chiar si pentru balet.

Viata ca aventura.

Este ultimul lui interviu din ianuarie 1988, cu doua saptamani inainte sa se stinga.

Multumesc, domnule Feynman!

Meditatie creatoare II

20181122_140204

Nu exista cunoastere fara ignoranta, intrucat cunoasterea apare numai ca urmare a unei limitari a constiintei, a unei focalizari sau concentrari constand in excluderea tuturor elementelor irelevante ale „realitatii”, altfel spus pe un fond de „ignoranta”, de elemente voit neglijate. (…)

Cunoasterea nu consta in acumularea de fapte, ci in aptitudinea, mereu prezenta, de discernamant si percepere clara a esentei lucrurilor. Aceasta devine posibila numai daca le privim cu mereu alti ochi – ca si cum nu le-am fi vazut niciodata inainte – altfel spus din punctul de vedere al unei stiinte creatoare sau al unui vid receptiv creator care ne permite sa experimentam o dimensiune noua prin intermediul unui fenomen concret „cunoscut” sau al unei siuatii aparent familiare. (…)

Cunoasterea poate avea sens doar in raport cu ceva sau cu cineva, anume cu cunoscatorul. Dar acesta trebuie sa fie o individualitate, o constiinta centralizata, distincta de mediul inconjurator in pofida unei unitati esentiale care poate fi resimtita si experimentata atat de intens incat, dupa cum se spune, cunoscutul si cunoscatorul devin una.

Dar a deveni una nu inseamna a se dizolva unul in celalalt, a anihila polaritatea pe care se bazeaza atat cunoasterea cat si dragostea. Inseamna a depasi dualitatea in favoarea polaritatii, in care unitatea si diferentierea sunt la fel de prezente. Indragostitii nu sunt anihilati in actul prin care „devin una”, ei isi pierd doar simtul ego-ului; acesta din urma este rezultatul unui dezechilibru mental si emotional. Similar, individualitatea lui Buddha n-a fost anihilata in procesul iluminarii ori ca urmare a experientei universalitatii. El nici nu s-a „contopit cu infinitul”, nici nu s-a „dizolvat in Tot”, ci a dus o viata activa vreme de inca patruzeci de ani.

…………………..

Budistul tantric nu crede intr-o lume exterioara independenta si existand in mod separat. Lumea interioara si cea exterioara sunt urzeala si batatura aceleiasi tesaturi, in care firele tuturor fortelor si evenimentelor, ale tuturor formelor de constiinta si ale obiectelor acestora sunt impletite intr-o retea indestructibila de relatii infinite, reciproc conditionate. De aici cuvantul „tantra” (fir, tesatura, impletitura). Prin urmare, „realitatea nu este o stare fixa, ci o valoare apta sa creasca si ale carei grade depind de intensitatea experientei noastre”, dupa cum se exprima Martin Buber.

………………….

Stiind ca nu poate exista constiinta treaza fara continut si ca a opri activitatea gandirii e la fel de imposibil ca oprirea cursului unui rau, sadhaka tantric inlocuieste conceptele abstracte (sau pur „mentale”) si operatiunile logicii bivalente cu simbolurile creatoare si multidimensionale ale experientei traite. Prin urmare, lumea interioara si cea exterioara sunt transformate si unificate prin realizarea faptului ca acele calitati de baza ale individualitatii omenesti care ne leaga de existenta lumeasca (samsara) sunt totodata mijloacele eliberarii si ale iluminarii.

…………………….

Trebuie sa subliniem insa ca exista o foarte mare diferenta intre imaginatia creatoare si simpla visare cu ochii deschisi, care se complace in fantezii fara noima si in care mintea rataceste la suprafata semiconstientului. Imaginatia creatoare cladeste cu „caramizile realitatii”, la fel cum artistul foloseste materialele lumii fizice si posibilitatile psihicului sau. Aceasta se realizeaza pe o cale launtrica si plina de semnificatii, care cristalizeaza intr-o noua si unica expresie a realitatii – fie sub forma unei opere de arta, fie a unei constiinte transformate – un individ schimbat, care a luat cunostinta de un nou aspect al realitatii. Materialele fundamentale de care dispunem sunt elementele personalitatii noastre actuale. Este materia prima pe care trebuie s-o transformam intr-o suprema opera de arta: fiinta umana desavarsita, simbolul a ceea ce traieste in noi, ca arhetip al Omului Etern, chipul slavit al Iluminatului.

Chiar faptul ca Buddha (sau oricare dintre marii Iluminati ai omenirii) care posedau aceleasi calitati de baza (skandhas) ale existentei individuale ca si oricare alta fiinta omeneasca, au fost capabili sa le transforme in factori de iluminare, dovedeste ca acele insusiri care  pentru un neiluminat sunt sursa iluziilor si a erorilor in sirul nesfarsit de nasteri si morti (samsara), contin totodata elementele realitatii si mijloacele necesare eliberarii si iluminarii.

Daca putem vedea nirvana si samsara ca pe doua aspecte ale aceleiasi realitati, trebuie sa fim in stare sa vedem aceeasi polaritate si in skandhas, care, in ele insele, nu sunt bune sau rele, adevarate sau false, reale sau iluzorii, prielnice sau neprielnice, nirvanice sau samsarice, favorizand eliberarea sau creand legaturi. Totul depinde de ce facem noi din ele, de felul in care le folosim. Pentru aceia care si-au constientizat posibilitatile lor esentiale, skandhas nu mai constituie tendinte de auto-limitare si atasament egocentric; dimpotriva, ele devin chiar factorii care fac posibila dobandirea libertatii si a iluminarii. Acesta este motivul pentru care Buddha privea nasterea printre oameni ca pe cea mai buna dintre toate formele de existenta.

………………….

Meditatia presupune multe lucruri: inseamna aplecare catre interior; inseamna observatie calma, reflectie si constiinta de sine; mai inseamna sa fii constient de propria constiinta, sa devii un observator detasat al fluviului de ganduri, simtaminte, impulsuri si viziuni in necontenita schimbare, pana la recunoasterea naturii si a originii lor.

Dar acestia sunt doar primii pasi in meditatie. In stadiile mai avansate rolul nostru se schimba, de la un observator mai mult sau mai putin intelectual, la acela al experimentatorului unei realitati mai profunde, anume a sursei atemporale si universale a tuturor fenomenelor pe care le observam in contemplarea fluviului constiintei noastre si chiar in cele mai simple functiuni ale trupului, ca de pilda procesul respiratiei. Aceasta din urma poate fi un subiect de meditatie intrucat dezvaluie natura intima a vietii in miscarea ei alternativa spre interior si exterior, procesul continuu de a primi si a restitui, de a lua si a da inapoi, precum si legatura profunda dintre lumea dinauntru si cea din afara, dintre individ si Univers.

Pe de alta parte insa, intre si dincolo de cele doua miscari alternative – la punctul de rascruce dintre ele, ca sa spunem astfel – exista un moment de tacere, cand lumea interioara si cea exterioara coincid si devin una; atunci nu mai exista nimic care sa poata fi numit „interior” sau „exterior”. Clipa aceasta, cand timpul se opreste, golita de orice specificatii legate de timp, spatiu sau miscare, fara a inceta sa fie clipa unor potentialitatii infinite, reprezinta starea de „fiinta” pura, sau „fiintare”, pe care o putem exprima doar prin cuvantul sunyata, indicand sursa primordiala unde se afla originea tuturor lucrurilor. Este momentul atemporal  de dinaintea creatiei, sau, din punctul de vedere al individului, acel moment al receptivitatii pure care precede orice activitate creatoare.

…………….

Recunoscand faptul ca natura noastra este sunyata, ne dam seama ca ea nu difera in mod esential de natura tuturor celorlalte fiinte vii. Aceasta este „Intelepciunea Egalizatoare” sau „Intelepciunea Egalitatii”, prin care trecem de la atitudinea rece si detasata a unui observator la simtamantul uman cald al iubirii si compasiunii fata de toate fiintele vii. In Dhammapada aceasta egalitate esentiala cu ceilalti, a fost transformata in cheia de bolta a eticii budiste, atunci cand s-a spus ca „devenind egal cu ceilalti” sau ca „recunoscandu-te pe tine in ceilalti”, trebuie sa te feresti a le face rau altora. Reiese de aici ca in budism compasiunea nu se intemeiaza pe o superioritate morala sau mentala, cu inevitabila ei atitudine de condescendenta, ci pe  un sentiment al unitatii, asemeni cu al unei mame fata de copilul ei.

Sursa: Anagarika Govinda – Meditatie creatoare si constiinta multidimensionala

Someone.

20180130_154238

Someone to wake up to. To share the weather with, then the coffee.

Someone to dream with—to plan and scheme and then celebrate with.

Someone to win with, and someone to lose with.

Someone to care for and protect—and to let go of and watch fly.

Someone to stare at in wonder, and to think, “That heart loves mine.”

Someone to talk long with under stars on frosty nights. To giggle through scarves and gloves and hats with, and to kiss under mistletoe.

Someone to hold. Someone to be held by. To be treasured by a treasure.

Someone to notice birds with. To catch flashes of blue and green and purple and brown—and to feel the excitement of soaring little wonders. To see life as it is, not as it seems.

Someone to sit with and watch children, perhaps our own, and to laugh in their innocence and swell at our luck.

Someone to forget with.

Someone to cook with. To sweep mud off the floor. Someone to make magic out of mundane with and smile because it’s with each other.

Someone to cry with. To share rivers of grief indistinguishable from the other. To hold and to hug, and to help and to heal.

Someone to hold hands with. To glance at, fingers intertwined beneath coffee tables, and hearts blurring between eyes.

Someone to lay with with, nothing in between. To be everything holy and exist in a dream. To be naked to our souls and give everything unseen.

Someone to trust. To tell darkest secrets to and reveal hungry fears. Someone to know all of themselves and to want to see more. Someone whose eyes reflect what’s in ours.

Someone to walk with. To travel with. To find pockets of magic in grey city dullness. To drive miles and miles just for that “mile” that’s ours.

Someone to smile with. A deep knowing grin that says, “I see you” and “I’m staying.”

Someone to miss, even for a minute—until they return, and it feels like home again.

Someone to stare at for moments unending.

Someone to love.

Someone.

Sursa