Category Archives: Uncategorized

Meditatie creatoare II

20181122_140204

Nu exista cunoastere fara ignoranta, intrucat cunoasterea apare numai ca urmare a unei limitari a constiintei, a unei focalizari sau concentrari constand in excluderea tuturor elementelor irelevante ale „realitatii”, altfel spus pe un fond de „ignoranta”, de elemente voit neglijate. (…)

Cunoasterea nu consta in acumularea de fapte, ci in aptitudinea, mereu prezenta, de discernamant si percepere clara a esentei lucrurilor. Aceasta devine posibila numai daca le privim cu mereu alti ochi – ca si cum nu le-am fi vazut niciodata inainte – altfel spus din punctul de vedere al unei stiinte creatoare sau al unui vid receptiv creator care ne permite sa experimentam o dimensiune noua prin intermediul unui fenomen concret „cunoscut” sau al unei siuatii aparent familiare. (…)

Cunoasterea poate avea sens doar in raport cu ceva sau cu cineva, anume cu cunoscatorul. Dar acesta trebuie sa fie o individualitate, o constiinta centralizata, distincta de mediul inconjurator in pofida unei unitati esentiale care poate fi resimtita si experimentata atat de intens incat, dupa cum se spune, cunoscutul si cunoscatorul devin una.

Dar a deveni una nu inseamna a se dizolva unul in celalalt, a anihila polaritatea pe care se bazeaza atat cunoasterea cat si dragostea. Inseamna a depasi dualitatea in favoarea polaritatii, in care unitatea si diferentierea sunt la fel de prezente. Indragostitii nu sunt anihilati in actul prin care „devin una”, ei isi pierd doar simtul ego-ului; acesta din urma este rezultatul unui dezechilibru mental si emotional. Similar, individualitatea lui Buddha n-a fost anihilata in procesul iluminarii ori ca urmare a experientei universalitatii. El nici nu s-a „contopit cu infinitul”, nici nu s-a „dizolvat in Tot”, ci a dus o viata activa vreme de inca patruzeci de ani.

…………………..

Budistul tantric nu crede intr-o lume exterioara independenta si existand in mod separat. Lumea interioara si cea exterioara sunt urzeala si batatura aceleiasi tesaturi, in care firele tuturor fortelor si evenimentelor, ale tuturor formelor de constiinta si ale obiectelor acestora sunt impletite intr-o retea indestructibila de relatii infinite, reciproc conditionate. De aici cuvantul „tantra” (fir, tesatura, impletitura). Prin urmare, „realitatea nu este o stare fixa, ci o valoare apta sa creasca si ale carei grade depind de intensitatea experientei noastre”, dupa cum se exprima Martin Buber.

………………….

Stiind ca nu poate exista constiinta treaza fara continut si ca a opri activitatea gandirii e la fel de imposibil ca oprirea cursului unui rau, sadhaka tantric inlocuieste conceptele abstracte (sau pur „mentale”) si operatiunile logicii bivalente cu simbolurile creatoare si multidimensionale ale experientei traite. Prin urmare, lumea interioara si cea exterioara sunt transformate si unificate prin realizarea faptului ca acele calitati de baza ale individualitatii omenesti care ne leaga de existenta lumeasca (samsara) sunt totodata mijloacele eliberarii si ale iluminarii.

…………………….

Trebuie sa subliniem insa ca exista o foarte mare diferenta intre imaginatia creatoare si simpla visare cu ochii deschisi, care se complace in fantezii fara noima si in care mintea rataceste la suprafata semiconstientului. Imaginatia creatoare cladeste cu „caramizile realitatii”, la fel cum artistul foloseste materialele lumii fizice si posibilitatile psihicului sau. Aceasta se realizeaza pe o cale launtrica si plina de semnificatii, care cristalizeaza intr-o noua si unica expresie a realitatii – fie sub forma unei opere de arta, fie a unei constiinte transformate – un individ schimbat, care a luat cunostinta de un nou aspect al realitatii. Materialele fundamentale de care dispunem sunt elementele personalitatii noastre actuale. Este materia prima pe care trebuie s-o transformam intr-o suprema opera de arta: fiinta umana desavarsita, simbolul a ceea ce traieste in noi, ca arhetip al Omului Etern, chipul slavit al Iluminatului.

Chiar faptul ca Buddha (sau oricare dintre marii Iluminati ai omenirii) care posedau aceleasi calitati de baza (skandhas) ale existentei individuale ca si oricare alta fiinta omeneasca, au fost capabili sa le transforme in factori de iluminare, dovedeste ca acele insusiri care  pentru un neiluminat sunt sursa iluziilor si a erorilor in sirul nesfarsit de nasteri si morti (samsara), contin totodata elementele realitatii si mijloacele necesare eliberarii si iluminarii.

Daca putem vedea nirvana si samsara ca pe doua aspecte ale aceleiasi realitati, trebuie sa fim in stare sa vedem aceeasi polaritate si in skandhas, care, in ele insele, nu sunt bune sau rele, adevarate sau false, reale sau iluzorii, prielnice sau neprielnice, nirvanice sau samsarice, favorizand eliberarea sau creand legaturi. Totul depinde de ce facem noi din ele, de felul in care le folosim. Pentru aceia care si-au constientizat posibilitatile lor esentiale, skandhas nu mai constituie tendinte de auto-limitare si atasament egocentric; dimpotriva, ele devin chiar factorii care fac posibila dobandirea libertatii si a iluminarii. Acesta este motivul pentru care Buddha privea nasterea printre oameni ca pe cea mai buna dintre toate formele de existenta.

………………….

Meditatia presupune multe lucruri: inseamna aplecare catre interior; inseamna observatie calma, reflectie si constiinta de sine; mai inseamna sa fii constient de propria constiinta, sa devii un observator detasat al fluviului de ganduri, simtaminte, impulsuri si viziuni in necontenita schimbare, pana la recunoasterea naturii si a originii lor.

Dar acestia sunt doar primii pasi in meditatie. In stadiile mai avansate rolul nostru se schimba, de la un observator mai mult sau mai putin intelectual, la acela al experimentatorului unei realitati mai profunde, anume a sursei atemporale si universale a tuturor fenomenelor pe care le observam in contemplarea fluviului constiintei noastre si chiar in cele mai simple functiuni ale trupului, ca de pilda procesul respiratiei. Aceasta din urma poate fi un subiect de meditatie intrucat dezvaluie natura intima a vietii in miscarea ei alternativa spre interior si exterior, procesul continuu de a primi si a restitui, de a lua si a da inapoi, precum si legatura profunda dintre lumea dinauntru si cea din afara, dintre individ si Univers.

Pe de alta parte insa, intre si dincolo de cele doua miscari alternative – la punctul de rascruce dintre ele, ca sa spunem astfel – exista un moment de tacere, cand lumea interioara si cea exterioara coincid si devin una; atunci nu mai exista nimic care sa poata fi numit „interior” sau „exterior”. Clipa aceasta, cand timpul se opreste, golita de orice specificatii legate de timp, spatiu sau miscare, fara a inceta sa fie clipa unor potentialitatii infinite, reprezinta starea de „fiinta” pura, sau „fiintare”, pe care o putem exprima doar prin cuvantul sunyata, indicand sursa primordiala unde se afla originea tuturor lucrurilor. Este momentul atemporal  de dinaintea creatiei, sau, din punctul de vedere al individului, acel moment al receptivitatii pure care precede orice activitate creatoare.

…………….

Recunoscand faptul ca natura noastra este sunyata, ne dam seama ca ea nu difera in mod esential de natura tuturor celorlalte fiinte vii. Aceasta este „Intelepciunea Egalizatoare” sau „Intelepciunea Egalitatii”, prin care trecem de la atitudinea rece si detasata a unui observator la simtamantul uman cald al iubirii si compasiunii fata de toate fiintele vii. In Dhammapada aceasta egalitate esentiala cu ceilalti, a fost transformata in cheia de bolta a eticii budiste, atunci cand s-a spus ca „devenind egal cu ceilalti” sau ca „recunoscandu-te pe tine in ceilalti”, trebuie sa te feresti a le face rau altora. Reiese de aici ca in budism compasiunea nu se intemeiaza pe o superioritate morala sau mentala, cu inevitabila ei atitudine de condescendenta, ci pe  un sentiment al unitatii, asemeni cu al unei mame fata de copilul ei.

Sursa: Anagarika Govinda – Meditatie creatoare si constiinta multidimensionala

Someone.

20180130_154238

Someone to wake up to. To share the weather with, then the coffee.

Someone to dream with—to plan and scheme and then celebrate with.

Someone to win with, and someone to lose with.

Someone to care for and protect—and to let go of and watch fly.

Someone to stare at in wonder, and to think, “That heart loves mine.”

Someone to talk long with under stars on frosty nights. To giggle through scarves and gloves and hats with, and to kiss under mistletoe.

Someone to hold. Someone to be held by. To be treasured by a treasure.

Someone to notice birds with. To catch flashes of blue and green and purple and brown—and to feel the excitement of soaring little wonders. To see life as it is, not as it seems.

Someone to sit with and watch children, perhaps our own, and to laugh in their innocence and swell at our luck.

Someone to forget with.

Someone to cook with. To sweep mud off the floor. Someone to make magic out of mundane with and smile because it’s with each other.

Someone to cry with. To share rivers of grief indistinguishable from the other. To hold and to hug, and to help and to heal.

Someone to hold hands with. To glance at, fingers intertwined beneath coffee tables, and hearts blurring between eyes.

Someone to lay with with, nothing in between. To be everything holy and exist in a dream. To be naked to our souls and give everything unseen.

Someone to trust. To tell darkest secrets to and reveal hungry fears. Someone to know all of themselves and to want to see more. Someone whose eyes reflect what’s in ours.

Someone to walk with. To travel with. To find pockets of magic in grey city dullness. To drive miles and miles just for that “mile” that’s ours.

Someone to smile with. A deep knowing grin that says, “I see you” and “I’m staying.”

Someone to miss, even for a minute—until they return, and it feels like home again.

Someone to stare at for moments unending.

Someone to love.

Someone.

Sursa

Pe furtuna

rainddd

Sunt un copil fericit. Cel mai fericit. Primele mele ture de inot pe furtuna. Prima furtuna de vara din lac. Miros de pamant ud. Picuri lunguieti in apa de jur imprejur, ca niste stalagmite zburlite si ude, dese dese.

Focul li se stinge, si ce rost are sa mai stai fara gratare si bairam?

Muzica tace in sfarsit, li s-au inecat artistii cu tot cu dusmanii lor.

Doar tunete…

Pleaca pescarusul. Intr-un tarziu si-a dat seama ca pestii nu trag pe vremea asta, iar “sirena-cea-cu-sapca”-i prea in mijlocul lacului s-o ajungi cu carligul.

Pleaca lumea.

Ramane doar miros de ploaie si de salcam. E prima oara cand vad salcamii de aici asa diliti. Si n-am de ce sa fiu cuminte…

Sunt un omulet dilit in lac…si ploaia-i calda.

Hai, inca o tura, nu ne grabim nicaieri…

 

“Va preferam naturale…”

“Va preferăm naturale, cum v-a lăsat Dumnezeu, dar epilați-vă și voi peste tot. Așa, inclusiv mustața. Fondul de ten e nasol, lasă pete, mai bine nemachiate, dar încercați să acoperiti cu ceva coșurile alea care va apăr în fiecare lună, că ne cam fură ochiul și nu ne mai putem concentra pe decolteu. Că tot veni vorba…

Ne place de voi cu sânii mari, da’ nu vă puneți implanturi, că nu se cade. E ok să umblați la “natură”, dar cu tinctură de mărar, masaj, poate niște incantații, hai că vă descurcați voi.

Nici ridurile nu sunt foarte mișto, așa că spuneți NU la botox. E pentru pițipoance și neveste de fotbalist, dar sigur știți voi o cremă mișto, ceva, care să facă treabă la fel de bine că injecția.

Bineînțeles, acidul în buze este cel mai mare “nono” pentru o doamnă deșteaptă și devreme acasă. Dac-ar fi după noi, am interzice și luciurile alea lipicioase și scârboase. Se știe că pe YouPorn căutăm cel mai des: ”natural girls, no makeup, bio, vegan.”

Nu în ultimul rând, nu uitați să dați toți banii pe cărți. Fără Sephora. Se știe că în 2018 nicio femeie nu poate folosi și trusa de farduri și cartea în același timp. Noi v-am analizat bine de la distanță și putem garanta că niciuna normală la cap nu poate avea preocupări atât de antagonice. Cu această ocazie, ați putea să și renunțați la discuțiile despre rujuri, botox și rochițe pentru că ne plictisesc groaznic și nici nu vă pun la loc de cinste. Se știe, pentru că tot pe YouPorn noi căutăm și “natural girl reading Schopenhauer while making a sandwich”. D-aia suntem așa multilateral dezvoltati și ne permitem să va judecăm simplist, ca pe căței, după culoarea blănii.

Si nu uitați să dați unfollow la toate influesăritele, că dup-aia vă vin idei și vreți să vă facem poze cu ștaif prin Herăstrău.”

herastrau

Sursa: Carmen Dirvariu

Oul

 the egg

Erai pe drum spre casă când ai murit.

Ai avut un accident de maşină. N-a fost cine ştie ce, dar a fost fatal. Aveai o soţie şi doi copii. Ai murit fără dureri.. Doctorii au încercat din răsputeri să te salveze, dar fără succes. Corpul ţi-a fost pur şi simplu fărâmiţat; mai bine că ai murit, crede-mă.

Şi după ce ai murit, m-ai întâlnit pe mine.

 

“Ce…s-a întâmplat?” ai întrebat. “Unde sunt?”

“Ai murit,” ţi-am răspuns fără ocolişuri. N-avea rost să te iau cu binişorul.

“Era….un camion…şi am început să derapez…..”

“Mm…da,” am zis.

“Am…..am murit?”

“Da. Dar nu fii supărat. Toată lumea moare.” am răspuns.

 

Te-ai uitat prin-prejur. Nu era absolut nimic. Numai tu şi cu mine.

“Ce este asta?” ai întrebat. “Asta-i viaţa de după moarte?”

“Da şi nu, ” am răspuns.

“Cine eşti tu, Dumnezeu?” ai întrebat.

“Da, eu sunt Dumnezeu.” am răspuns.

“Copiii mei….şi soţia mea……” ai început să zici.

“Ce-i cu ei?”

“Or să fie în regulă?”

“Hai c-am văzut-o şi pe asta,” am zis. “Tu tocmai ai murit şi te interesează de familia ta. Nemaipomenit.”

 

Te-ai uitat la mine cu fascinaţie. Nu mă vedeai ca pe Dumnezeu. Mă vedeai ca pe un om sau femeie oarecare. Poate cu un pic de autoritate. Mă vedeai mai mult ca pe o profesoară de gramatică, decât ca pe Cel Atotputernic.

 

“Nu te-ngrijora,” ţi-am zis. “Se vor descurca. Copiii îşi vor aduce aminte numai de momentele bune petrecute cu tine. Soţia ta va plânge cu lacrimi, dar sufleteşte va fi eliberată. Ca să fiu cinstit, căsătoria voastră nu mergea chiar aşa de bine. Ca o consolare, să ştii că soţia ta se va simţi vinovată de faptul că se va crede eliberată.”

“Aha,” ai zis. “Şi…ce se-ntâmplă acuma? Mă duc în Ceruri, sau în Iad, sau ce….?”

“Niciuna,” ţi-am răspuns. “Vei fi re-încarnat.”

“Aha, aveau dreptate Indienii.” ai zis.

“Toate religiile au dreptate, în felul lor,” am zis. “Hai cu mine.”

“Unde mergem?” ai întrebat în timp ce mergeam împreună prin vid.

“Nicăieri,” ţi-am răspuns. “Dar este plăcut să vorbeşti în timp ce mergi.”

 

“Şi atunci care este sensul?” ai întrebat. “Când mă re-nasc, am să uit totul, nu-i aşa? Ca un bebeluş. Toate experienţele şi tot ce am făcut în viaţa aceasta nu vor conta.”

“Nu-i chiar aşa.” am zis. “Ai înlăuntrul tău toate cunoştinţele şi toate experienţele din vieţile tale anterioare. Doar că nu-ţi aduci aminte de ele chiar acuma.”

M-am oprit din mers, şi mi-am pus mâinile pe umerii tăi. “Nici nu-ţi imaginezi cât de frumos şi magnific si gigantic este sufletul tău. Mintea umană poate să conţină doar o bucaţică mică din ceea ce eşti tu cu adevărat. E ca şi cum ţi-ai băga un deget intr-un pahar cu apă, ca să vezi dacă apa este caldă sau rece. Pui o bucăţică din tine în container, şi când o iei înapoi ai acumulat toate experienţele pe care le-a avut acel container.”

“Ai fost în omul acesta pentru 48 de ani, aşa că n-ai avut timp să descoperi toată conştiinţa ta imensă. Dacă mai stăm mult pe aici, ai să-ţi aduci aminte despre tot. Dar n-are rost să facem asta între două vieţi.”

“Şi atunci, câte vieţi am trăit?”

“Ah… multe, nenumărat de multe. Şi multe diferite vieţi.” am răspuns. “Acuma te trimit să fii o ţărăncuţă Chineză in anul 540.”

“Stai aşa…ce zici….?” ai început să te bâlbâi. “Mă trimiţi înapoi în timp?”

“Ai ghicit. Timpul există numai la tine în univers. La mine lucrurile sunt diferite.”

“Da …de unde eşti tu?” ai întrebat.

“A, bineînţeles că sunt şi eu de undeva.” am răspuns. “De undeva din altă parte. Şi mai sunt o grămadă ca mine. Sânt sigur că ai vrea să afli totul, dar sincer îţi spun că n-ai să înţelegi.”
“Ah…,” ai zis un pic amărât. “Ia stai aşa. Dacă mă re-încarnez în alt timp, aş putea să interacţionez cu mine însumi de atunci.”

“Bineânţeles. Aşa se întâmplă mereu. Şi amândouă vieţile tale sunt conştiente doar de ele însele; nici nu-şi dau seama una de alta, sau ce se întâmplă.”
“Şi atunci care-i rostul lor?”

“Serios?” te-am întrebat. “Chiar serios, mă întrebi care-i rostul vieţii? Nu este cam banală întrebarea?”

“Nu, nu, este o întrebare foarte serioasă pentru mine,” ai persistat.

M-am uitat în ochii tăi şi ţi-am zis: “Rostul vieţii, şi motivul pentru care am făcut acest univers, este ca tu să te maturizezi.”
“Cum adică, omenirea? Vrei ca omenirea să se maturizeze?”

“Nu, ci doar tu. Am făcut acest univers întreg doar pentru tine. Cu fiecare viaţă pe care o trăieşti, creşti şi te maturizezi şi devii o inteligenţă mai mare.”

“Doar eu singur? Şi ce se întâmplă cu restul omenirii?”

“Nu există restul omenirii.” ţi-am răspuns. “În acest univers nu suntem decât noi doi, tu şi cu mine.”
Te-ai uitat la mine cu privirea pierdută. “Dar restul oamenilor de pe pamânt….”
“Toţi sunt tu. Diferite re-încarnări ale tale.”
“Stai un pic. Eu sunt toţi oamenii !?”

“Acum ai înţeles!” am zis, şi te-am bătut uşor pe umăr.

“Eu sunt fiecare fiinţă umană care a trăit?”

“Sau care va trăi, Da.”

“Eu sunt Abraham Lincoln?”

“Eşti în acelaşi timp şi Ceauşescu,” am adăugat.

“Eu sunt Hitler?” ai întrebat îngrozit.

“Şi eşti şi milioanele de persoane pe care el le-a omorât.”
“Eu sunt Isus?”

“Da, si eşti şi toţi cei care l-au urmat.”

Ai amuţit.

 

“De câteori ai asuprit pe cineva, te-ai asuprit pe tine însuţi.” ti-am spus. “De câteori ai avut milă de cineva, ai avut milă de tine însuţi. Orice fericire sau supărare, pe care orice om a avut-o, ori o va avea, vor fi experienţele tale.”

Ai stat şi te-ai gândit lung.

“Da de ce?” ai întrebat. “De ce faci toate acestea?”

“Pentru că într-o zi, vei fi ca şi mine. Căci asta eşti. Eşti ca şi mine. Eşti copilul meu.”

“Ce..!?” ai zis fără credinţă. “Vrei să spui că eu sunt un dumnezeu?”
“Nu, nu încă. Eşti încă mic, şi eşti încă în creştere. Dar după ce ai trăit toate vieţile omeneşti din toate timpurile posibile, înseamnă că ai crescut de ajuns ca să te naşti în lumea mea.”

“Deci tot acest univers, este…..” ai zis.

“Doar un ou.” am răspuns.

“Hai că-i timpul să te trimit în viaţa următoare.”

 

Şi te-am trimis.

…………………..

The Egg

By: Andy Weir

Translation: Anton Robert

Source