Category Archives: Carti cu care m-am imprietenit

Noica – Mathesis sau bucuriile simple

E necesar cateodata sa uiti viata. Sunt anumite imprejurari cand trebuie sa te depasesti pe tine prin cultura. Sa te instrainezi  prin cultura. Sa pui distante inlauntrul tau. Nu face aceasta, cultura?

…………………………………………….

Am reusit astfel trecerea de la local la universal, saltul sufletesc de la locul unic la locul comun. „Marile locuri comune ale spiritului”. Toata cultura, cu teoremele ei de geometrie, cu legile ei naturale, cu febra ei estetica si cu innobilarea religioasa, ce sunt lucrurile acestea decat locuri comune pentru toate structurile individuale, intalnirile cu sine ale spiritului divizat in lume?

…………………………………………….

Bucuria care sta.

………………………………………………………….

Omeneste vorbind, noi putem trai in eternitate. Noi traim chiar in eternitate. E cea mai inexplicabila nebunie a oamenilor aceasta de a se refugia in biologie si deci de a cauta cu vointa singura durere care nu le este data: aceea de a fi muritori. Caci nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. Cat de inutil incercam sa ne sinucidem!

……………………………………………

„Doar o porunca pentru tine: fii pur!” (Nietzsche).Este un lucru curios ca oamenii nu vor sa stie unde e puritatea lor. De cand inecp ei sa fie puri. Dar stiti de cand? De la singuratate inainte.

Ma gandesc iarasi la acel Pascal, care a dat atatea lectii de omenie lumii. Faptele sunt stiute, dar sa le mai povestim inca o data, sa le povesteasca toti de nenumarate ori.

Lui Pascal i se interzice studiul geometriei. Tatal sau – care vrea ca tanarul Blaise, in varsta frageda inca, sa se cultive sistematic, asimiland intai literatura latina si greaca – este acela care deschide lui Pascal drumul catre creatia libera. Tanarul e curios sa afle ce se ascunde in domeniul acela care-i e interzis. Pune intruna intrebari, iar tatal sau nu-i raspunde decat ca geometria este studiul figurilor regulate. Blaise Pascal ramane singur, cu definitia aceasta, in odaia lui de lucru. Incepe sa deseneze figuri regulate, pe jos. Le boteaza asa cum se intampla, numeste cercul un rond si opereaza, pe cont propriu, mai departe.

Cand, peste catava vreme, tatal sau il surprinde, Pascal refacuse geometria euclidiana pana la propozitiunea treizeci si ceva, incercand sa dovedeasca teorema ca suma unghiurilor unui triunghi este egala cu doua unghiuri drepte.(…)

In definitiv, cine este Blaise Pascal operand? E spiritul, spiritul universal, e Adam; e omul singur.

Iata, in fiecare din noi sta un Adam care asteapta sa fie singur. Nu trebuie sa vina lucrurile spre noi, peste noi, caci lucrurile adevarate sunt inauntru. Lumile toate sunt geometriile care asteapta, nedesfasurate, in spiritul nostru. De ce totusi  se desfasoara ele atat de greu? Poate pentru ca nu suntem toti Pascal. Dar, mai ales, pentru ca lumea nu vrea sa ne lase singuri.

Ne-am invatat, asa, sa ne fie frica de singuratate. Toata educatia noastra e facuta din aceeasi groaza de singuratate. Suntem crescuti pentru a trai printre oameni, si am putea trai atat de bine singuri… Cadrele sociale, scoala, legile, prejudecatile – toate ne incarcereaza spiritul. Vor sa ne faca gregari. Se cheltuiesc sa perfecteze ceea ce avem mai prost in noi sau ceea ce, poate, nu avem deloc.(…)

Ne e frica de singuratate. Cand ramanem singuri , luam o carte, sau scriem o carte, sau fluieram. De ce sa ne fie frica? Poate ca de la singuratate incolo incepem noi insine.

………………………….

Dar nu v-a durut niciodata viata? N-ati simtit cum se incheaga ceva inauntru, cum se intregeste in trup o semnificatie si cere sa iasa la lumina? Caci, intr-o zi, toate lucurile acestea disparate, trairile, cartile citite, emotiile regionale sau generale, tristetile sau neintelegerile, toate se organizeaza intr-o bucata, simfonic. Ce-a fost mai obscur si mai inexplicabil in noi prinde deodata viata, inteles si unitate. E adevarul care a stat ascuns in lucruri, care a suferit de spargerea lor, care s-a cautat pe sine si s-a reintregit. E adevarul din noi care se aduna. De aceea viata ar trebui sa doara cateodata. Nici nu stim cat adevar avem in noi si unde e. Dar intr-o zi simtim o durere undeva, in piept, si atunci abia intelegem de ce spunea misticul acela ca simte pe Dumnezeu in pieptul lui.

De-amor, de-amar, de inima albastra

 

Inca o carte minunata de Ileana Vulpescu…balsam pentru suflet. Foarte rar dau de cartile ei, si doar sunt anticar. Of.

Cat doare golirea propriei fiinte de alta fiinta.

Luandu-mi viata la rasfoit ca pe o carte, ma gandesc cat de important este ca macar o data cineva sa-ti fi iubit sufletul si trupul. Si la fel de important e ca tu insuti macar o data sa fi iubit un suflet si-un trup.

Nu exista chimicale care sa stearga urmele cuvintelor.

Moartea, doamna cu unealta agricola 🙂

Liiceanu – Declaratie de iubire

Fiecare om isi construieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv . Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni – ei nu pot fi multi – pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul lui critic, chiar  daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini, care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem, reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata. Fiecare om “face fata” la ce i se intampla pentru ca este protejat in felul acesta. Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu in viata), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti – covarsitoare uneori! – , invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.

Cu cat mai deosebita este calitatea oamenilor din care e alcatuit edificiul nostru afectiv, cu atat mai subtil, mai tenace este modul nostru de a persista in viata.

Sursa : Gabriel Liiceanu – Declaratie de iubire

Cartuci!!!

Cum patrunde spiritul in lume? Pe ce canale o idee aparuta in intimitatea mintii cuiva ajunge sa cuprinda lumea – sa o inalte sau sa o distruga? De aici miracolul cartilor: cum pot ele, cu inaparenta lor, sa ne mute din locul in care suntem? ……………………………………………………………………………………

Senzatia ca, o data intrate in lume, cartile lucreaza in clandestinitate . Lor li se potriveste felul in care Hamlet vorbeste despre fantoma tatalui sau: old mole, “cartita batrana”. Ea scoate la lumina intr-un tarziu rezultatul faptei sale desfasurate intr-o regiune a lumii pe care noi nu o cunoastem. De aceea autorii sunt agentii cei mai secreti ai lumii: nu e limpede nici cum actioneaza ei, nici asupra cui, nici ce rezultate dau; si nici macar nu e limpede ca ceea ce se intampla in lume e rezultatul nemijlocit al faptei lor. Sigur este doar ca, ascunsi de ochii lumii sau uitati, ei lucreaza pe termen lung. …………………………………………………………………………………………….

Privite, cartile par nespus de sfioase. Ele nu vin niciodata spre tine. Ca intr-o medievala iubire, tu trebuie, intotdeauna, sa le cauti si sa te duci catre ele. Fiinta lor este asteptare pura. Le va deschide cineva pentru a le face, astfel, sa inceapa sa fie? ………………………………………………………………………………………..

Ii e totuna unei carti in ce imprejurari va fi deschisa: intr-o biblioteca, intr-o chilie, pe masa de studiu de acasa, in pat, in tramvai, sub un felinar, in tren. Important este ca ea sa fie citita – si, astfel, sa fie mantuita de aparenta de simplu obiect ratacit printre alte obiecte. Pentru ca oricat de aratoasa ar fi, cartea nu exista inca in simpla ei materialitate. Ea nu este un obiect, ci un obiect de citit si, astfel, singurul corp spiritual existent pe lume. ……………………………………………………………………………………

Definitii ale cartii. De ce citim?

Justificarea igienica (Noica) – Pentru ca nu numai trupul, ci si spiritul poate fi “nespalat”, cititul este un mijloc de a-ti face toaleta in ordinea spiritului. Cartea ca element central in igiena mentala. Spiritul are si el nevoie de o dieta; el “arata” dupa cum il hranesti. Cum poti sa te indobitocesti necitind.

Citim pentru ca suntem fiinte de interval – Tutea: “In afara de carti nu traiesc decat dobitoacele si sfintii: unele pentru ca nu au ratiune, ceilalti pentru ca o au intr-o prea mare masura ca sa mai aiba nevoie de mijloace auxiliare de constiinta.” Cand ne reprezentam spiritul pur cu ajutorul undei si al luminii, noi continuam sa facem apel la “corporalitate”, fiind de fapt incapabili sa intelegem instantaneitatea comunicarii intr-un sistem in care corpul nu exista . Privit de la acest nivel, cuvantul – scris si vorbit – este o reparatie ingenioasa a starii de dizgratie (dar bolovanos si caznit, daca e comparat cu locul de unde am cazut), iar cartile, in raport cu comunicarea divina, nu sunt decat carje improvizate in mersul catre un absolut iesit din raza nemijlocirii.

Principiul dez-departarii – “Cartea e unn mijloc de a sta de vorba cu departele tau” (Noica). – “Cartile sunt scrisori mai groase scrise prietenilor” (Jean Paul).

……………………………………………………………………………………….

Umanismul se bazeaza pe:

1. Ideea ca spiritul poate fi cultivat (instructie, pedagogie, paidee, educatie etc.)

2. Ideea ca spiritul poate fi depozitat. Metoda de depozitare a spiritului e cartea. “Depozitul de spirit” se numeste biblioteca.

 3. Ideea ca edificiul uman depinde de calitatea caramizii din care e construit. Lumea poate fi deci schimbata prin modelarea spiritului, prin “iluminarea” lui, asadar prin carti.

 ………………………………………………………………………………………………….

Sa vorbesti despre o carte ca despre o fiinta vie. Altminteri cum ai putea-o iubi? In fond, ganditi-va ce se intampla cu cartile: le dorim, le avem, ne bucuram de ele, ne plictisesc, le parasim, le regasim, ne pierdem in ele, le ingropam numele in adancul nostru si, daca e nevoie, il uitam. Nu asa arata toate iubirile noastre?

Sursa : Gabriel Liiceanu – Declaratie de iubire

Admiratie

Admir numai ce nu pricep, ceea ce simt ca nu sunt capabil sa inteleg si mi se pare ca e foarte firesc sa fie asa. Cred ca tot ceea ce nu inteleg, lasand la o parte stilul si o oarecare abilitate pe care nu le am, pot face si eu asa ceva. Deci nu-l admir, ci il aprob, pentru ca-l recunosc ; nu ma orbeste, ci intensifica in mine o lumina pe care o aveam deja. Ceea ce nu inteleg ma depaseste si, in consecinta, imi impune, ma intimideaza, ma infricoseaza putin ; totusi admir, caci in orice admiratie e si putina teama. Imi spun : la ce inaltime sau adancime trebuie sa fie acest om, ca sa nu-l pot distinge. Si simt ca, orice efort as face, el va fi mereu la aceeasi inaltime sau adancime, la aceeasi distanta de mine ; admir, si din cauza asta, ma simt tulburat si nelinistit.

Ce frumos este sa ai acest sentiment fata de cel pe care-l iubesti…Ce poate fi mai minunat?

Sursa : Emile Faguet – Arta de a citi

Oana Pellea – Jurnal

Din pacate, trebuie sa ne luam cu noi peste tot. Ce odihnitor ar fi sa ne despartim din cand in cand de noi. (…)Dar cel mai usor si cu placere m-as desparti din cand in cand de mine. Ce bine ar fi sa ne uitam putin. Cred ca ne-am iubi mai mult cand ne-am regasi. Ce dor imi e sa-mi fie dor de mine.

 Mihai Popescu catre Florin Piersic : „Sa nu-ti vinzi niciodata sufletul.”

 Da, exista pe pamantul asta oameni mari. Si cand ii cunosti, iti dai seama ca aerul din jurul lor are alta densitate. Pe umerii lui Ciulei sau ai lui Peter Brook, pe care l-am cunoscut, aerul se asaza altfel. Si cand sunt in miscare aerul parca se despica, parca le face loc. Se aseza bland aerul pe umerii lui George Constantin. Era solid in jurul lui Amza. Transparent si calm in jurul Ilenei Predescu. Aerul era bun si lumina in jurul muntelui Nichita Stanescu. Daca stii sa privesti aerul din jurul unui om, iti poate spune multe despre el. Are multe de povestit, numai sa stii sa-l asculti si sa-l vezi. In jurul oamenilor meschini, aerul e imbacsit. In jurul celor rai, e intunecos. In jurul celor bucurosi, e luminos. In jurul oamenilor mari insa, e ca si cand i-ar imbraca si i-ar scoate in relief. Nu stiu sa explic, stiu sa vad.

 Oricum inveti mai mult din trecerea unui nor decat din emisiunile facute doar ca sa ramai cu creierul linistit si gol. Da, televiziunea a devenit pe tot globul cel mai folosit detergent. Nu-i zice nici Ariel, nici Omo, ci pur si simplu televiziune. Detergentul televiziune va lasa creierele curate si mirosind placut. Folositi cu incredere. Spala tot.

 Cand nu-mi place prezentul, intru in pod. Acolo e alt timp si mult mai frumos, chiar daca e prafuit. (…) Ce bine ca am podul. Deschid usa si dau peste poze vechi, unde toti zambesc. In poze nu se vede ca unii vor muri in puscarii, ca altii vor fi umiliti, ca vor pierde totul – si case, si ani. Din poze toti ma privesc zambind. Mai sunt cutii cu scrisori de dragoste intre bunicii mei, intre mama si tata, intre strabunicii mei.

In pod totul e incremenit in bine. E bine sa ai un pod. Usa cu yala pe care o deschid e o usa miraculoasa. Imi da voie sa intru in alta realitate, in alt timp, in alta civilizatie si alta educatie. Dantele rupte asteapta sa fie spalate si refolosite, pozele asteapta rame frumoase. Si podul meu asteapta ca cineva sa aiba nevoie de el. Si m-am hotarat ca am eu nevoie de el.

 Ce-mi place:…

 (…)Prin nanorobotii care sunt studiati in programul NASA pentru zborul spre Marte din 2020, vom remedia tot. Pana si batranetea va disparea. Ne vom putea schimba si infatisarea dupa dorinta etc. (…) Ma tot gandesc si cred ca vom trai aceasta realitate. Cred ca bunul Dumnezeu s-a gandit asa: „La o durata medie de viata de 70-80 de ani, omul nu prea intelege nimic din ce ar trebui sa inteleaga. Asa ca-i dau voie sa descopere tot, ca sa poata atinge 120-130 de ani. Poate asa mai are o sansa de a intelege. Cu toate ca era asa de simplu…”

 …iubirea vietii mele, mama….

 Ce legatura au toate urâteniile si toate nedreptatile si toate mârlaniile cu viata noastra? Daca ti se intâmpla ceva înseamna ca trebuia sa ti se întâmple. Nu e vina nimanui. E usor sa gasesti vinovati. Nu e vina nimanui. Daca a existat întâmplarea asta in viata mea, trebuia sa învat ceva din ea. Si am învatat. Important e sa nu ma înraiesc eu. Sa nu ma înnegresc eu.

Depinde cum le faci fata întâmplarilor de genul asta. Daca le cari cu tine toata viata, te murdaresc si te împut. Cateodata vad cunoscuti care, am impresia, cara pe umarul stâng un sac mare de cacat. Mi-e greu sa scriu cuvântul, poftim, de caca. Sunt oameni care, sub greutatea dusa, devin cocosati. Obositi de toate urâteniile, de toate gandurile de razbunare, de toate complexele si rautatile. Le cara cu ei prin lume. Si put. Si împut spatiul in care exista. Si mai exista oameni care miros frumos, sunt usori, mai au putin si ai senzatia ca se pot înalta de la pamânt în orice clipa, oameni care pe umarul stâng, daca stii sa te uiti bine, te lasa sa le vezi îngerul linistit. Ma uit la mama dupa operatie si, in locul bratului, din când in când, zaresc o aripa mare, imensa, alba si usoara.

Depinde ce aleg eu. Sa car un sac de neîmpliniri cu dejectiile vietii mele, sau sa-l las într-o seara la o ghena. Sa-mi iau la revedere definitiv de la toate urâteniile care mi s-au întâmplat in viata si sa plec mai usoara, cu mâinile in buzunar…Mi-am lasat sacul undeva, într-o noapte, afara din Bucuresti. Si e bine.

 Mama : Când esti nemultumita sau ti se pare ca ai probleme… când vii acasa, pune mâna dreapta la spate si încearca sa te descurci numai cu mana stânga: sa dai foc la aragaz, sa te speli, sa iei ce-ti trebuie din frigider… Zece minute, nu mai mult…Si, dupa zece minute, ia-ti mâna dreapta de la spate si uita-te la ea cu ochii, cu ochii tai de carne. Si ai sa vezi minunea! Ai sa vezi ce înseamna sa ai doua mâini. Sau doua picioare. Ai sa întelegi ce înseamna sa fii sanatos în minunea Domnului.

Si întreaba-te dupa asta: cât de importante erau problemele pe care credeai ca le aveai acum zece minute?

 …ascult Mozart la kilogram… J

Ce e ciudat ca senzatie este ca ori de câte ori sunt la Londra sau la Paris, sau la New York, sau… lucrurile parca se întâmpla si de „leaga” mult mai repede…Lucrurile, faptele în strainatate actioneaza prin acumulare parca, în timp ce acasa am sentimentul constructiei pe nisip, simt ca o iau tot timpul de la capat…Dar poate ca e doar o impresie.