Category Archives: Carti cu care m-am imprietenit

FRIDA

“Frida Kahlo, o viaţă ca un spectacol


Un corp spart în bucăţi de mai multe ori, împuţinat şi malformat de boală, un caracter complicat, o minte sclipitoare, talent şi foarte multă pasiune: cam aşa ar putea fi descrisă sumar Frida Kahlo. A rămas în memoria tuturor drept pictoriţa care i-a fost pereche celebrului Diego Rivera, dar, mai mult decât ceea ce picta, viaţa ei a fost adevăratul spectacol.

Nimic n-a învins-o: nici teribila boală a copilăriei, poliomielita, nici groaznicul accident care a ţinut-o la pat luni de zile, lăsându-i urme pentru toată viaţa, nici seria de avorturi pe care le-a făcut fiindcă nu putea duce sarcinile până la capăt, nici furtunoasa ei relaţie cu cel ce a fost bărbatul vieţii ei, Diego Rivera.

Pe lângă talentul pentru pictură, Frida Kahlo avea talent la trăit, iar asta se demonstrează fără echivoc în cartea scrisă de Barbara Mujica pe baza mărturiilor surorii ei, Cristina. Chiar dacă cea care spune povestea nu este Frida, personalitatea acesteia rămâne mereu în prim plan.

Pe lângă aceasta, mai au loc numai micile observaţii tipic feminine ale surorii invidioase şi remuşcările ei declarate faţă de felul în care a trădat-o pe Frida, acceptând să fie amanta lui Rivera, de care s-a simţit atrasă încă din prima clipă şi căruia i-a pozat nud pentru multe dintre picturile lui murale celebre.

Dincolo de mica mândrie uşor provincială a povestitoarei, stilul de viaţă absolut fascinant al celor doi artişti, pe fundalul unei epoci uluitoare pe care o traversa Mexicul şi întreaga lume, se conturează puternic, în culori foarte vii, aşa cum este imaginarul picturilor Fridei Kahlo.

Aproape că nu se poate imagina viaţă mai plină, ritm de trăire mai ameţitor, trăiri mai năvalnice decât acelea ale Fridei Kahlo, singura „specială” dintre cele şase fete ale lui Wilhelm Kahlo, tatăl a cărui evreitate i-a adus artistei multe complicaţii de-a lungul vieţii. Dintre toate fetele lui, făcute cu două soţii, Frida era singura care conta, fiindcă în ea tatăl vedea flacăra de mult stinsă în el. De altfel, primele culori cu care ea a pictat, când se afla imobilizată la pat, după accidentul suferit, au fost ale tatălui, care renunţase la pictat ca să-şi întreţină familia grea.

Cartea, apărută recent la Editura Tritonic şi intitulată simplu Frida, este un roman povestit din perspectiva unui unic personaj, iar scenele relatate sunt întrerupte adesea de dialogul unilateral al Cristinei Kahlo, cu doctorul care o consultă. Parte din volum a inspirat filmul având-o în rolul principal pe actriţa Salma Hayek, cea care şi-a făcut un model din Frida Kahlo.”

Gandul 02 AUGUST 2007

 

.…am inceput sa o citesc aseara …am luat-o de la Rosia din primul meu salariu si se anunta a fi interesanta inca de la inceput…viata tumultoasa a Fridei Kahlo…sunt curioasa…cateodata iti poate face bine sa citesti de suferintele altora, te face sa pretuiesti mai mult ceea ce ai tu in viata…sau ceea ce ai avut…

 

Ingerul de gips II

“…ochiul nostru intuieste, in fractiuni de secunda, o inteligenta superioara, un dumnezeu posibil, la care, daca am fi in stare sa gandim coerent, sustinut, un minut intreg, am exploda, ne-am dezagrega de tensiune…Cum se canta la prohod :” Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinta!” si heruvimii, serafimii, ordine ingeresti apropiate de tronul lui, se stie, sunt prevazuti cu sase aripi, fiecare pereche pentru o parte esentiala a acelui corp-suflet, care sunt ingeri pentru a fi protejati contra radiatiei Lui…” 

Si totusi daca…”What if God was one of us?Like a stranger on a bus trying to make his way home…”

Ingerul de gips

“…si ei alergau pe cele doua sine alaturate in viteza ametitoare a doua garnituri paralele, ce strabat, incredibil, in aceeasi fractiune de timp, aceeasi fractiune de spatiu, astfel ca doua maini de la doua ferestre opuse sa se poata prinde si tine strans,strans,in paralelismul acela incredibil, in goana aceea fara scop…”

“Ciudat, sa-ti auzi propriile-ti ganduri,nici macar ganduri,ceva mai adanc, exprimate de altcineva! Da, si daca luni in sir, ani in sir, cineva iti exprima mereu, cu exactitate, propriile tale, nu idei,sau,mai bine,idei ale fiintei, cum sa nu-l recunosti, sa nu ti-l apropii, sa nu-l pastrezi, cu un fel de egoism chiar,un egoism necesar, un fel de altruism fata de propria ta existenta…”

 

Nicolae Breban, “Ingerul de gips”