All posts by Adriana Oltean

Perle de la anticar 9

O blonduta isi parcheaza caruciorul aproape si se apuca sa-i caute carti blondutului-mic, care, bineinteles, face galagie.

La care mama tare, parca sa o auda mall-ul:

-Elvis, draga, ai putintica rabdare. Asta-ti place, Elvis?

Nu mai stiu continuarea…Dar saracul copchil o sa aiba multa bascalie de indurat cu asa nume daca nu si-l schimba…sau daca nu va canta mai bine ca originalul…Saracu’….

Si da, am auzit bine…de 3 ori am ascultat….n-o fost Denis…dar poate ca mai are vreun prenume cu care sa rimeze… (am vreo 3 in minte, iar unul nu se poate scrie pe post) 🙂

………………………….

Stare de anticar in mall dupa 2 zile de fanfara cu mos, colinde (Hrusca included) si “Happy New Year” :

-Unde e Asimov?

-Prin vreun cimitir pe undeva….de un’ sa stiu eu?

(Later edit: sigur e mai linistit ca mine…)

Advertisements

Meditatie creatoare IV

20181122_140204

In cunoasterea nemuririi, Rasaritul nu a dat atentie vetii mundane. In cunoasterea unicitatii si a valorii clipei prezente, Apusul a ignorat nemuritorul.

….

Viata omului e suspendata intre doi poli, Cerul si Pamantul. Sa pastram in noi intinderea Cerurilor, dar sa nu uitam Pamantul care ne poarta. Pamantul si Cerul simbolizeaza finitul si infinitul, din care ne impartasim in mod egal. Nu ne revine sa alegem intre acesti doi poli ai existentei noastre, sau sa renuntam la unul in favoarea celuilalt, ci sa le recunoastem interdependenta si sa-i reunim in fiinta noastra. Problema nu este, prin urmare, de tipul „sau-sau”, ci de tipul „si-si”, intrucat omul este la jumatatea drumului dintre Cer si Pamant, el este locul de intalnire al Cerului cu Pamantul.

Acesta este motivul pentru care Buddha considera nasterea printre oameni ca fiind cea mai buna dintre toate, caci numai in viata omului se iveste ocazia de a urma Calea de Mijloc care uneste Cerul cu Pamantul si care numai ea poate da sens vietii noastre eliberandu-ne de atasamentele fata de o extrema ori alta. Existenta inseamna limitare, dar in acest context ea nu e sinonima cu ingustimea si ignoranta, ci consta, mai curand, in crearea unor forme semnificative, in concentrarea asupra esentei si renuntarea la tot ce este superfluu ori neesential, in abandonarea sau abtinerea de la ambitii si dorinte – abtinere care are drept rezultat o mai marelibertate. Un om intelept este acela care poate spune mult in putine cuvinte, un mare artist este acela care poate exprima sentimentul cel mai adanc prin forma cea mai simpla. Putem deci spune ca „simplitatea il arata pe maestru”.

Finitul este cel care da sens infinitului, caci infinitul se poate exprima doar prin intermediul unor forme finite. Si invers, acolo unde finitul se agata de existenta numai in propriul sau interes fara sa reflecte infinitul, el devine lipsit de sens si poarta in sine germenii mortii.

………………..

Meditatia nu trebuie sa fie o obligatie pe care sa ne fortam a o indeplini „inclestand pumnii si scrasnind din dinti”; ar trebui mai curand sa fie ceva de care sa ne simtim atrasi, intrucat ne umple de bucurie si inspiratie. Cata vreme e nevoie sa ne fortam, nu suntem inca pregatiti pentru meditatie. In loc sa meditam, nu facem decat sa ne siluim natura proprie. In loc sa ne relaxam si sa ne destindem, ne cramponam de ego-ul nostru si de puterea vointei. Meditatia devine astfel un joc al ambitiei, al reusitei si maririi personale. Meditatia e precum dragostea: o experienta spontana si nu ceva putand fi dobandit prin forta sau stradanii istovitoare.

………………..

A fi constient inseamna a fi constient de ceva. Persoanele care sustin ca mediteaza cu „mintea golita”, se auto-amagesc. Poate viseaza cu ochii deschisi, sau poate atipesc, dar asta nu inseamna meditatie. Constiinta este o forta dinamica in continua miscare, un suvoi neintrerupt. N-o putem opri asa cum nu putem opri un rau. Daca ar fi posibil sa-l oprim, acela n-ar mai fi rau, fiindca natura raului consta in curgerea sa. Totusi, chiar daca nu putem opri raul, suntem capabili sa-l controlam,  deviindu-i cursul in directia dorita. In acelasi mod, desi nu putem opri mintea, avem posibilitatea sa-i dam o directie. Ceea ce inseamna ca meditatia este constiinta directionata.

………………..

Meditatia in acceptiunea budista poate fi cel mai bine definita ca „eliminarea perceptiilor externe in favoarea constientizarii interioare.” Daca ne percepem corpul in forma sa materiala, adica in aparenta sa exterioara, avem de-a face cu un obiect printre celelalte obiecte ale lumii din afara: putem sa-l desfacem bucati, diseca, analiza, descompune in componentele sale chimice sau moleculare, ori sa-i studiem mecanica si sa-i masuram impulsurile electrice care-l pun in miscare. Din acest punct de vedere strict stiintific, ne putem disocia complet de corpul nostru si sa ne declaram independenta spirituala negand orice responsabilitate fata de existenta trupeasca.

Dar daca ne constientizam din interior corpul, nu mai avem de-a face cu un obiect material, un lucru printre altele; suntem in fata unui organism viu care, potrivit invataturii lui Buddha, este produsul mintii noastre, al tendintelor fundamentale al constiintei, formate in urma unor eoni de evolutie si mentinute sau modificate datorita cuvintelor, faptelor si gandurilor noastre. Altfel spus, corpul este o forma de constiiinta materializata.

……………..

Aceia care dispretuiesc trupul pe motiv ca este trecator, fac dovada lipsei lor de maturitate mentala. Pentru ei corpul va deveni o inchisoare, pe cand pentru cei care recunosc in trup creatia si expresia vizibila a fortelor constitutive ale fiintei noastre launtrice, acesta devine templul mintii. Iar un templu reflecta, prin structura sa, calitatile si functiile spiritului care-l locuieste. Un templu adapostind un spirit universal trebuie sa reprezinte el insusi Universul. Este exact ceea ce sustin Tantrele. Functiile trupului corespund functiilor si legilor Universului, care se manifesta treptat si tind, prin noi, catre constiinta. Cu cat intelegem mai bine acest proces, cu atat va fi mai mare armonia si cooperarea dintre corp si minte, dintre lumea interioara si cea exterioara, pana cand vom realiza, in cele din urma, unitatea lor esentiala. Vom sti atunci ca Universul insusi este adevaratul nostru trup si ca nu suntem ingraditi de alcatuirea fizica prezenta, prin care corpul nostru universal se exprima in plan temporal si in spatiul cu trei dimensiuni.

Functia cea mai evidenta si mai vitala a organismului nostru psihosomatic este respiratia. Cat este ea de vitala si de esentiala se vede prin faptul ca putem trai cateva saptamani fara hrana, cateva zile fara apa dar abia cateva clipe fara aer. Putem suspenda pana si constiinta – ca in somnul profund, sau sub narcoza, ori in starile cataleptice – dar nu putem suspenda, atata vreme cat traim, respiratia. Aceasta este, asadar, cea mai subtila dintre functiile organismului, putand fi atat constienta cat si inconstienta, atat volitiva cat si nevolitiva, in contrast cu majoritatea celorlalte functii organice, ca de pilda bataile inimii, circulatia sangelui, curentii de energie nervoasa, digestia, asimilatia, secretiile, etc. Respiratia este singura dintre functiile vitale care, in pofida independentei sale de constiinta normala si a caracterului subconstient de auto-reglare si auto-perpetuare, poate fi ridicata la rangul de functie constienta, accesibila mintii. Datorita acestei duble naturi, respiratia este apta pentru rolul de mediator intre minte si corp, ori poate constitui mijlocul prin care sa participam constient la functiile cele mai vitale si universale ale organismului nostru psihosomatic. Respiratia este, prin urmare, veriga de legatura intre functiile constiente si cele inconstiente, ale materiei brute si ale celei subtile, volitionale si automate, fiind expresia cea mai desavarsita a esentei vietii.

(…)Daca incercam sa ne impunem in mod arbitrar vointa asupra acestei functii, fara o buna cunoastere a legilor si efectelor sale pe termen lung, riscam sa ne deterioram iremediabil sanatatea. Pe de alta parte insa, daca incercam sa cooperam cu ea in mod constient, fara a interfera cu dorintele noastre (intentii egoiste, tentatia puterii si a dominatiei), ci focalizandu-ne asupra ei constiinta si intreaga atentie, atunci functia respiratorie nu doar ca va fi ridicata de la nivelul unui proce fiziologic la acela al unei experiente spirituale, dar tot corpul va fi patruns de energie vitala, devenind constient in ansamblul sau si fiind transformat intr-un instrument al mintii.

(…)Daca privim asadar functia respiratorie intr-un cadru mai larg decat cel reprezentat de organismul nostru individual asa cum este el in clipa de fata, ne vom da seama ca ea face legatura nu doar intre functiile constiente si cele inconstiente ale trupului, ci si intre doua lumi: cea interioara si cea exterioara, individul si Universul.

………………..

Oricare ar fi obiectul constiintei noastre largite, sentimente, emotii, ganduri, perceptii etc., totul este asociat cu respiratia, proiectat de ea, experimentat cu ajutorul ei, sustinut de catre ea – devenind una cu trupul universal al respiratiei.

Este un proces care nu poate fi explicat, ci doar trait, si pe care numai cei posedand o cunoastere practica a meditatiei il pot intelege. El le este accesibil tuturor celor care au rabdarea sa inainteze treptat, fiecare pas deschizand automat calea catre urmatorul, care-i este superior, potrivit caracterului si nivelului de dezvoltare spirituala a persoanei care mediteaza. Din acest motiv, toate sadhanele (practici meditative) rasaritene sunt expuse in termeni generali, care servesc de jaloane dar lasa neatinsa experienta individuala. Lucrul acesta poate parea un dezavantaj sau un defect al acelor texte-sadhana, cand de fapt este doar o precautie constienta in fata pericolului pe care-l prezinta incercarea de a imita experienta altora in loc sa ti-o dobandesti pe a ta.

Meditatia este o problema strict individuala, in ciuda anumitor factori comuni tinand de psihologia umana. Dupa cum un medic nu poate prescrie acelasi tratament tuturor pacientilor sai, astfel nu toti cei dornici sa practice meditatia pot primi aceeasi sadhana.

……………….

Ne dam seama ca viata consta dintr-un proces neintrerupt in care dam si luam, primim si daruim, un proces alcatuit din integrare si renuntare, din schimburi continue si o interconexiune a tuturor fortelor individuale si universale. Tot ce primim trebuie sa si restituim; orice lucru de care ne agatam, sau pe care incercam sa-l pastram doar pentru noi, va sfarsi prin a ne ucide. De aici afirmatia: „Oricine va incerca sa-si salveze viata si-o va pierde.” (…)

Ne-am sufoca daca am incerca sa retinem aerul pe care l-am inspirat, la fel cum ne-am otravi incercand sa retinem hrana pe care am consumat-o. Necesitatea de a primi si accepta lucruri care nu sunt ale noastre, este menita sa ne demonstreze dependenta de ceva mai mare decat ni=oi si sa ne faca umili, caci numai cei umili au intr-adevar sansa sa foloseasca ceea ce li s-a dat. Pe de alta parte, a restitui ceea ce am primit, e de natura sa elimine egoismul din noi si sa ne intareasca in capacitatea de renuntare. Nu trebuie insa sa consideram renuntarea ca pe un act de asceza, ci mai curand ca pe o metoda prin care ne eliberam de posesiunile inutile, de lacomie si de ambitiile nedemne care ne impovareaza si fac din existenta noastra o inchisoare. Veritabila renuntare nu este, prin urmare, un act insotit de simtaminte de regret ori mahnire, ci trebuie sa fie, dimpotriva, un prilej de bucurie, un act care sa poarte in sine sentimentul unei adanci satisfactii, asemeni senzatiei de eliberare si multumire pe care o resimtim la fiecare expiratie.

…………….

Sa fii pe deplin constient in toate situatiile si imprejurarile vietii, iata sensul cuvintelor lui Buddha dupa care trebuie sa fim atenti, indiferent ca stam in picioare, ca stam jos, ca suntem intinsi ori ca mergem. „Pe deplin constient” nu inseamna insa a fi constient numai de un aspect, sau o functie a corpului ori a mintii, ci a fi constient cu si de intreaga noastra fiinta, care include corpul, mintea, precum si ceva aflat dincolo de acestea: anume acea realitate mai profunda pe care Buddha o desemna cu termenul de Dharma.

……………..

O experienta sau un fapt izolat, un fragment de cunoastere detasat din context, nu are nici o valoare daca nu este situat in cadrul sau firesc si in relatie cu celelalte informatii. Facultatea de coordonare este mai importanta decat stocarea unor franturi de cunoastere, sau altfel spus, decat eruditia. Constiinta de sine, amintirea si coordonarea sunt cele trei aspecte esentiale ale mintii. „Constiinta pura” e un nonsens pur, caci nu poti fi constient fara referire la stari de constiinta anterioare, depozitate in memorie. Doar raportarea la niste experiente precedente si coordonarea cu continuturile si rezultatele acestora poate oferi constiintei valoare spirituala.

(…) Oricine poseda cat de cat cunostinte in domeniul meditatiei stie ca nu suprimarea este calea catre misterul mintii, al trupului, al sentimentelor ori al emotiilor. Ceea ce unifica mintea si o impiedica sa se rataceasca, este „priti”, care inseamna mult mai mult decat curiozitatea creierului in conducerea unui experiment menit sa descopere mecanismul mental si pe cel corporal. Este extazul inspiratiei, pe care-l putem descoperi in linistea naturii, la radacina unui arbore, intr-o siastrie pierduta sau in incaperea tainica a inimii. Inspiratia este miscarea spontana dinspre cel mic catre cel mare, dinspre inferior catre superior. Ea nu contine nici un element de forta sau violenta.

……………………….

Inspiratia este nucleul, forta centrala a oricarei meditatii. Dar fiind o atitudine esentialmente spontana (interpretata ca si „extaz”), ea nu poate fi creata la comanda, ci doar indusa prin atragerea interesului si a admiratiei. Asadar, inainte sa devenim inspirati, trebuie sa pregatim terenul, se cream dispozitia necesara, receptivitatea mentala, iar toate acestea presupun doua conditii: relaxare, calm, liniste si armonie pe de o parte, iar pe de alta parte, ceva care sa-i confere mintii directie si concentrare, fie un subiect mental, fie un obiect de contemplatie vizibil suficient de atractiv ca sa retina atentia celui ce mediteaza.

Frumusetea naturii sau a unui poem, o rugaciune miscatoare ori un cantec devotional, amintirea sau imaginea unei personalitati charismatice sau a unui Iluminat pe ale carui urme dorim sa pasim, toate aceste elemente favorizeaza meditatia. Alte preparative adecvate sunt muzica, tamaia, florile si lumanarile, ori ritualul prin care acestea sunt oferite intr-un templu sau la un altar (cum se obisnuia in toate locuintele tibetane precum si in majoritatea celor indiene, atat budiste cat si hinduse). Pe scurt, frumusetea si devotiunea sunt imboldurile cele mai puternice catre meditatie.

(…) Pentru temperamentele devotionale, rugaciunea devine o poarta de intrare in meditatie; de fapt, intr-un sens mai profund, ca „indrumare a inimii”, rugaciunea este ea insasi o forma de meditatie. Tot ceea ce iubim devine lesne un subiect de contemplatie, caci nu cere nici un efort, ci urmeaza inclinatiile firesti ale mintii si ale inimii.

Chiar cautarile intelectuale, cercetarea ideilor si a fenomenelor vietii de zi cu zi si a problemelor ei, poate constitui un punct de pornire in meditatie, desi exista intotdeauna riscul sa ne blocam la nivel intelectual, declarandu-ne satisfacuti cu solutiile rationale in loc sa atingem nivelul experientei nemijlocite, unde problemele dispar . Fara indoiala insa ca in fazele initiale ale meditatiei, facultatea gandirii este la fel de importanta ca oricare alt factor implicat in acest proces. Lucru clar indicat de primele doua elemente din cea mai veche definitie a meditatiei budiste: vitarka, gandirea initiala, si vicara, gandire cu suport; altfel spus, a gandi si a reflecta, cele doua aspecte ale gandirii discursive.

Aceasta da directie, coerenta si concentrare constiintei noastre, al carei torent in vesnica schimbare de ganduri, simtaminte, impresii si imagini nu-l putem opri, ci doar canaliza, delimita si directiona conferindu-i un stimulent puternic, un punct central de interes sau atractie.

……………….

Sursa: Anagarika Govinda – Meditatie creatoare

Femei inteligente, relatii sanatoase

20181204_195104

Femeile sunt atat de complexe, incat, daca intr-o zi spui ca ai cunoscut o minte feminina, ar trebui sa te indoiesti de sexul dumitale.

……………..

Exista trei grupe de baza de ferestre ale memoriei: cele neutre, care contin milioane de informatii numerice, adrese, date; ferestrele light, care alimenteaza placerea, bucuria, linistea, seninatatea, luciditatea; ferestrele killer, care stau la baza dispozitiei triste, a anxietatii, agresivitatii, irationalitatii si fobiilor. Unele ferestre din acest ultim grup sunt atat de puternice, incat eu le numesc ferestre killer power. Ele sunt citite si recitite si ne distrug cu usurinta linistea interioara, stima de sine si bucuria de a trai.

Eul, ca lider al psihicului, ar trebui sa invete sa rupa frontierele ferestrelor killer si sa patrunda in zonele ferestrelor light. Acesta este marele obiectiv al femeii inteligente.

…………

Dansul ferestrelor memoriei explica aparitia contradictiilor umane. Il fac pe omul calm sa fie stupid, pe unul generos sa fie egoist, pe unul amabil sa fie agresiv. Este extrem de important sa stii sa dansezi ca sa nu deranjezi in salonul existentei.

…….

Killer inseamna „asasin”. Ferestrele killer asasineaza sanatatea mintala, blocheaza Eul in calitatea lui de administrator al mintii, il impiedica sa fie liber sa dea raspunsuri inteligente. In toate tarile in care mi-au aparut cartile am recomandat sa se tina seama de faptul ca in momentele de maxima tensiune cel mai bun raspuns e sa nu se dea nici un raspuns. Cel mai bun raspuns consta in a nu reactiona sub impulsul fenomenului dat-incasat, in a aplica rugaciunea inteleptilor, tacerea proactiva. Nu e vorba de tacerea umila si servila, ci de aceea in care tacem pe dinafara si strigam pe dinauntru.

Atunci cand Eul striga in tacerea mintii noastre „Cine m-a suparat? De ce m-a suparat? Trebuie sa fiu sclavul acestei ofense? Cat valoreaza linistea mea?”, el se elibereaza din frontierele zonei killer si patrunde in frontierele zonei light, iese din temnita psihica favorizand functionarea Eului ca lider si stimuland administrarea emotiilor.

…………

….nevoia patologica de a fi cea mai bogata din cimitir…

…………..

Cei slabi agreseaza, cei puternici imbratiseaza.

Sursa : Augusto Cury – Femei inteligente, relatii sanatoase

Meditatie creatoare III

20181122_140204

In gestul rugaciunii, cand mainile sunt impreunate astfel ca palmele aproape sa se atinga iar degetele sa fie asezate unui in dreptul celuilalt si sa arate in sus, energiile emanate de centrii din palma sunt intensificate si reabsorbite in circuitul fortelor individuale in directia celui mai inalt centru supra-individual, acolo unde se afla sediul potential al constiintei universale. Rugaciunea este primul pas catre trezirea acesteia.

Rugaciunea este actul prin care ne deschidem acestor forte universale, aflate inauntrul nostru sau dincolo de noi. Radacinile lor se gasesc in centrul din inima, acolo unde se nasc sentimentele cele mai profunde – ca de pilda  dragostea, credinta, compasiunea. Deci mainile se ridica la nivelul acestui centru si sunt indreptate in sus, ca pentru a sustine sau exprima tendinta ascendenta a aspiratiilor noastre, in care individualul se subordoneaza universalitatii spiritului. Ceea ce nu inseamna supunerea individului fata de ceva exterior lui, ci mai curand in fata a ceva deja prezent in profunzimile fiintei sale, chiar daca numai in stare latenta si neconstienta inca.

Pe de alta parte, deoarece exista si au existat intotdeauna Iluminati care au atins universalitatea, ne putem exprima veneratia pentru ei ridicand mainile impreunate la frunte sau deasupra crestetului capului, in semn de salut si recunoastere a perfectiunii dobandite de acestia, pe care noi speram s-o realizam in launtrul nostru, stimuland si activand centrii superiori in directia unei treziri similare. Forma aceasta de salut constituie o trasatura comuna in ritualurile de adoratie practicate pretutindeni in Orient si insotite, de cele mai multe ori, de prosternari in care fruntea atinge pamantul. Acesta este, totodata, un exercitiu de umilinta, pe care europenilor le vine adesea greu sa-l execute, intrucat le raneste orgoliul, vanitatea, ego-ul sau falsul lor sentiment al demnitatii. In realitate, gestul atingerii solului cu cel mai inalt centru al constiintei este un act de umilinta si in acelasi timp un simbol al faptului ca suprema constiinta trebuie sa coboare in adancurile existentei materiale, ca „cel mai de jos” si „cel mai de sus” sunt interschimbabili (fiind in esenta unul si acelasi, dar deosebindu-se ca aparente si functiuni), iar baza, matricea si ogorul hranitor pentru dezvoltarea si realizarea spiritului il constituie insusi „pamantul”.

……………………….

Fara a privi in fata trecutul si a recunoaste in el lumea in care traim, nu ne putem elibera de legaturile ei, care devin cu atat mai puternice cu cat incercam sa le indepartam. Devenim liberi nu prin respingere ori aversiune, ci prin cunoastere, prin intelegere si acceptand lucrurile asa cum sunt, in adevarata lor natura. Acesta este primul aspect al meditatiei, reprezentat de Dhyani-Buddha Aksobhya: constiinta pura a lucrurilor asa cum sunt si realizarea faptului ca esti constient de ele si de tine insuti.

In acest punct, oceanul constiintei ia cunostinta de sine, reflectand lucrurile precum intr-o oglinda: fara atasament si fara repulsie, fara a discrimina ori judeca, ci ingloband pur si simplu toate cele aflate inauntru ori in afara, totalitatea trecutului si a prezentului, asa cum li se ofera acestea ochiului nostru spiritual. Aceasta este Intelepciunea Marii Oglinzi.

Linistirea mintii este, prin urmare, primul pas pe calea meditatiei, fiind posibila doar daca acceptam baza solida a pozitiei noastre actuale precum si lumea in care traim. Noi insine am creat aceasta lume prin intermediul trecutului nostru, in masura in care acesta din urma determina ceea ce simturile noastre sunt capabile sa perceapa si sa experimenteze. Atingerea pamantului inseamna asadar sa ne recunoastem trecutul in oglinda constiintei noastre prezente; cu cat ne vom ancora mai ferm in „pamant”, cu atat mai desavarsit vom putea reflecta lumina „cercurilor”,  universalitatea mentalului.

Palma mainii care atinge pamantul este indreptata spre interior, facand astfel legatura cu centrul nostru launtric. Palma indreptata in afara stabileste comunicarea cu ceilalti. Ea indica atat deschiderea catre altii cat si scurgerea inspre exterior a unor forte psihice. Astfel ar fi de neconceput un gest de binecuvantare in care dosul mainii sa fie indreptat catre obiectul sau persoana in cauza. In gestul punerii mainilor, palma se afla pe capul persoanei care primeste binecuvantarea, deoarece se presupune ca din palma emana forta psihica.

Indreptarea palmei catre exterior, in gestul opus celui prin care atingem pamantul, constituie asadar o completa inversare a atitudinii noastre constiente, anume trecerea de la un observator „obiectiv”, rece, detasat si neimplicat, la atitudinea binevoitoare si plina de grija a aceluia care nu doar ca accepta si intelege unitatea vietii, dar se simte el insusi implicat in toarte formele acesteia, impartasind bucuriile si necazurile altor fiinte si daruindu-se in acest mod, prin dragoste si compasiune, tuturor fapturilor.

……………………..

20181129_140206

Prototipul tuturor mandalelor este marea Stupa din Sanchi, un tumulus masiv in care au fost depuse cateva din relicvele personajului istoric Buddha Sakyamuni. Stupa este inconjurata de un zid monumental din piatra, avand porti (torana) care se deschid catre cele patru directii ale Universului. Accentul pus pe cele patru porti deschise. Simbolizand caracterul universal al budismului, care-i intampina pe toti cautatorii adevarului cu cuvintele lui Buddha: „Vino si vezi”, a fost pastrat in mandalele scolii Vajrayana, unde planul de baza al unui templu in forma de patrat cu patru porti deschise, inconjoara un cerc aflat in interior.

Intre zidul de piatra si baza Stupei exista o carare pentru circumambulatiunea rituala, in sensul de deplasare a Soarelui. Orientarea partilor corespunde si ea traseului Soarelui: rasarit, zenit, apus, nadir. Dupa cum Soarele lumineaza universul fizic, Iluminatul lumineaza universul spiritual. Poarta dinspe est reprezinta nasterea lui Buddha, cea dinspre sud – ilumminarea, poarta vestica _ proclamarea doctrinei, iar cea nordica – eliberarea finala.

Circumambulatiunea sanctuarului Stupei inseamna, asadar, sa refaci experienta caii lui Buddha catre eliberare; tocmai aceasta este semnificatia mandalei tantrice. Dar in loc sa urmeze ordinea cronologica a evenimentelor din viata personajului istoric Buddha, infinit mai complexa si elaborata mandala a scolii Vajrayana urmeaza structura psihologica a mintii umane si elementele personalitatii omului, asa cum sunt ele continute in invatatura originala a lui Buddha si in definitiile skandhas-urilor.

Asadar, Intelepciunea Marii Oglinzi, intrupata de Aksobhya, ocupa partea dinspre est a mandalei; Ratnasambhava, intruparea Intelepciunii Egalitatii, ocupa partea sudica; Amitabha, incarnarea Intelepciunii Distinctive a Viziunii Interioare, ocupa vestul; Amoghasiddhi, intruparea Intelepciunii Atotinfaptuitoare – nordul; iar Vairocana, sumum-ul tuturor acestor Intelepciuni, ocupa centrul.

Fiecarei portiuni si Dhyani –Buddhas-ului care o prezideaza i se asociaza o culoare distincta: estului – albastrul inchis al cerului de dinaintea rasaritului, sudului – galbenul Soarelui de amiaza, vestului – rosul apusului de Soare, iar nordului – misteriosul albastru-verzui al noptilor cu Luna. Centrul, integrarea tuturor culorilor, este alb.

………….

Plenitudinea  insa nu poate fi atinsa prin negatii – motiv pentru care Buddha a respins ascetismul – nici prin afirmarea unilaterala a uneia sau alteia din facultatile noastre de baza. Simtirea trebuie compensata prin cunoastere, intuitia prin gandire limpede, contemplatia prin actiune. Aceia care cred ca pot obtine iluminarea printr-o asteptare pasiva sunt la fel de departe de tinta ca si aceia care isi inchipuie ca se pot elibera prin eruditie ori prin recitarea pioasa a textelor sacre. Acest lucru a fost subliniat de vechiul Maestru Ch’an, Tai-hui, atunci cand i-a scris discipolului sau Chen-ju Tao-jen:

„Doua sunt erorile raspandite acum printre adeptii Zen, laici si calugari. Potrivit celei dintai, exista lucruri minunate ascunse in cuvinte si fraze. Cea de a doua merge la extrema opusa, uitand ca vorbele sunt degetul aratator care ne indica unde este Luna. Urmand orbeste instructiunile din sutre, unde despre cuvinte se spune ca sunt piedici in calea corectei intelegeri a adevarurilor din Zen si budism, acestia din urma resping orice invatatura verbala si zac pur si simplu cu ochii inchisi, pleoapele coborate, ca si cum ar fi morti de-a binelea. Doar dupa inlaturarea acestor doua erori, avem sansa unui progres real in Zen.”

Acest sfat judicios este la fel de valabil astazi ca si atunci; si se aplica nu doar in cazul Zen-ului, ci al tuturor practicilor meditative.

………………………..

blanton_monks

Sursa: Anagarika Govinda  – Meditatie creatoare si constiinta multidimensionala

Meditatie creatoare II

20181122_140204

Nu exista cunoastere fara ignoranta, intrucat cunoasterea apare numai ca urmare a unei limitari a constiintei, a unei focalizari sau concentrari constand in excluderea tuturor elementelor irelevante ale „realitatii”, altfel spus pe un fond de „ignoranta”, de elemente voit neglijate. (…)

Cunoasterea nu consta in acumularea de fapte, ci in aptitudinea, mereu prezenta, de discernamant si percepere clara a esentei lucrurilor. Aceasta devine posibila numai daca le privim cu mereu alti ochi – ca si cum nu le-am fi vazut niciodata inainte – altfel spus din punctul de vedere al unei stiinte creatoare sau al unui vid receptiv creator care ne permite sa experimentam o dimensiune noua prin intermediul unui fenomen concret „cunoscut” sau al unei siuatii aparent familiare. (…)

Cunoasterea poate avea sens doar in raport cu ceva sau cu cineva, anume cu cunoscatorul. Dar acesta trebuie sa fie o individualitate, o constiinta centralizata, distincta de mediul inconjurator in pofida unei unitati esentiale care poate fi resimtita si experimentata atat de intens incat, dupa cum se spune, cunoscutul si cunoscatorul devin una.

Dar a deveni una nu inseamna a se dizolva unul in celalalt, a anihila polaritatea pe care se bazeaza atat cunoasterea cat si dragostea. Inseamna a depasi dualitatea in favoarea polaritatii, in care unitatea si diferentierea sunt la fel de prezente. Indragostitii nu sunt anihilati in actul prin care „devin una”, ei isi pierd doar simtul ego-ului; acesta din urma este rezultatul unui dezechilibru mental si emotional. Similar, individualitatea lui Buddha n-a fost anihilata in procesul iluminarii ori ca urmare a experientei universalitatii. El nici nu s-a „contopit cu infinitul”, nici nu s-a „dizolvat in Tot”, ci a dus o viata activa vreme de inca patruzeci de ani.

…………………..

Budistul tantric nu crede intr-o lume exterioara independenta si existand in mod separat. Lumea interioara si cea exterioara sunt urzeala si batatura aceleiasi tesaturi, in care firele tuturor fortelor si evenimentelor, ale tuturor formelor de constiinta si ale obiectelor acestora sunt impletite intr-o retea indestructibila de relatii infinite, reciproc conditionate. De aici cuvantul „tantra” (fir, tesatura, impletitura). Prin urmare, „realitatea nu este o stare fixa, ci o valoare apta sa creasca si ale carei grade depind de intensitatea experientei noastre”, dupa cum se exprima Martin Buber.

………………….

Stiind ca nu poate exista constiinta treaza fara continut si ca a opri activitatea gandirii e la fel de imposibil ca oprirea cursului unui rau, sadhaka tantric inlocuieste conceptele abstracte (sau pur „mentale”) si operatiunile logicii bivalente cu simbolurile creatoare si multidimensionale ale experientei traite. Prin urmare, lumea interioara si cea exterioara sunt transformate si unificate prin realizarea faptului ca acele calitati de baza ale individualitatii omenesti care ne leaga de existenta lumeasca (samsara) sunt totodata mijloacele eliberarii si ale iluminarii.

…………………….

Trebuie sa subliniem insa ca exista o foarte mare diferenta intre imaginatia creatoare si simpla visare cu ochii deschisi, care se complace in fantezii fara noima si in care mintea rataceste la suprafata semiconstientului. Imaginatia creatoare cladeste cu „caramizile realitatii”, la fel cum artistul foloseste materialele lumii fizice si posibilitatile psihicului sau. Aceasta se realizeaza pe o cale launtrica si plina de semnificatii, care cristalizeaza intr-o noua si unica expresie a realitatii – fie sub forma unei opere de arta, fie a unei constiinte transformate – un individ schimbat, care a luat cunostinta de un nou aspect al realitatii. Materialele fundamentale de care dispunem sunt elementele personalitatii noastre actuale. Este materia prima pe care trebuie s-o transformam intr-o suprema opera de arta: fiinta umana desavarsita, simbolul a ceea ce traieste in noi, ca arhetip al Omului Etern, chipul slavit al Iluminatului.

Chiar faptul ca Buddha (sau oricare dintre marii Iluminati ai omenirii) care posedau aceleasi calitati de baza (skandhas) ale existentei individuale ca si oricare alta fiinta omeneasca, au fost capabili sa le transforme in factori de iluminare, dovedeste ca acele insusiri care  pentru un neiluminat sunt sursa iluziilor si a erorilor in sirul nesfarsit de nasteri si morti (samsara), contin totodata elementele realitatii si mijloacele necesare eliberarii si iluminarii.

Daca putem vedea nirvana si samsara ca pe doua aspecte ale aceleiasi realitati, trebuie sa fim in stare sa vedem aceeasi polaritate si in skandhas, care, in ele insele, nu sunt bune sau rele, adevarate sau false, reale sau iluzorii, prielnice sau neprielnice, nirvanice sau samsarice, favorizand eliberarea sau creand legaturi. Totul depinde de ce facem noi din ele, de felul in care le folosim. Pentru aceia care si-au constientizat posibilitatile lor esentiale, skandhas nu mai constituie tendinte de auto-limitare si atasament egocentric; dimpotriva, ele devin chiar factorii care fac posibila dobandirea libertatii si a iluminarii. Acesta este motivul pentru care Buddha privea nasterea printre oameni ca pe cea mai buna dintre toate formele de existenta.

………………….

Meditatia presupune multe lucruri: inseamna aplecare catre interior; inseamna observatie calma, reflectie si constiinta de sine; mai inseamna sa fii constient de propria constiinta, sa devii un observator detasat al fluviului de ganduri, simtaminte, impulsuri si viziuni in necontenita schimbare, pana la recunoasterea naturii si a originii lor.

Dar acestia sunt doar primii pasi in meditatie. In stadiile mai avansate rolul nostru se schimba, de la un observator mai mult sau mai putin intelectual, la acela al experimentatorului unei realitati mai profunde, anume a sursei atemporale si universale a tuturor fenomenelor pe care le observam in contemplarea fluviului constiintei noastre si chiar in cele mai simple functiuni ale trupului, ca de pilda procesul respiratiei. Aceasta din urma poate fi un subiect de meditatie intrucat dezvaluie natura intima a vietii in miscarea ei alternativa spre interior si exterior, procesul continuu de a primi si a restitui, de a lua si a da inapoi, precum si legatura profunda dintre lumea dinauntru si cea din afara, dintre individ si Univers.

Pe de alta parte insa, intre si dincolo de cele doua miscari alternative – la punctul de rascruce dintre ele, ca sa spunem astfel – exista un moment de tacere, cand lumea interioara si cea exterioara coincid si devin una; atunci nu mai exista nimic care sa poata fi numit „interior” sau „exterior”. Clipa aceasta, cand timpul se opreste, golita de orice specificatii legate de timp, spatiu sau miscare, fara a inceta sa fie clipa unor potentialitatii infinite, reprezinta starea de „fiinta” pura, sau „fiintare”, pe care o putem exprima doar prin cuvantul sunyata, indicand sursa primordiala unde se afla originea tuturor lucrurilor. Este momentul atemporal  de dinaintea creatiei, sau, din punctul de vedere al individului, acel moment al receptivitatii pure care precede orice activitate creatoare.

…………….

Recunoscand faptul ca natura noastra este sunyata, ne dam seama ca ea nu difera in mod esential de natura tuturor celorlalte fiinte vii. Aceasta este „Intelepciunea Egalizatoare” sau „Intelepciunea Egalitatii”, prin care trecem de la atitudinea rece si detasata a unui observator la simtamantul uman cald al iubirii si compasiunii fata de toate fiintele vii. In Dhammapada aceasta egalitate esentiala cu ceilalti, a fost transformata in cheia de bolta a eticii budiste, atunci cand s-a spus ca „devenind egal cu ceilalti” sau ca „recunoscandu-te pe tine in ceilalti”, trebuie sa te feresti a le face rau altora. Reiese de aici ca in budism compasiunea nu se intemeiaza pe o superioritate morala sau mentala, cu inevitabila ei atitudine de condescendenta, ci pe  un sentiment al unitatii, asemeni cu al unei mame fata de copilul ei.

Sursa: Anagarika Govinda – Meditatie creatoare si constiinta multidimensionala

Meditatie creatoare I

20181122_140204

Scopul meditatiei budiste nu este revenirea la o stare „necreata”, de calm desavarsit si cu o minte golita; nu este nici regresia in „inconstient” sau explorarea trecutului. Este un proces de transformare, de transcendere, in urma caruia devenim constienti de prezent, de puterile si posibilitatile nelimitate ale mintii, cu scopul de a ajunge stapani pe destinul nostru cultivand acele calitati care duc la realizarea naturii noastre atemporale: altfel spus, la iluminare. Astfel ca in loc sa contemplam un trecut pe care nu-l putem schimba si asupra caruia nu avem nici cea mai mica influenta, rolul meditatiei este sa arunce semintele eliberarii finale si sa cladeasca acum trupuri ale unei perfectiuni viitoare, purtand chipul celor mai inalte idealuri ale noastre. In acest scop nu este suficient sa ne „spiritualizam” pur si simplu viata; trebuie sa ne „materializam” spiritul. A dispretui materia de dragul spiritului este o atitudine cu nimic mai buna decat a o lua drept unica realitate. Novalis spunea candva ca lumea exterioara nu este altceva decat lumea interioara intr-o stare de mister. Daca privim lumea cu ochii poetului – asadar cu ochii spiritului – vom descoperi ca cel mai simplu obiect material, mai mult, tot ce poseda forma, fie de la om, fie de la natura, este un simbol, semnul unei realitati de ordin mai inalt si al unor relatii mai stranse intre fortele universale si cele individuale decat ne-am fi asteptat. Si intrucat e vorba de aceleasi forte care ne modeleaza constiinta, viata launtrica, sufletul chiar, cuvintele lui Novalis nu sunt o exagerare poetica, ci reprezinta un adevar profund. Ne-am obisnuit sa asociem cuvantul „materie” cu ceva inferior si fara valoare, in contrast cu ceea ce numim „spirit”, lipsindu-ne astfel de mijloacele prin care sa patrundem in miezul realitatii si sa dam un sens vietii noastre, existentei noastre individuale in aceasta lume materiala. Am sfasiat unitatea profunda dintre lumea interioara si cea exterioara, declarand-o pe una ca „spirituala” iar pe cealalta doar „materiala” si deci, in ultima instanta, „iluzorie”.

Ii revine meditatiei sarcina deosebita de a uni cele doua lumi in loc sa renuntam la una in favoarea celeilalte. Meditatia nu inseamna evadare din lume, ci o metoda de a privi lumea mai in profunzime, nestingheriti de prejudecati sau de obisnuinte care sa ne orbeasca in fata miracolelor si a misterelor care ne inconjoara. Atat in filozofie cat si in religie, concepte precum: unitate, universalitate, infinit, nemarginire, informal, vacuitate, imuabilitate, atemporalitate, eternitate si alte asemenea abstractiuni uniliterale de tip pur conceptual au devenit un sumum bonum, o amprenta a unei spiritualitati intelectuale care incearca sa le izoleze de termenii lor complementari: diversitate, individualitate, forma, materialitate, miscare in timp si spatiu, schimbate, crestere, transformare etc.; acestia au ajuns sa fie depreciati si dispretuiti ca niste calitati de ordin inferior si negatii ale realitatii ultime. Este un exemplu tipic de gandire pur conceptuala si de rationament logic, aflate la fel de departe de intelegerea realitatii – sau, daca putem spune astfel, a naturii realitatii, care poate avea multe dimensiuni – ca si incercarea de a izola polii pozitivi de cei negativi intr-un camp electric sau magnetic.

……………..

Adevarata natura a mentalului nostru cuprinde tot ce este viu. Promsiunea lui Bodhisattva de a elibera toate fapturile nu este deci atat de prezumtioasa pe cat s-ar parea. Ea nu s-a nascut din iluzia ca un muritor s-ar putea erija in salvatorul tuturor fiintelor ori in mantuitor al lumii, ci este consecinta realizarii faptului ca numai in starea de iluminare vom fi capabili sa devenim una cu intreaga faptura. Prin actul acesta de unificare ne eliberam pe noi insine odata cu toate fiintele vii, care sunt potential prezente si participa la natura mentalului nostru – mai mult, sunt parte a acestuia, in intelesul cel mai adanc.

……………

Cata vreme dispretuim lumea si incercam doar sa fugim de ea, nici n-am biruit-o, nici n-am supus-o si suntem departe de eliberare. De aceea se spune: „Lumea aceasta este lumea lui Buddha, in ea poti gasi eliberarea. A cauta iluminarea izolandu-te de lume e o nesabuinta la fel de mare cu a cauta coarnele unui iepure”. Caci: „Cine urmeaza sincer calea lumii, nu-i va blama greselile”.

……………….

Cand religia imbatraneste, credinta e inlocuita cu dogma, virtutea cu atasamentul fata de reguli, devotiunea cu ritualismul, meditatia cu speculatia metafizica si intelepciunea cu scolastica. Momentul este atunci prielnic pentru un alt „salt existential”, pentru redescoperirea adevarului si o noua incercare de traducere a sa in viata.

……………..

In povestirile Siddhasilor, ele [paradoxurile] iau fie forma miracolului, ca simbol al experientei interioare, fie arata ca omul se poate inalta prin chiar acele lucruri care de obicei il duc la cadere; de pilda, slabiciunea poate fi transformata in putere, iar o eroare poate deveni un avantaj, cu conditia sa fim in stare sa privim la noi insine ca la un strain, fara simpatii ori prejudecati, iar la lumea din jurul nostru, ca si cum am vedea-o pentru prima oara.

Suntem orbi in fata realitatii, caci ne-am obisnuit atat de mult cu noi insine si cu cele inconjuratoare, incat am incetat sa mai fim constienti de ele. Dar odata ce rupem legaturile obisnuintei prin puterea unei situatii paradoxale, sau printr-o sclipire a intuitiei, totul devine o revelatie in viata de zi cu zi.

……………..

Nu este suficient sa patrundem pana la constiinta intuitiva a unitatii universale daca nu am realizat si polul opus, intelepciunea distinctiva a viziunii interioare si a discernamantului spiritual care trezeste in noi simtul valorilor si responsabilitatea fata de sine. Nu ajunge sa ne identificam cu unitatea datorata unei origini comune ori unei stari potentiale de Buddha, daca nu facem si pasul decisiv catre transformarea si reintegrarea tendintelor si elementelor divergente ale psihicului. (…)

Cat priveste responsabilitatea fata de sine la care ne-am referit mai sus, ea presupune, evident, dezvoltarea unei individualitati centralizate, fapt la fel de insemnat ca si caracterul ei dinamic (ne-absolut). Prin urmare, conditia prealabila a oricarei experiente meditative consta in a deveni tot mai constient de centrul launtric.

…………

Daca intuitia nu-si gaseste o expresie limpede in gandire, ea nu poate avea o influenta reala asupra vietii noastre, caci nici o forta nu poate actiona daca nu este structurata si directionata. Pe de alta parte, gandurile si adevarurile elaborate doar pe plan intelectual trebuie confirmate si realizate prin experienta directa, daca este sa aiba puterea de a ne transforma viata si fiinta cea mai profunda.

Cei care se cantoneaza in domeniul cugetului raman prizonierii gandurilor lor, la fel cum cei calauziti de intuitii mai mult sau mai putin vagi devin prizonierii unor simtaminte si emotii de moment.

Dar aceia care-si pot coordona si armoniza gandurile si intuitiile, profita la maximum de amandoua: ei se bucura de libertatea unei minti intuitive, nestingherita de concepte si prejudecati. Acestia au satisfactia creatoare de a construi din elementele experientei intuitive edificiul solemn al unei viziuni atotcuprinzatoare asupra lumii si de a dezvolta o filozofie a vietii care-si largeste necontenit perspectiva pana ajunge la implinire in starea de iluminare perfecta.

Sursa: Lama Anagarika Govinda – Meditatie creatoare si constiinta multidimensionala