Calea spiritualitatii III

20200110_103833

Eros, Philia si Agape

Iubire, Eros, Philia si Agape sunt frecvent utilizati ca fiind termeni asemanatori, pana la extrema in care se ajunge sa fie confundati sau folositi unul in locul celuilalt, ca sinonime, cand, in realitate, daca suntem scrupulosi, constatam ca se refera la lucruri suficient de distincte.

Noi, cei care iubim cuvintele, stim prea bine ca aceste manevre lingvistice nu sunt niciodata inocente si nici lipsite de urmari.

Societatea tinde intotdeauna sa minimalizeze anumite diferente subtile de semnificatie in cazul unor cuvinte care au legatura cu aceeasi tema, dar nu ca tehnica de a facilita comunicarea, ci cu intentia denaturata de a anula nuantele si a gasi o uniformitate globala, mai putin perturbatoare si mai previzibila.

Din acest motiv, ma opresc pentru a incerca sa definesc si sa explic pe scurt ce vrea sa spuna si ce reprezinta (cel putin pentru mine) fiecare dintre acesti termeni.

Termenul „Eros” se refera in mod esential la atractia sanatoasa si necesara pe care o fiinta umana o simte pentru alta.

Pentru Platon, este o manifestare a cautarii naturale a frumusetii, reprezentarea acestei priviri estetice capabile de a evoca, la cel care contempla, tot ce este frumos in univers, inclusiv visurile, proiectele si ideile.

Astfel, pentru Platon, „iubirea” fata de cineva nu este un sine un sentiment indreptat catre acea persoana, ci recunoasterea participarii sale la frumusetea intregului (o idee care, metaforic vorbind, nu e lipsita de frumusete si nu inceteaza sa fie sugestiva, nu-i asa?).

Dar cum Eros (de la grecescul erasthai) era in vechea Grecie numele zeului iubirii (fiul lui Zeus si al Afroditei), cu timpul, acest cuvant a inceput sa fie folosit pentru a face referire la acea parte a iubirii care constituie o dorinta pasionata si intensa de a acea ceva sau pe cineva (in acest sens se identifica cu aspectul sexual si, din acest motiv, ne referim la ceea ce este senzual prin termenul „erotic”).

Roma, care a transformat si tradus Olimpul in latina, l-a transformat pe Eros in Cupidon, care, in urma transculturalizarii, a castigat o pereche de aripi si un arc cu sageti, dar si-a pierdut multe dintre atributii si virtuti. Cupidon s-a transformat astfel intr-o divinitate cantonata in romantic si sentimental, pierzandu-si in mare parte esenta turbulenta si pasionala. Cu timpul, chiar si imaginea sa s-a transformat in cea a unui heruvim candid, infantil si oarecum inofensiv, lasand in urma puterea sa de a-i inspira pe oameni sa-si urmeze innebuniti marile pasiuni, si nu numai cele de iubire.

In abordarea teoretica a primilor psihanalisti, cuvantul se folosea pentru a reprezenta suma sau totalitatea impulsurilor sexuale (nu in mod necesar „genitale”) ale personalitatii. Desi mai tarziu, prin extensie si intelegand mai bine amplul concept freudian de „libido”, Eros a devenit expresia emotionala si fizica a principiului vietii, in opozitie cu Thanatos, principiul mortii.

Philia, in schimb, era pentru greci emblema a ceva pe cat de important, pe atat de semnificativ. Intruchipa iubirea asociata cu prietenia, fraternitatea, familia. Philia facea ca o persoana ca toate celelalte sa se transforme dintr-odata in cineva unic si important pentru tine, fara ca aceasta sa spuna ceva despre virtutile sau despre adevaratele sale atribute.

Din nou, timpul a schimbat treptat felul in care era privita Philia, de data aceasta largindu-i sensul, astfel incat sa insemne apartenenta pe care o aleg de a fi cu ai mei, cei de la scoala mea, cei din orasul meu, cei din tara mea.

Nici Agape nu a scapat de evolutia semnificatiei.

La inceput, Agape era zeitatea insarcinata sa-l insoteasca pe defunct la locul sau de veci.

In societatile primitive, se credea in existenta unei vieti dupa moarte, iar din acest motiv, se obisnuia sa se ingroape mortul insotit de provizii, ca sa se hraneasca in cursul calatoriei sale eterne sau in momentul invierii sale; in mormintele faraonice, s-au gasit numeroase resturi de astfel de alimente funerare.

Poate ca urmare a acestui obicei, in societatile occidentale se intampla destul de frecvent ca, la priveghi, familia sa considere necesar sa pregateasca mancare si bautura pentru a-i primi pe cei care vin sa-si prezinte condoleantele.

Aceasta mancare, care intotdeauna depaseste ceea ce se consuma, a inceput sa primeasca numele zeului sau inspirator, Agape, si atitudinea acestuia, cea de a insoti persoana dupa moarte; chiar si cand nu se poate spera nimic de la ea, aceasta ofranda prin definitie dezinteresata a inceput sa fie atribuita, prin intermediul divinitatii, unor diferite legaturi.

In primul rand, iubirea infinita si protectoare a lui Dumnezeu pentru om; apoi, prin extensie, iubirea omului pentru Dumnezeu si, in cele din urma, largind conceptul, a ajuns sa includa iubirea nediscriminatorie intre fiintele omenesti si in special iubirea dezinteresata pentru intreaga umanitate.

Astfel, Agape, cu un inceput tenebros, a sfarsit prin a fi cuvantul care semnifica iubirea totala, iubirea care invadeaza sufletul, iubirea celor care stiu ca nimic nu are mai multa importanta decat sa iubesti. Intruchipeaza cel mai spiritual dintre sentimente, pentru ca transcende particularul pana la a se darui, cuprins de pasiunea pentru binele altora, fara nevoie de reciprocitate.

Martin Luther King, cel mai mare „agent publicitar” al sau, a ajuns sa spuna ca numai Agape este capabila sa aduca iubirea adevarata, cea care ajunge sa-i includa si pe cei care ti-au facut rau. Forta sa este de asa natura, spunea in predicile sale, incat, in prezenta sa, orice incercare de a face rau altei persoane, chiar pentru a se apara, se duce pe apa sambetei.

In mod misterios, sau poate nu chiar, de-a lungul istoriei, sute de barbati si femei remarcabile au gasit modul de a se conecta la aceasta iubire generoasa, dar l-au materializat in doua moduri diametral opuse de a-si trai viata: unii in izolare, dedicandu-si aproape tot timpul meditatiei si linistii; altii prin entuziasm, transformand iubirea in contact, in munca, in actiune. Doua moduri de a trai viata care, desi sunt atat de diferite, nu se exclud intotdeauna, uneori se completeaza, iar alteori, cel mai des, alterneaza.

Imi place foarte mult cuvantul „entuziasm”, mai ales astfel definit, ca rezultat al iubirii indreptate catre o idee, catre un anume lucru. Impulsul pasional cu privire la o sarcina prezenta sau viitoare, conform dictionarului; legatura cu divinul, daca traducem etimologic.

Cand suntem entuziasmati, iubim si credem in tot ceea ce facem, suntem cei mai puternici din lume si ne cotropeste siguranta senina ca, la final, nimic nu ne va impiedica sa ajungem la destinatie.

Din aceste definitii, reiese ca Agape este iubirea perfecta; pentru credinciosi, este iubirea care vine de la Dumnezeu. O iubire neconditionata, care iarta intotdeauna si care poate suporta orice frustrare. Un sentiment de marinimie, care nu poate fi negat si nici alterat de circumstante.

(…) Spre deosebire de acea Philia pe care, asa cum am spus, o simtim pentru prieteni, partener si familie, Agape nu are limite, nici exceptii, nici conditii. Nimic din ceea ce se intampla nu ii poate distruge capacitatea de a iubi.

Spre deosebire de Eros, care vorbeste despre o expresie temporala a iubirii, Agape nu este legata de conditia externa sau interna a celuilalt, nici de schimbarile gusturilor mele referitoare la lucruri. Poate ca o compensatie a caracterului efemer al esentei sale, Eros e capabil sa se conecteze cu placerea cu o intensitate pe care Agape nu o cunoaste. Pentru a formula in termenii pe care obisnuiesc sa-i folosesc: Eros are intensitate, Agape are profunzime. Ce pacat ca pot fi impreuna privind acelasi lucru doar pentru putin timp!

iubire

……………

Cand el a spus o rugaciune, mi-am dat seama ca nu apartinea religiei mele.

Cand si-a strigat ura, ea nu era indreptata catre cei pe care ii uram eu.

Cand s-a imbracat, hainele lui nu semanau catusi de putin cu ale mele.

Cand a vorbit, nu a facut-o in limba mea.

Cand mi-a luat mana, pielea lui nu era de aceeasi culoare ca a mea.

Cu toate acestea, cand a ras, am observat ca rade la fel cum rad eu.

Iar cand a plans, am stiut ca plansul sau era exact ca al meu.

…………….

Cand tu si eu ne vom intalni,

Am fi doua universuri in contact.

Tu, un univers cu centrul in tine,

Iar eu, un univers cu centrul in mine.

Va fi minunat cand tu si eu ne vom intalni

Si vom fi… doua lumi care se intalnesc…!

…….

Daca eu nu ma gandesc la mine… cine sa o faca?

Daca ma gandesc numai la mine… cine sunt?

Si daca nu acum… atunci cand?

Talmudul

………..

Sursa: Jorge Bucay – Calea spiritualitatii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s