Ce inseamna fericirea III

ce inseamna fericirea

Constientizarea isi atinge scopul cand viata omului devine o expresie a recunostintei, iar aceasta este cea mai mare fericire, caci sensul fericirii consta in trei elemente – libertate, recunostinta si mirare. Aceste trei elemente pot fi prezente in cele mai comune vieti; omul liber nu este neaparat un magician, un clarvazator sau un „mistic” absorbit in stari inefabile de constiinta. Multi oameni fac greseala de a cauta pe tarammuri supranaturale fericirea pe care nu o pot gasi pe pamant, cautand o „constiinta cosmica” oculta care sa-i elibereze de experientele anoste ale vietii de zi cu zi. Trebuie sa repetam la nesfarsit ca Marea Iluminare nu este o stare de constiinta extraordinara, fara legatura cu experienta obisnuita. Este orice stare imaginabila a constiintei si a lipsei de constiinta, dar oamenii sunt indusi in eroare de formele simbolice in care este exprimata. Marea Iluminare este starea constiintei pe care o ai in acest moment si este recunoscuta ca atare doar cand incetezi sa mai fugi de ea si ii acorzi libertatea de a se revela. Dupa ce ai gasit libertatea intr-un loc asa de neasteptat, vei fi cuprins de recunostinta si apoi de mirare. Caci in forma sa superioara, mirarea inseamna venerarea tuturor formelor de viata, de la cea mai inalta la cea mai de jos; este aprecierea misterului ca divinitatea se reveleaza pe sine in cele mai banale lucruri. De aceea, Dmitrije Mitrinovic (un filosof sarb putin cunoscut) a spus ca gnosis inseamna sa fii surprins de tot.

…………

Experimentarea misterului

In general, o cunoastere vasta a misterelor universului amplifica mandria, iar a dezvalui toate misterele inseamna a fi in pericol de a te plictisi. Daca incerci sa descoperi secretul frumusetii, rupand in bucati o floare, vei ajunge la concluzia nesatisfacatoare ca ai distrus floarea. Caci frumusetea este frumusete doar pentru ca este un mister, iar cand viata obisnuita este traita ca un mister profund suntem mai aproape de intelepciune. Aici avem o noua legatura intre mister si misticism, o legatura care este uneori negata cu indignare. Dar inseamna acest lucru ca ar trebui sa renuntam la orice curiozitate de natura stiintifica si sa adoptam maxima conform careia ignoranta este o binecuvantare, iar intelepciunea este o nebunie? Bineinteles, interesant este ca orice nivel de intelepciune isi are partea sa de nebunie si ca cele doua sunt atat de asemanatoare, incat omul intelept este intelept doar pentru ca stie sa distinga intre cele doua. Cele mai inalte si cele mai joase note muzicale sunt deopotriva inaudibile, iar omul ignorant si inteleptul se confrunta deopotriva cu misterul. Diferenta intre cei doi este ca daca ii explici misterul inteleptului, acesta va ramane misterios, pe cand prostul va fi dezamagit si deziluzionat. Caci el isi inchipuie ca explicatia, analiza, a stricat misterul, pe cand inteleptul vede ca misterul nu a fost epuizat. Cel prost isi imagineaza ca a devenit, in consecinta, intelept; inteleptul stie ca este in continuare un prost. Prin urmare, daca inteleptului i se spune, asa cum o fac unii „mistici”, ca lumea obisnuita este doar o fantoma invocata de simturile inselatoare dintr-o esenta primordiala amorfa, el nu este prea impresionat. Daca un doctor ii explica transformarile prin care trece mancarea in stomac, el nu inceteaza sa se bucure de hrana. Daca un om de stiinta ii spune ca tunetul nu este muzica zeilor, ci o simpla descarcare electrica, acesta nu i se pare mai putin minunat. Daca un filistin ii spune ca a canta la vioara se reduce la a freca niste intestine de pisica cu par de cal, el se minuneaza ca poate iesi o melodie din astfel de lucruri neatragatoare. Caci ceea ce este cu adevarat interesant in aceste explicatii este ca nu explica; iar ceea ce este periculos in legatura cu ele este ca daca nu sunt luate destul de serios si duse destul de departe, ele epuizeaza lucrurile prin explicatie. Si chiar daca nu recurgem la nebunia de a epuiza toate lucrurile prin explicarea lor, ramane urmatorul mister impenetrabil: cine este cel care explica si de ce?

……………….

L’Amor Che Move…

Pentru omul liber exista la fel de multa divinitate si mister intr-o caramida cat in toate ramurile stiintei oculte, caci pentru el, caramida este magica. Exista la fel de multa libertate spirituala in a privi niste vrabiute pe strada cat este in a medita pe munte, singur sub stele. Sunt deopotriva o expresie a libertatii curatatul cartofilor si a face o orga dintr-o catedrala sa scoata sunetul lichid al unei fugi. Caci omul liber a devenit constient de misterul ca intreaga forta a universului opereaza in cele mai neinsemnate lucruri, in cele mai marunte ganduri si fapte. Cand ridica un deget, foloseste aceeasi forta care misca stelele prin spatiu si le anima focul, care rasuna in tunet si sopteste in vant, care creeaza un copac imens din germenele microscopic al unei seminte si care reduce muntii la un nor de praf. Orice ar simti, gandi sau face, el nu poate sa se separe de aceasta forta; el stie ca, in ciuda tuturor greselilor, a iluziilor si a fricilor sale, nu va putea sa inceteze sa se bucure de aceasta libertate extraordinara. El stie ca o exprima atat in viata, cat si in moarte, construind si distrugand, fiind intelept si fiind prost. Chiar si asa, el nu se insala, crezand ca este un urias spiritual care a acceptat viata in totalitate si a reconciliat toate contrariile. El stie ca, datorita iubirii lui Dumnezeu, viata n-are nevoie sa fie acceptata si nici contrariile sa fie reconciliate, caci, acceptand, a inceput sa vada ceea ce iubirea a savarsit de la inceputurile timpurilor. Viermii, puricii, idiotii, betivii o accepta la fel de mult ca el si desi n-o stou asa cum o stie el, el nu le poate refuza o parte din respectul oferit sfintilor si inteleptilor. Acesta stie ca nimeni nu este mai prost decat el insusi pentru ca nu a descoperit aceatsa comoara mai devreme. Astfel, in momentul iluminarii, realizeaza ca universul este un mister mai mare decat poate spera sa inteleaga, caci cea mai profunda nedumerire dintre toate este ca unei creaturi ca el ii este permis sa foloseasca forta ce roteste stelele in cele mai neinsemnate fapte ale sale. Si dupa aceea, va spune ca Dante:

„dar, vai, zadarnic ma zbateam; cand iata

un fulger imi strapunse biata minte

si-ntr-insul vrerea mea fu-ndestulata.

Mai mult sa spun nu-s vrednic prin cuvinte;

caci vrerii Sale potrivind pe-a mele,

asemeni rotii ma-mpingea-nainte

iubirea ce roteste sori si stele.”

…………..

Sursa: Alan Watts – Ce inseamna fericirea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s