Ce inseamna fericirea I

ce inseamna fericirea

Aceasta carte a aparut pentru prima oara in 1940. Scrisa la 24 de ani, in scurta perioada in care a fost preot anglican. Se vad inca de pe atunci semintele si urmele celui ce va deveni un mare filozof si scriitor de renume international.

…………

Fericirea suprema nu este un rezultat care poate fi obtinut prin intermediul actiunii, ci un fapt constientizat prin cunoastere. Prin intermediul actiunii ea poate fi exprimata, nu dobandita.

…………

Intelepciunea consta in acceptarea a ceea ce suntem in loc sa ne straduim in zadar sa fim altceva, ca si cum am putea sa fugim de propriile picioare.

……….

Zgomotul pentru nimic este efortul enorm al omului de a intelege misterul vietii, de a-l gasi pe Dumnezeu, de a obtine fericirea, de a intelege absolutul, fiinta eterna. Strange pumnul in gol. Cauta ceea ce nu a pierdut niciodata. Se sufoca tinandu-si rasuflarea. Aceasta absurditate este posibila doar pe baza sentimentului ca „eu” sunt ceva si „viata” sau „realitatea” este altceva, ca cel ce cunoaste este separat de cunoasterea sa, de ceea ce este cunoscut.

…………….

Scopul cartii este sa le arate oamenilor ceva despre ei insisi, asa cum sunt in acest moment, scop care, daca este inteles, creeaza imediat cea mai mare fericire pe care o poate cunoaste omul. Prin aceasta nu intelegem o stare de confort emotional si mental sau bucurie, ci mai degraba o experienta interioara care se mentine chiar si in cea mai profunda suferinta.

…………..

Uneori, gol, alteori, nebun.

Uneori invatat, uneori prost.

Asa-i vazut pe pamant –

Omul liber!

(Poem hindus)

………..

Suntem in general de acord ca fericirea nu poate fi obtinuta prin vreo straduinta directa. Ca si in cazul umbrei, cu cat alergi mai mult dupa ea, cu atat iti scapa mai mult. Prin urmare, nu este surprinzator faptul ca atat in vechile religii, cat si in psihologia moderna, omul este sfatuit sa-si slabeasca eforturile de autoafirmare si sa dobandeasca o anumita pasivitate a sufletului, incurajand astfel o stare de receptivitate sau acceptare, pe care crestinismul ar descrie-o ca pe o slabire a vointei proprii pentru a face loc vointei lui Dumnezeu. E ca si cum omul ar trebui sa-si goleasca sufletul ca sa poata primi darurile spiritului, conform principiului ca natura are oroare de vid. Dar fie ca o numim renuntare de sine, supunere fata de vointa lui Dumnezeu, acceptare a vietii, slabire a efortului de a tinde spre fericire sau a te lasa dus de curentul vietii, principiul esential este cel al relaxarii.

………….

Vrajit de puterea ratiunii sale si manat de frica, omul isi cauta libertatea in izolarea fata de natura, si nu in comuniunea cu cea „a carei slujire inseamna libertatea perfecta”.

Lupta omului cu natura este deopotriva magnifica si tragica, dar este inutila. Problema principala nu este ce face, ci ce gandeste. Daca ar cauta comuniunea, si nu izolarea, acest lucru n-ar insemna ceea ce in general este numit „intoarcerea la natura”. N-ar trebui sa renunte la masinile si la orasele sale ca sa se retraga in padure si sa traiasca in colibe. N-ar trebui decat sa-si schimbe atitudinea, caci pretul pe care il plateste pentru izolarea lui se manifesta doar indirect pe plan fizic. Acesta isi are originea si se manifesta cel mai pregnant la nivel mental.

Care este acest pret? Il denumim vag nefericire si desi nu este specifica doar civilizatiei, aceasta reprezinta in prezent un caz extrem. Evident, nu putem sa stim daca suntem mai nefericiti decat salbaticii sau daca suferim mai putin decat ei. Toti oamenii sufera in prezent si au suferit si in timpurile de demult, dar nu toti sunt nefericiti, caci nefericirea este o reactie la suferinta, si nu o suferinta in sine. Prin urmare,  in general, omul primitiv era nefericit din cauza conflictului sau cu fortele externe ale naturii. Dar nefericirea omului modern este in principal rezultatul unui conflict cu fortele naturii din interiorul sau si din interiorul societatii, forte cu atat mai periculoase si mai violente pentru ca patrund in vietile noastre pe usa din spate, nerecunoscute si nedorite.

…………………

„Corpul tau este imaginea delegata a lui Tao. Viata ta nu iti apartine. Este armonia delegata a lui Tao. Individualitatea nu-ti apartine. Este adaptabilitatea delegata a lui Tao… Te misti, dar nu stii cum. Te odihnesti, dar nu stii cum. Asa actioneaza legile lui Tao.”

[Chuang Tzu]

[…] avem motive intemeiate sa credem ca acestea nu erau doar niste filosofii speculative. Acesti intelepti din vechime scriau nu ceea ce gandeau, ci ceea ce simteau, iar calitatea intuitiva si poetica a intelepciunii lor este subliniata de faptul ca afirmau pur si simplu ceea ce simteau si doar rareori isi argumentau punctul de vedere.

…………..

Vindecarea psihologica in particular a fost conceputa in scopul de a-l face pe om capabil sa se confrunte pe sine, sa accepte natura din el, cu toate dorintele primare si fricile lui. In mod straniu, cei mai devotati adepti ai psihologiei sunt niste exemple remarcabile ale esecului acesteia de a-i ajuta.

……….

Maiestria tehnica nu da nastere unui geniu muzical, moral sau teologic, iar disciplina nu da nastere unui geniu religios, caci aceste lucruri sunt rezultatul unei experiente religioase, nu cauzele ei, si prin ele insele nu o pot produce, asa cum coada nu poate da din caine.

…….

In sine, spiritualitatea este o experienta pur interioara; nu are in mod necesar un efect asupra comportamentului exterior, care poate fi judecat dupa standardele de eficienta si de intelepciune practica. Totusi, acest lucru nu inseamna ca este ceva absolut privat si personal, lipsit de orice expresie vizibila pentru ceilalti. Caci spiritualitatea este un sentiment profund de libertate interioara care are la baza realizarea faptului ca sinele nostru este intr-o comuniune totala si in armonie cu viata, cu Dumnezeu, cu Sinele universal sau cu orice alt principiu care a existat dintotdeauna, chiar daca in afara cunoasterii noastre, si ca nimic din lumea aceasta si nimic din ce putem face noi n-o poate distruge. Prin urmare, este sentimentul ca intreaga forta a universului este la lucru in orice gand si actiune de-a noastra, oricat de neinsemnate ar fi ele. De fapt, acest lucru este valabil in cazul tuturor oamenilor si tuturor lucrurilor, insa doar omul spiritual stie acest lucru, iar aceasta realizare ii confera vietii lui o calitate subtila diferita. Tot ceea ce face este insufletit in mod misterios, caci desi infatisarea sa exterioara este poate la fel ca inainte, capata un nou sens. Acesta este aspectul pe care ceilalti il observa la el, dar daca are darul invataturii, atunci il pot vedea si in alte feluri. Prin cuvintele si prin faptele sale, prin „aura” sa personala, ei vor intelege ca aceasta realizare a trezit in el o extraordinara dragoste pentru viata, in toate aspectele ei.

Limbajul obisnuit si logica filosofica nu pot explica aceasta dragoste; e ca si cum ai incerca sa descrii un chip frumos facand o redare matematica a masurilor si a proportiilor sale. Este un amestec de bucurie a libertatii, un sentiment de minunare copilaresc si sentimentul interior al armoniei absolute cu viata. Intr-un sens, simti ca viata ta nu este traita deloc de tine; forta universului, soarta si destinul, Dumnezeu Insusi iti directioneaza toate miscarile, iar toate responsabilitatile tale sunt spulberate. In alt sens, te simti liber sa te misti cum vrei; ai impresia ca determini viata asa cum viata te determina pe tine si ca cel mai neinsemnat act al tau este plin de posibilitati. Intr-adevar, fizicienii spun ca stelele sunt afectate atunci cand ridicam un singur deget. Rezultatul acestor sentimente este ca nu mai faci distinctia dintre ceea ce tu faci vietii si ceea ce viata iti face tie; e ca si cum doi dansatori s-ar misca intr-o asemenea armonie, incat nu s-ar sti cine conduce si cine urmeaza, ca si cum cei doi ar fi devenit una si aceeasi miscare. Prin miscarea mereu schimbatoare a acestui dans esti purtat fara oprire, dar nu ca un om beat dus de val, caci viata si propria persoana sunt deopotriva sursa miscarii. Actiunea si pasivitatea se contopesc, iar in spiritualitate, la fel ca in casnicie, aceasta este implinirea dragostei.

Spiritualitatea de zi cu zi

Toate acestea nu se petrec in extazul unei transe, intr-o stare abstracta a constiintei in care toate formele si substantele s-au contopit intr-o singura esenta infinita. Omul spiritual nu-si practica activitatile curente ca prin vis, lasandu-si gandurile si actiunile de suprafata sa se desfasoare mecanic. El poate sa se implice in activitatile obisnuite la fel de mult ca oricine altcineva, dar, intr-o oarecare masura, el le sanctifica, fiindca in mana lui, ascutirea unui creion poate deveni un act la fel de religios precum rugaciunea sau meditatia. Intr-adevar, isi permite sa fie absorbit de chestiunile cotidiene mai mult decat ceilalti si o poate face cu un anume elan si abandon, caci, pentru el, gandurile si actiunile cotidiene sunt la fel de mult parte a dansului ca orice altceva. In mare, acesta este secretul lui, caci el stie ca spiritualitatea nu inseamna sa te gandesti intotdeauna la lucrurile spirituale. Lumea lui nu este impartita in „compartimente”, iar religia lui nu este o forma speciala de gandire sau de actiune, caci in viziunea lui, lumea spirituala si cea materiala nu sunt separate.

……………….

Sursa: Alan Watts – Ce inseamna fericirea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s