Shaman – Spiritul plantelor II

shaman

Fie ca dieta e pentru a vindeca trupul, spiritul sau este parte a unei ucenicii, ceea ce o face sa functioneze este buna intentie catre ea, precum si intentia de a face legatura cu spiritul plantei. Cand spiritul il accepta pe cel care tine dieta, iar el are vointa, spiritul ii va darui energie. Calea spre cunoastere se deschide, iar vindecarea poate avea loc. (Guillermo Arevalo, saman din Amazonia)

……………..

„Dieta samanului”, acest corp de practici, implica anumite actiuni si restrictii de comportament ale celui ce doreste sa devina saman, astfel incat el (sau ea) sa poata invata de la planta sa aliata cum s-o foloseasca pentru vindecare si cum sa devina mai puternic fizic, psihologic si spiritual.

Toate acestea sunt numite dieta, al carei scop este de a pregati trupul si sistemul nervos al ucenicului pentru expansiunea constiintei aduse de comuniunea sa cu spiritul plantelor.

Ucenicul trebuie sa urmeze anumite cerinte ale dietei pentru a permite transmiterea puterii vindecatoare si a cunoasterii. Sunt interzise anumite mancaruri – de exemplu, carnea de porc, grasimile, condimentele, sarea si alcoolul, lasandu-i ucenicului un meniu foarte sanatos, dar extrem de fad, astfel incat el nu este coplesit de arome si poate sa simta mai cu finete atributele plantei cu care lucreaza.

Un alt scop al meniului neinspirat este acela de a slabi atasamentele emotionale ale vietii zilnice, din care o parte provin din mancare. Pentru acelasi motiv, exista si o interdictie a activitatii sexuale, iar ucenicul trebuie sa se abtina inclusiv de la a avea ganduri erotice, intrucat sexul este o alta distragere care ii va inradacina in trup si ii va inhiba potentialul spiritual. Detasarea de (si deseori plecarea din) lumea fizica este, in acest sens, o cerinta preliminara intrarii in marea minte a plantelor.

In cuvintele lui Guillermo Arevalo, un moraya (cel mai inalt nivel de maestru al plantelor) shipibo:

Mai presus de orice, trebuie evitat sexul, altminteri vei suferi o lupta a energiilor. Sexul debiliteaza si poate produce cutipa – un „accident” psihologic – in persoana. Asta inseamna ca planta, in loc sa devina un leac, devine o otrava si poate provoca alergie, poate otravi sangele sau cauza probleme de inima. In acest caz, se spune ca planta devine geloasa pe iubitul uman si te poate imbolnavi sau ucide. De aceea samanul merge in salbaticie. Acolo nu exista tentatii.

O persoana care incepe o astfel de dieta va urma si un regim de purificare si retragere, care poate dura saptamani sau luni de zile, asigurand linistea si concentrarea de care are nevoie pentru a lasa deoparte obiceiurile vietii normale si a calma mintea rationala, astfel incat spiritul sa se poata extinde. Un exemplu de astfel de situatie este acela cand un barbat tine dieta si este in tambo-ul sau (un adapost mic de izolare si meditatie, deseori in jungla), si pentru a-i duce mancarea este aleasa o femeie batrana si neatragatoare. Ea  il opreste de la a intra in jocurile sexuale si asteptarile sociale care intervin in interactiunile barbat-femeie din toata lumea si ii permite sa se concentreze asupra muncii sale interioare.

Dupa Schultes si Winkelman, „dieta este vazuta ca o unealta care ajuta la mentinerea starii largite de constiinta care permite plantei-invatator sa-l instruiasca, sa-i dea cunoastere, sa-i permita initiatului sa castige putere. Dieta este vazuta ca o modalitate de a face mintea sa opereze altfel, asigurand accesul la intelepciune si la vise lucide”. Dintr-o perspectiva psihologica, este un mod de a slabi stransoarea eu-minte. Pe masura ce dieta progreseaza, chiar si sentimentul de a fi om se diminueaza, iar cel care tine dieta devine asemanator plantelor. In aceste conditii, el sau ea poate incepe cel mai bine sa comunice cu planta in vise si meditatii.

……………

Ayahuasca este o scurtatura. Este ca si cum am fi calatorit pe aceeasi autostrada ca si restul umanitatii, dar, pentru a ajunge mai repede la destinatie, am luat o cale laturalnica… o scurtatura care ne conduce spre adevar. (Alex Polari de Alverga)

…………..

Una dintre modalitatile traditionale ale samanilor plantelor de a-si rafina legatura cu aceasta lume vie si plina de spirit si de a-i permite sa comunice cu si prin el a fost folosirea plantelor-invatator, a plantelor vizionare, fiecare dintre ele fiind un maestro al spiritului sau un maestru al constiintei de sine statator. Acesta este universul halucinogenelor sacre.

Pentru un vestic, termenul „halucinogen” poate insemna doar ca aceste plante „produc halucinatii”. Este o perspectiva comuna, dar rudimentara, asupra potentialului lor, cat si asupra a ceea ce sunt, de fapt, halucinatiile – si, implicit, realitatea.

In viziunea samanilor, noi visam (sau halucinam) cu totii, tot timpul. Orasele noastre moderne si stilul nostru de viata sunt vise ale Vestului, personificand un mit despre cum este sau cum ar trebui sa fie lumea. Fundamental, visul vestic este unul de separare, de deconectare de la fluxul lucrurilor, in care competitia, conflictul si provocarea sunt norma. Faptul ca lucrurile nu trebuie sa fie astfel si ca am putea crea o lume diferita, bazata pe principii mai bogate, mai cuprinzatoare, mai eliberatoare (sau oricum altfel) – dar nu o facem – le sugereaza samanilor o experienta halucinatorie in masa, de sine statatoare. Suntem atat de implicati in vis, incat nu vedem nici o alternativa la el.

Halucinogenele sacre sunt mijloace de a rupe aceasta transa a visului social si de a intra in universul expansiv, eliberator, bogat in informatii, plin de posibilitati infinite pentru alte realitati si alt viitor posibil. Plantele nu ne duc undeva, departe de noi insine, intr-un cadru neutru dezechilibrat, dupa cum ne avertizeaza doctorii si politicienii, ci ne duc mai adanc in interiorul nostru si al potentialului nostru, ne duc intr-un loc in care putem sa aflam un mai mare echilibru printr-o constientizare de sine autentica.

Halucinatiile sacre sunt mesaje de la spirit. Ele nu livreaza imagini fara sens ale unor lucruri care nu exista, cum am putea crede despre o halucinatie, ci ofera experienta unei „halucinatii adevarate”, ca sa folosim un termen de la Terrence McKenna, din care vedem, prin ceturile societatii, in propriile noastre posibilitati si in spiritul nostru.

Puterea plantelor vizionare cere ca ele sa fie intotdeauna luate in cadrul unui ritual, care conduce la aparitia zeilor, si cu o intentie sau scop in minte, de auto-intelegere si o legatura plina de sens cu o realitate mai vasta decat cea umana. Cadrul si intentia contribuie, de asemenea, la efectul lor.

Cuvantul „halucinatie” poate implica o experienta predominant vizuala, dar pentru saman este mai mult decat atat. Bineinteles ca pot aparea viziuni, dar plantele-invatator mai aduc cu ele o experienta intensa a extazului si a unitatii cu lumea, revelatii profunde si pline de inteles, scotandu-ne la lumina sentimentele si gandurile ascunse, prin care eurile noastre isi slabesc stransoarea si noi putem sa ne unim cu un camp mai mare de constiinta creativa. Aceste realizari, iar nu imaginile, sunt vizionare. Halucinogenul,  ca experienta totala, ofera o intrare in taramurile ascunse ale constiintei umane si in inteligenta spirituala a unei plante vii.

……………….

Similitudinile dintre ADN, liana ayahuasca in sine si imaginile cu serpi ale experientelor samanice l-au facut pe Narby sa sugereze ca samanii, prin ceremoniile si calatoriile lor, sunt capabili sa comunice direct cu informatia stocata in ADN. Apoi, el a inceput sa studieze caracteristicile ADN-ului si a gasit ca emite unde electromagnetice corespunzatoare benzii inguste a luminii vizibile. Lumina slaba este echivalenta cu intensitatea unei lumanari vazute de la o distanta de 10 km, dar are un grad suprinzator de mare de coerenta – comparabil cu al unui laser. Este fascinanta speculatia cum ca aceasta ar fi forma-unda a constiintei insesi si ca plantele precum ayahuasca sunt mijloacele de-a o face vizibila.

………………

Sursa: Sursa: Ross Heaven, Howard G Charing – Shaman, spiritul plantelor pdf

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s