Cele o mie de nume ale bucuriei I

byron.jpg

Este o carte care per ansamblu mi-a readus liniste interioara, limpezindu-mi lacul interior pe timp de furtuna.

In momentul in care constientizezi ca totul este perfect asa cum este si ca ai putea sa te lasi trait de viata pentru ca totul este inspre binele tau suprem … ei bine, atunci se face liniste. Dar mai uiti. Si intervine mintea. Aici, cele 4 intrebari ale ei sunt extrem de utile. “Never mind the mind”, cum zicea Thay. Mintea te minte. Si daca o prinzi, poti s-o smotocesti un pic si sa o intorci. “Chiar asa? Du-ti tu…” 🙂

Crezul meu de cateva luni incoace sunt vorbele lui Nisargadatta : In my world nothing ever goes wrong. Si la fel va doresc si voua, lasandu-va cu cateva dintre vorbele lui Byron Katie.

………………….

Cand Katie foloseste cuvantul introspectie, ea se refera la Lucrare in mod specific. Lucrarea consta in patru intrebari si in ceea ce ea numeste schimbarea de perspectiva, care este o modalitate de a experimenta opusul a ceea ce crezi. Intrebarile sunt urmatoarele:

1.Este adevarat?

2.Poti sti ca este absolut adevarat?

3.Cum reactionezi cand dai crezare acestui gand?

4.Cine ai fi in absenta gandului?

Cand le intalnesti pentru prima data, aceste intrebari pot parea doar niste exercitii intelectuale. Singura modalitate de a intelege modul in care functioneaza este de a le folosi pe cont propriu.

……………

Cine nu ar accepta realitatea, daca aceasta este cea de care te-ai indragostit? Ce ar putea sa se intample si sa nu accept cu toata inima? Nu stiu ce este mai bine pentru mine sau pentru tine sau pentru lume. Nu vreau sa te schimb sau sa te fac mai bun sau sa te convertesc sau sa te ajut sau sa te vindec. Eu doar primesc lucrurile asa cum sunt oferite. Aceasta este dragostea adevarata. Cea mai buna cale de a conduce oamenii este de a-i lasa sa-si gaseasca propria cale.

…………….

„Ea ar trebui sa fie cu mine” – e adevarat? Nam cum sa stiu. Cum reactionez cand dau crezare acestui gand? Sunt extrem de suparat. Cum as fi in absenta acestui gand? As iubi-o si i-as dori tot binele din lume.

……

Dragostea n-ar schimba nimic. Are deja tot ce vrea. Este deja tot ce vrea, chiar asa cum si-o doreste.

………….

Mi-a spus ca de fiecare data cand apare un gand trist legat de el, se intreaba imediat: „Este adevarat?” si vede lucrurile din perspectiva schimbata, ceea ce spala tristetea si o inlocuieste cu ce e adevarat. „A fost cel mai bun prieten al meu; nu mai am cu cine sa vorbesc acum” a devenit „Eu sunt cel mai bun prieten al meu; ma am pe mine cu care sa vorbesc acum.””Mi-e dor de intelepciunea lui” a devenit „Nu mi-e dor de intelepciunea lui”; n-avea cum sa greseasca pentru ca intelepciunea era ea. Tot ce crezuse ca avusese in el putea gasi in ea; nu era nicio diferenta. Si pentru ca s-a dovedit a fi ea, el nu putea muri. In absenta povestii de viata si de moarte nu era decat iubire. El era mereu cu ea.

……..

Noi toti facem cat de bine putem. Iar daca simti ca ai ranit pe cineva, indreapta lucrurile si multumeste pentru experienta care ti-a aratat cum sa nu traiesti. Nimeni nu ar rani vreodata o alta fiinta umana, daca n-ar fi intr-o stare de confuzie. Singura suferinta pe acesta planeta este confuzia.

………….

Ai posibilitatea sa stii ca realitatea e buna asa cum e deoarece atunci cand te certi cu ea, te confrunti cu anxietate si cu frustrare. Orice gand care iti pricinuieste stres este un argument in plus in favoarea realitatii. Toate gandurile sunt variatiuni pe aceeasi tema: „Lucrurile ar trebui sa fie diferite fata de modul in care sunt”, „Eu vreau…”, „Am nevoie de…”, „EL ar trebui sa…”, „Ea nu ar trebui sa …”Si te doare intotdeauna cand te iei la harta cu ceea ce este.

…………..

Singura iubire adevarata este cea fata de tine insuti. Sunt casatorita cu fiinta mea, iar acest lucru il proiectez asupra intregii lumi. Te iubesc din toata inima; nu trebuie nici macar sa participi, deci nu exista nici un mobil in al meu „te iubesc”. Nu-i asa ca e minunat? Te pot iubi complet, iar tu sa n-ai nimic de-a face cu asta. Nu poti face nimic care sa zadarniceasca trairea personala pe care o experimentez in raport cu tine.

Cand spun „Te iubesc”, este iubire de sine. Nu e vocea unei persoane: vorbesc de fapt cu mine insumi. Iubirea e atat de absorbita de sine, incat nu mai lasa loc pentru altceva. Traieste intotdeauna prin propria sa energie. Nu exista nici macar o molecula separata de sine. In lumea aparenta a dualitatii, ceilalti ne vor vedea ca pe un eu si un tu, dar in realitate nu e decat unul.  Si nici macar nu e intru totul exact.

Sunt de fapt casatorita cu vocea dinauntru. Intreaga casatorie nu e decat o metafora pentru aceasta uniune. Cand imi asum un angajament, o fac de fapt in raport cu adevarul meu propriu, nu un altul, mai presus sau mai prejos. „Il iei de sot pe acest barbat?” „Da. Si s-ar putea sa ma razgandesc”. Mai bine de-atat nu se poate. Sunt casatorita nu mai cu Dumnezeu – cu realitatea. In acest sens functioneaza angajamentul meu. Nu poate fi in raport cu o anumita persoana. Si nici sotul meu nu si-ar dori ca lucrurile sa stea altfel.

Cata vreme nu esti casatorit cu adevarul, nu e vorba de nici o uniune reala. Casatoreste-te cu tine si te vei fi casatorit cu noi. Noi suntem tu. Iar asta e o gluma de proportii cosmice.

……………

Am auzit oameni spunand ca nu renunta la gandurile lor dureroase, deoarece se tem ca, in absenta acestora, nu ar mai fi activisti pentru pace. „Daca m-as simti absolut linistit, spun acestia, la ce m-as mai deranja sa intreprind o actiune?” Raspunsul meu este: „Pentru ca dragostea asta face”. E curata nebunie sa crezi ca avem nevoie de tristete sau ca trebuie sa fim scandalizati, pentru a ne motiva sa facem ce e just. Este ca si cum ai sustine ca, pe masura ce esti tot mai lucid si fericit, cu atat devii mai putin binevoitor. Ca si cum atunci cand cineva si-a gasit libertatea, n-ar mai face decat sa vegeteze toata ziua, cu saliva curgandu-i in jos pe barbie. Experienta mea imi spune ca lucrurile sunt chiar opusul. Dragostea este actiune. E limpede, e blanda, lucreaza fara efort si e irezistibila.

…………

O minte limpede vindeca tot ce trebuie vindecat.

…………….

Prin introspectie, intram in zona in care detinem controlul: gandirea noastra. De exemplu, ne interogam gandurile legate de modul in care lumea pare s-o fi luat razna. Si ajungem sa vedem ca nebunia n-a fost niciodata in lume, ci in noi. Lumea este o proiectie a propriei noastre gandiri. Cand ne vom intelege gandirea proprie, vom intelege lumea si vom incepe s-o iubim. In aceasta realizare se afla pacea. Cine-as fi eu, in absenta gandului ca lumea trebuie ameliorata? Sunt fericita exact in locul in care ma aflu acum: o femeie stand pe un scaun, in lumina soarelui. E cat se poate de simplu.

………..

Nu e nevoie de doi oameni pentru a pune capat unui razboi; e suficient unul singur.

…………..

Partenerul tau este oglinda ta. Daca pui deoparte modul in care-l percepi, el nici macar nu exista pentru tine. El e acel cineva pe care tu-l vezi c-ar fi, iar in cele din urma nu esti decat tu, in gandirea ta. Nu esti decat tu, de fiecare data, iarasi si iarasi, si in acest fel ramai orb in raport cu tine, te simti legitimat si pierdut. E dureros sa consideri ca partenerul nu e nimic mai mult decat oglinda ta. Asadar, cand ii vezi vreun neajuns,  poti fi sigur ca de defectul tau e vorba. Defectul trebuie sa se regaseasca in gandire, pentru ca tu esti cel care face proiectia. Intotdeauna esti ceea ce judeci in acel moment. Nu exista nicio exceptie. Esti propria ta suferinta; esti propria ta fericire.

Nu exista nicio modalitate de a te uni intr-adevarat cu partenerul tau decat daca incetezi sa crezi ca mai ai nevoie din partea lui de ceva ce nu-ti ofera. Nu te costa nimic sa iubesti. Sotul tau nu poate face nimic ca sa te impiedice sa-l iubesti. Singura modalitate prin care-l poti pierde este dand crezare gandurilor tale. Esti in uniune cu sotul tau pana in momentul in care incepi sa crezi ca el ar trebui sa arate intr-un anume fel, ca ar trebui sa-ti dea ceva, ca ar trebui sa fie altceva decat e de fapt. Iar in aceasta maniera ajungi sa divortezi de el. In acel moment si in acel loc, iti pierzi casnicia.

………..

Nu exist decat eu.

……..

Sursa: Byron Katie – Cele o mie de nume ale bucuriei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s