In cautarea unitatii I

in cautarea unitatii

La inceput au fost mirarea si infiorarea, care au inspirat cautarea de la care stiinta si religia au pornit. La origine, stiinta si religia au fost una, neatinse fiind de separarea moderna, care a mers pana la a proclama ca ele reprezinta domenii eminamente distincte, cu un hotar de nedepasit. In urma separarii, sentimentul de mirare a devenit stiinta, iar sentimentul de infiorare, mistica.

…………

Mistica este experienta unitatii realitatii.

………..

Mistica apare si ea cu infiorarea, dar spre deosebire de stiinta ea sfarseste cu unirea, cu „tu esti Acela” din filosofia indiana. Am intalnit pomenit obiectul unirii sub diferite denumiri: dharma, dharmakaya, Brahman, Tao, Unul, Binele, golul, vidul, Dumnezeu, Abisul, chiar si Dumnezeirea de dincolo de Dumnezeu. Pentru mistici toate denumirile sunt oarecum inadecvate si, in acest sens, ele nu conteaza. Este ceea ce exprima o afirmatie de rara frumusete din Bhagavad-Gita, atunci cand Krishna ii spune lui Arjuna: „Cu orice nume ma chemi, iti voi raspunde Eu”, si aspra mustrare careia ii da glas Meister Eckhart „De ce palavragesti despre Dumnezeu? Nu stii ca orice ai zice despre El nu-i adevarat?”. Toti misticii cred ca limbajul si reprezentarile incearca in zadar sa traduca, prin neinsemnatele noastre simboluri, aceasta sfera inefabila. Intr-o masura mai mica sau mai mare, ele nu sunt decat umbre pe peretii pesterii lui Platon. De fapt, Eckhart situeaza realitatea de dincolo de umbre mai presus chiar de posibilitatile limbajului: „In intregul univers nimic nu I se aseamana lui Dumnezeu asa de mult ca tacerea.”

Pana si o denumire prudenta, asa cum este „neconditionatul”, nu poate decat sa aproximeze realitatea la care se refera. Toate reprezentarile, cuvintele, conceptele,formulele si formularile, fie ele stiintifice sau mistice, sufera de neajunsurile Pesterii. Adevarul si folosinta le sunt relative, misticii atragand atentia asupra interpretarii lor prea literale, a confundarii denumirilor cu realitatea. De aici si rugaciunea arzatoare a lui Eckhart pentru a fi ferit de o asemenea greseala: „Ma rog la Dumnezeu  sa ma pazeasca de „Dumnezeu””. Tinand cont de limitele limbajului, cuvantul adeseori intrebuintat de mistici pentru a-si descrie experienta este unire.

Spre deosebire de stiinta, care se apleaca spre lumea din afara cautatorului, mistica se orienteaza catre launtric, catre legile care il guverneaza pe cautatorul insusi. Stiinta este empirism exterior, mistica este empirism launtric. Dar nu contrazice oare aceasta dihotomie afirmatia misticului despre unitatea realitatii? Nicidecum, caci pentru mistic launtricul si exteriorul sunt impacate conform maximei hermetice: „Precum sus, asa si jos”.

Mistici precum Hermes Trismegisul, Parmenide, Pitagora, Platon, Spinoza si aproape toti inteleptii din Orient nu separa cautarea fiintei din afara de cautarea fiintei launtrice. Maxima hermetica – aceea care leaga microcosmosul de macrocosmos – leaga omul de natura si observatorul de ceea ce observa. Intorcandu-se catre launtric, misticul desluseste aceleasi legi care opereaza in natura, numai ca o face dintr-o alta perspectiva.

………….

O posibilitate interesanta ar fi ca, in starea sa alterata de constiinta, misticul a invatat sa-si armonizeze realizarea cu materia subatomica din care este alcatuit. In acest proces el se asaza in planul structurii profunde a naturii, unde regula este fluxul si transformarea. Dupa cum arata mecanica cuantica, asa opereaza materia la nivelul microscopic, spre deosebire de nivelul macroscopic, la care functionam mai mult ca niste elemente separate si izolate, intepenite in retelele carteziene spatio-temporale si inflexibil asezate de sabloane si de individualitatile noastre marginite de timp. Nu renuntam si nu ne reinnoim in fiecare clipa precum cuantele, precum ne indeamna misticii – vietuind in ceea ce Buddha numea curgere neincetata. Misticul, un adevarat alchimist, impaca nivelul microscopic cu cel macroscopic, desfasurandu-si psihologic existenta in maniera aparitiei, manifestarii si disolutiei fiecarei particule de materie subtila si energii. El poate sa renunte si sa moara in fiecare clipa, renascand astfel mereu. Pe scurt, el traieste in prezentul etern, asemenea calugarului medieval care a spus: „Cine moare inainte de a muri nu moare atunci cand moare”. Interesant este ca tipul acesta de viata are atat sustinerea inteleptilor, cat si a oamenilor de stiinta intervievati, desi motivele lor nu sunt intotdeauna aceleasi.

…………..

Reprezinta oare cautarea unitatii de catre stiinta o cale spirituala in sine? Parerea mea este ca da.

In spatele imboldului intelectual al marilor creatori din stiinta pare ca lucreaza o forta mai profunda. Consider ca la un anumit nivel intuitiv al constientului sau, omul de stiinta percepe ca natura este simpla, subtila, intercorelata si unica. Fara o astfel de notiune nu poate fi explicat modul in care geniul stiintific opereaza. De ce o singura ecuatie care exprima lucrarile naturii ar fi mai adecvata si mai buna decat doua, trei sau patru? Impulsul de a dezvalui structura interna a naturii si de a o infatisa in limbajul frumos si elegant al matematicii pare asemanator staruintei misticului ca in spatele multiplicitatii aparentelor se gaseste unitatea realitatii.

Sheldrake si Bohm au acceptat pe data aceasta interpretare a operei lor. Totusi, putini alti oameni de stiinta o vor accepta.

………………

BOHM: Egocentricitatea se axeaza pe imaginea de sine, care este o iluzie si o amagire, adica nimic. In adevarata individualitate, o fiinta autentica se desfasoara din intreg in modul sau particular, intr-un moment particular.

WEBER: Curios, sentimentul de a fi inradacinat in intreg este cel care permite adevarata individualitate.

BOHM: Da. Nu poti avea o adevarata individualitate decat ancorata in intreg. Orice altceva este egocentrism.

…………..

Viata lui Lama Govinda a reflectat aspiratia spre integrare, care a devenit laitmotivul existentei sale. Cu un echilibru uimitor el a imbinat viata intelectuala a savantului, viata contemplativa a inteleptului, viata meditativa a misticului, viata activa a exploratorului si a alpinistului, viata artistica a pictorului de peisaje tibetane, viata monahala intr-un ordin budist, viata seculara a omului casatorit. El s-a descris pe sine ca fiind „un cetatean al Indiei, de origine europeana si de religie budista, apartinand unui ordin tibetan si crezand in Fraternitatea Oamenilor”.

………………….

WEBER: In Occident consideram meditatia ca fiind in alternanta cu actiunea: ne retragem, meditam, iar pe urma ne intoarcem la treburile noastre. Este posibila meditatia in mijlocul activitatilor lumesti?

GOVINDA: Meditatia care nu se verifica prin actiune este inutila. Doar va inchipuiti ca ati realizat ceva, desi nu ati realizat nimic. Dar daca dovediti rezultatele meditatiei prin actiune, atunci veti dobandi un anumit control. Ar trebui ca meditatia sa fie deschiderea noastra in fata tuturor posibilitatilor. Dupa cum o floare se deschide pentru a lasa soarele sa patrunda, tot asa trebuie acceptat orice ar aparea in meditatie. Se cere sa deveniti asemenea unui vas gata de a fi umplut din nou. Iar prin taria acumulata va veti putea indeplini activitatile. Atunci devine ceva complet natural. Bunaoara in traditia tibetana oamenii isi vad de treaba: isi umplu ziua, isi gatesc mesele, isi duc sarcinile la bun sfarsit, isi fac curatenie in odai, toate acestea ca parte a meditatiei lor. Este cu adevarat cel mai pretios rod al meditatiei. Orice ar face, orice ar gandi, orice ar experimenta, totul apartine starii de meditatie. Dar acesti oameni intra foarte putin in contact cu lumea exterioara. De fapt meditatia este ceva mult mai natural decat credem. Majoritatea considera meditatia ca pe o stare speciala, in afara vietii si activitatilor noastre obisnuite, dar ei nu incearca sa afle cine sunt sau ce se petrece cu ei. Meditatia este doar o stare naturala de repaus, in care tuturor lucrurilor in mod normal inabusite adanc in noi li se permite sa iasa la suprafata. Astazi multi raspandesc o gramada de reguli cu privire la meditatie: ce sa faci si ce sa nu faci si cum sa o faci. Dar intotdeauna am spus: nu incercati sa fortati nimic, pur si simplu adunati-va gandurile, pur si simplu aplecati-va pentru o vreme asupra voastra. Apoi tot ce va aparea, tot ce va iesi la iveala in interiorul vostru va fi important. Si cu cat va asteptati la mai putin, cu atat veti primi mai mult. Cred ca atitudinea potrivita meditatiei trebuie sa fie un fel de bucurie interesata. Caracteristica bucuriei este cea mai buna dovada a eficacitatii meditatiei. Daca va aduce mai multa bucurie, merita. Daca nu, nu o fortati.

……….

GOVINDA: Cred ca o viata complet lipsita de suferinta ar fi o viata fara compasiune, caci compasiunea este suferinta din urma a unui arhat, a unui desavarsit. Fireste ca nu mi-ar pasa de o stare a existentei in care nu exista compasiune. De aceea in Mahayana sau in Vajrayana noi privim „sfintii” ca fiind cei mai mari egoisti, pentru ca ei vor eliberarea doar pentru ei insisi, vor sa fie lasati in pace, vor sa ocoleasca orice suferinta, sa scape de durerile si responsabilitatile vietii omenesti. Asta inseamna egoism.

WEBER: Ego-ul pare sa impiedice compasiunea, in timp ce individualitatea o exprima.

GOVINDA: Individualitatea este doar un punct focal al universului. Vedeti, individualitatea nu este marginita. Este un punct focal al unei raze, care contine intregul univers. Asadar, individualitatea nu este in contradictie cu universalitatea.

Sursa: Renee Weber – In cautarea unitatii