A patra cale III

20190430_111910

Cand oamenii au inteles ca modalitatile vietii obisnuite nu-i multumesc, nu le ofera ceea ce-si doresc, abia atunci incep sa aprecieze influentele de tip C. Dar daca ajung la aceste influente inainte de aceasta, ei de fapt nu vor intelege influentele de tip C, considerandu-le obisnuite, astfel ca aceste influente isi vor pierde pentru ei forta si valoarea. Este important sa intelegem aceasta.

……..

O scoala spirituala autentica trebuie sa aiba influente de tip C, deci idei care provin direct de la o fiinta cu un mental superior. Ce inseamna direct? Inseamna ca nu prin intermediul cartilor si nu prin modul obisnuit de a invata ceea ce este accesibil oricarei fiinte. Aceste idei trebuie sa provina de la o alta scoala si asa mai departe, pana cand ajungem la sursa originara. Daca nu exista idei de acest gen, aceea este numai o imitatie de scoala spirituala. Aceasta nu inseamna ca scoala trebuie sa fie conectata direct cu sursa, dar trebuie ca la un anumit moment sa fi primit idei spirituale fundamentale, ca oamenii care vin la acea scoala sa poata lucra asupra lor. Dar daca ea nu contine aceste idei autentice, cu totul diferite de ideile obisnuite, ea nu este cu adevarat o scoala. Atunci, in cel mai bun caz, ea va fi o scoala care va oferi un nivel ce este sub influentele de tip B, deci de tip filozofic sau stiintific. Ea poate fi numita cu adevarat o scoala spirituala, numai daca cu adevarat cu ajutorul ei fiinta gaseste directia necesara pentru a deveni macar omul nr. 4 (desi nimeni nu poate garanta aceasta), astfel ca scoala iti poate oferi directia necesara, bineinteles daca ai ajuns la scoala autentica.

I: Ce se intampla cu centrul magnetic, atunci cand fiinta ajunge la o scoala spirituala?

R: Putem spune ca ramane acea parte din fiinta care este foarte interesata de activitatea scolii. Desi la inceput ramane sub influenta de tip B, acum primeste material si informatii mai bune, o cunoastere mai concentrata decat inainte si, pe langa aceasta, multe lucruri pe care fiinta le-a invatat mai inainte ii pot fi foarte utile unui om care s-a aliniat unei scoli, mai ales dupa ce a inlaturat ceea ce era inutil. In viata obisnuita, omul nu stie ce sa invete si la ce sa renunte. De exemplu, foarte multe lucruri pe care oamenii le considera pretioase nu au de fapt nici o valoare, dar omul nu cunoaste aceasta si acesta este motivul pentru care ia lucrurile ca avand toate o aceeasi valoare, dar atunci cand urmeaza invataturile unei scoli spirituale, el invata sa recunoasca valorile imaginare din fiinta sa si astfel sa descopere valorile imaginare si din afara sa. Mai tarziu, dupa o munca serioasa si foarte indelungata, grupul de „eu”-ri sau de personalitati pe care le dezvoltase centrul magnetic se transforma intr-o unica fiinta care preia conducerea. Cand centrul magnetic functioneaza corect intr-o fiinta si ea se afla sub influentele de tip C, ea atunci actioneaza bazandu-se cu totul pe centrul magnetic. Doar atunci omul se elibereaza de legea intamplarii. Cu cat este mai dezvoltat centrul magnetic, cu atat omul este mai putin influentat de legea intamplarii. Aceasta arata ca omul ajunge sa fie cu totul liber in momentul in care este cu totul sub influenta de tip C.

…………

Lucrurile se petrec fiind influentate de trei legi. Legea accidentului, cand lucrurile se petrec fara o legatura cu linia evenimentelor pe care le observam. Legea destinului – destinul se refera numai la influentele, caracteristicile cu care omul se naste, cum ar fi: parintii, fratii, surorile, caracteristicile fizice, sanatatea si lucruri de acest gen. Tot destinul este legat de nastere si de moarte. Uneori anumite lucruri se pot produce in viata noastra influentate de legea destinului. Legea vointei – vointa poate fi a noastra proprie sau a unei alte persoane care ne influenteaza. Noi nu putem vorbi de vointa proprie atata timp cat de fapt nu suntem unitari. Dar, studiind viata personala, devine clar ca aceste trei legi nu sunt suficiente. Este necesar sa introducem intre legea accidentului si a destinului legea cauzei si efectului, care controleaza o parte din evenimentele din viata unui om, pentru ca, daca observam cu atentie, diferenta dintre evenimentele controlate doar de intamplare si evenimentele rezultate in urma cauzei si a efectului devine foarte clara. Din acest punct de vedere vom sesiza o diferenta considerabila intre oamenii obisnuiti. Exista oameni in viata carora evenimentele importante sunt rezultatul intamplarii si exista alt gen de oameni, in cazul carora evenimentele importante din viata lor sunt rezultatul unor actiuni anterioare, fiind astfel influentati chiar de legea cauzei si a efectului. O alta observatie arata ca primul tip de oameni, cei care sunt cu totul sub influenta legii intamplarii, nu se apropie niciodata de o scoala spirituala, sau daca o fac, o parasesc foarte repede, pentru ca un gen de accident ii face sa se apropie de ea, iar un alt gen de accident il poate face sa paraseasca o astfel de scoala. Numai oamenii a caror existenta este controlata de legea cauzei si efectului, numai cei care s-au eliberat intr-o masura destul de mare de legea accidentalului, a intamplarii, sau care nu au fost niciodata cu totul acaparati de aceasta lege, numai aceste fiinte se pot apropia de o scoala spirituala.

……………….

Centrul de gravitatie ofera fiintei o directie permanenta, fiinta ne mai mergand intr-o zi intr-o directie, iar in alta zi in alta directie; el va merge intr-o singura directie si va sti si unde duce acea directie. Cu cat centrul de gravitatie este mai puternic, cu atat esti mai eliberat de influenta legii intamplarii. Cand iti schimbi directia in fiecare moment, atunci in fiecare moment ceva nou se petrece si  fiecare nou eveniment te va orienta intr-un sens sau in altul, dar daca anumite actiuni cu o anumita intentie cum ar fi amintirea de sine, constientizarea, ar fi atat de ferme, atat de intense si permanente, astfel incat sa nu mai ofere nici un fel de loc  accidentelor, accidentele vor avea o sansa foarte mica de a se mai produce, deoarece ele necesita timp si spatiu, deci noi trebuie sa aducem in viata noastra o anumita cauza care va genera anumite efecte si in acest mod simplu se va exclude intamplarea pentru ca, cu cat timpul nostru este mai ocupat cu o munca constienta, cu atat aceste evenimente intamplatoare vor avea mai putine sanse sa se produca.

……………..

Scolile nu sunt toate la fel. Pentru un anumit tip de om este necesara o anumita scoala, pentru un alt om trebuie o alta scoala. Nu exista o scoala Universala, care sa fie potrivita pentru toti oameni si aici apare problema diferitelor cai. Inainte de a vorbi de aceste cai este necesar sa intelegem ca, cu mii de ani inainte, oamenii au ajuns la concluzia ca omul poate sa se transforme, ca poate sa dobandeasca ceva ce nu are acum, iar ceea ce poate obtine a fost exprimat in mod diferit si s-au facut referinte la aceste lucruri in moduri diferite, dar ideea generala a fost intotdeauna aceeasi: fiinta se poate dezvolta, poate deveni un om nou. Astfel, s-au format trei mari cai, corespunzand diviziunii fiintei in omul nr. 1,2 si 3. Prima cale este calea fachirului. Este o cale lunga, dificila si nesigura. Fachirul lucreaza asupra corpului fizic si urmareste sa depaseasca durerea fizica. A doua cale este cea a calugarului; aceasta este mai scurta, mai sigura, mai clara. Ea necesita anumite conditii, dar inainte de toate necesita credinta, pentru ca, daca nu are credinta, o fiinta nu poate fi un calugar autentic. A treia cale este calea yoghinului, calea cunoasterii si a constientei. Cand vorbim despre aceste trei cai, vorbim despre principii. In viata noastra obisnuita aceste principii se intalnesc arareori intr-o forma pura, pentru ca cel mai adesea ele sunt amenstecate. Dar daca cunosti principiile, atunci cand studiezi practica unei scoli, poti decela care principii sunt urmate in ea.

(…) Chiar daca in majoritatea aspectelor acestea sunt foarte eficiente, caracteristic pentru ele este ca cel mai greu de facut este primul pas. Din primul moment trebuie sa renunti la intreaga ta viata anterioara si sa faci numai ceea ce ti se spune, astfel ca, chiar daca aceste cai au multe aspecte bune, problema lor este ca nu sunt suficient de elastice, de exemplu, ele nu se potrivesc cu actualul nostru mod de viata. Calea fachirului se potriveste omului nr. 1 care are probleme mari, mai ales la nivelul centrului instinctiv si al miscarii, calea calugarului corespunde omului nr.2 si dezvolta centrul emotional lasand ceilalti centri nedezvoltati. Calea yoghinului corespunde omului nr.3 cu un centru intelectual dezvoltat dar, din nou, ceilalti centri raman incomplet dezvoltati. Daca nu ar fi existat decat aceste trei cai, am fi avut sanse foarte mici sa evoluam, pentru ca oamenii din epoca actuala sunt mult prea educati ca sa urmeze una din aceste cai. Dar mai exista o a patra cale, foarte speciala, care nu este combinatie a celorlalte trei; ea este diferita de celelalte, pentru ca intreaga munca este doar interioara. In conditiile pe care le-a oferit viata, omul poate sa inceapa aceasta munca spirituala, pentru ca aceste conditii sunt cele mai bune pentru el. Daca el incepe sa munceasca si sa studieze aceste conditii, el va progresa si mai tarziu, daca este necesar, el va putea sa transforme chiar si aceste conditii, dar mai intai trebuie sa se transforme pe el insusi. Astfel ca, la inceput fiinta continua sa duca aproape aceeasi viata ca inainte, aproape in aceleasi circumstante dinaintea intrarii intr-o scoala. Aceasta cale se dovedeste a fi chiar mai dificila decat celelalte, nimic nu este mai complicat decat sa te transformi interior, fara sa existe o transformare majora a mediului extern.

Pe aceasta a patra cale, primul principiu este ca omul nu trebuie sa se increada in nimic, trebuie sa invete sa experimenteze, deci credinta nu este necesara pe a patra cale. Omul nu trebuie sa creada din primul moment ceea ce aude sau ceea ce este sfatuit. El trebuie sa gaseasca dovezi pentru fiecare lucru, iar in momentul in care o fiinta se convinge prin experienta proprie ca un anumit lucru este adevarat, doar atunci poate crede cu tarie in acel lucru, dar nu inainte de aceasta.

………

Am putea spune ca este cea mai scurta dintre toate, pentru ca este legata mai mult de cunoastere. A patra cale este numita uneori si „calea omului smecher”. Omul „smecher” cunoaste celelalte trei cai. Sa presupunem ca fiintele care merg pe celelalte trei cai depun un efort insemnat doar pentru a atinge starea necesara efectuarii cu succes a unei munci anume pe care doresc sa o faca. Omul smecher va reusi sa-si genereze aceasta star intr-un timp mult mai scurt; dar el trebuie sa stie cum anume sa o faca, trebuie sa cunoasca secretul. (…) Exista situatii in care fiinta nu poate sa actioneze in mod direct si este necesara o anumita stare de „siretenie”.

…………………..

Comun in toate aceste cai este posibilitatea de transformare a fiintei. Daca ne gandim la tot ceea ce influenteaza fiinta, cum ar fi proasta activitate a unui centru, starea de identificare, emotiile negative, absenta unitatii si asa mai departe vom intelege ca acestea pot fi schimbate in patru moduri diferite: pe calea fachirului ne putem transforma cucerind suferinta fizica sau depasind suferinta fizica, pe calea calugarului creand sentimente religioase, pe calea yoghinului dobandind cunoastere si devenind constienti. Caile sunt asemanatoare, dar oamenii care le urmeaza sunt diferiti. Un om care poate sa urmeze o anumita cale, nu poate urma o alta. Exista patru categorii de oameni diferiti in epoca noastra si fiecarei categorii de oameni ii corespunde o anumita cale. Eu nu vreau sa spun ca intotdeauna lucrurile au fost asa, dar sunt astfel cu siguranta acum. Aceasta divizare nu este atat de mult legata de oamenii 1,2 si 3, ci mai mult de existenta unor fiinte centrate pe un centru, doi centri, trei centri sau patru centri. Aceasta de fapt se refera la un om care are un centru dezvoltat, in timp ce ceilalti sunt nedezvoltati, sau doi centri dezvoltati in timp ce ceilalti sunt nedezvoltati sau trei centri dezvoltati, sau patru centri dezvoltati in mod egal. Aceasta este corespondenta categoriilor de oameni cu cele patru cai.

I: Acest sistem este  patra cale?

R: Aceasta formulare este gresita. Corect ar fi sa intrebi astfel: apartine acest sistem caii calugarului, caii fachirului, caii yoghinului? Nu, deci putem spune ca apartine celei de-a patra cai, dar nu poti spune ca acest sistem este a patra cale. A patra cale este foarte vasta, iar acest sistem este foarte mic in comparatie cu ea.

…………

Pe calea religioasa este necesar un centru magnetic diferit. Un centru magnetic care aduce o fiinta la o scoala de yoga sau la o manastire este diferit de centrul magnetic care aduce o fiinta sau chiar un grup catre o scoala apartinand caii a patra. Avand un centru magnetic corespunzand primelor trei cai, o fiinta nu se poate apropia de o scoala apartinand caii a patra. Astfel de fiinte nu vor avea suficienta initiativa. Pe calea religioasa fiinta nu trebuie sa aiba initiativa, trebuie sa fie ascultatoare. Pe aceasta a patra cale, oamenii trebuie sa aiba o minte foarte agera si trebuie sa inteleaga. Pe calea fachirului sau pe cea religioasa o fiinta poate merge o perioada lunga de timp fara intelegere, facand doar ceea ce i se cere. Aici, in schimb, rezultatele sunt direct proportionale cu intelegerea.

………..

Nu putem spune ca a patra cale imbratiseaza celelalte trei cai , pentru ca a patra cale nu are multe elemente care exista in primele trei cai, dar are multe altele care nu se regasesc in ele. A patra cale elimina anumite lucruri din primele trei cai,  pe care le considera inutile pentru ca in aceste trei cai gasim multe lucruri care nu sunt cu adevarat necesare, care au ramas doar ca urmare a unei traditii, doar ca urmare a unui vechi obicei. Pentru cei care urmeaza a patra cale, toate aspectele sale se dezvolta in acelasi timp, ceea ce face ca aceasta cale sa fie diferita de celelalte cai, unde incepi sa dezvolti doar o anumita latura, dupa care treci si dezvolti un alt aspect si asa mai departe. Pe a patra cale, toti cei patru centri trebuie sa fie cat mai dinamizati, cat mai deschisi sa primeasca informatii, altfel este necesara o munca preliminara uriasa pentru a-i trezi, inainte de a incepe cu adevarat munca.

……….

Este o diferenta enorma intre omul nr.4 si omul nr.5. Omul nr.4 este cel care a dobandit un permanent centru de gravitate, dar in celelalte aspecte a ramas un om obisnuit. Omul nr.5 este foarte diferit, el deja are o unitate, un eu permanent, o a treia stare de constiinta. Aceasta inseamna ca el este treaz, isi poate aminti tot timpul de sine si centrul emotional este activ in fiinta sa, ceea ce face sa aiba noi puteri.

Sursa: P.D. Uspensky – A patra cale, vol.1

2 thoughts on “A patra cale III”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s