Calugarul si filozoful III

20190319_220813

M: Interesant este ca in Tibet toate aspectele si nivelurile budismului, ceea ce numim „cele Trei Vehicule”, au fost pastrate si perpetuate cu o mare fidelitate, ceea ce permite individului sa integreze toate aceste niveluri ale invataturii pe calea sa spirituala. Practicarea Micului Vehicul sau, pentru a folosi un termen mai reverentios, a Theravadei, „Cuvantul Batranilor”, este fondata pe etica laica si pe disciplina monastica, pe contemplarea imperfectiunii lumii obisnuite si a inutilitatii preocuparilor, care determina cele mai multe dintre activitatile noastre. Aceste reflectii il determina pe practicant sa doreasca sa se elibereze de suferinta si de cercul vicios al existentelor, samsara.

Theravadei nu-i lipseste nici iubirea de aproapele, nici compasiunea pentru cei ce sufera, dar Marele Vehicul, pe care il gasim in Tibet, in China si in Japonia, a pus un accent deosebit pe iubire si compasiune. Conform invataturilor sale, este inutil sa ne eliberam noi insine de suferinta, daca toate fiintele din jurul nostru sufera in continuare. Deci scopul caii spirituale, in esenta, este de a ne transforma interior pentru binele celorlalti. In India, dar mai ales in Tibet, s-a dezvoltat si un al treilea vehicul, Vehiculul Adamantin sau Vajrayana. El adauga celor doua forme amintite anterior tehnici spirituale care permit actualizarea si mai rapida a naturii de Buddha, care este prezenta in noi, precum si realizarea „puritatii primordiale” a fenomenelor. Aceasta viziune, departe de a inabusi compasiunea, o adanceste si o intareste. Deci convergenta circumstantelor geografice si politice a permis Tibetului sa integreze intr-o singura cale spirituala cele trei vehicule ale budismului.

………………………..

M: Credinta in budism.

Distingem patru aspecte ale credintei. Primul este „credinta limpede”, sau inspirata, cea care se activeaza atunci cand auzim o invatatura spirituala sau povestea vietii lui Buddha sau a unui mare intelept: ceea ce ne starneste interesul. Cea de-a doua credinta este o aspiratie. Este dorinta de a sti mai mult, de a pune chiar noi in practica o invatatura, de a urma exemplul unui intelept si de a atinge, incetul cu incetul, perfectiunea pe care el o reprezinta. Cea de-a treia credinta devine „convingere”, o certitudine dobandita verificand noi insine validitatea invataturilor si eficienta unui drum spiritual, care ne dau o satisfactie si o plenitudine din ce in ce mai mari: aceasta descoperire seamana cu traversarea unui tinut ce devine din ce in ce mai frumos pe masura ce-l strabatem. In sfarsit, cand aceasta convingere nu este niciodata dezmintita, indiferent de imprejurari, atingem in practica o stabilitate care ne permite sa folosim toate conditiile existentei, fie ele favorabile sau nefavorabile, pentru a progresa. Atunci aceasta certitudine devine o a doua natura. Este credinta „ireversibila”. Aceastea sunt cele patru etape ale credintei budiste, care nu este deci un „salt” al intelectului, ci fructul unei descoperiri progresive, al constatarii faptului ca aceasta cale spirituala da roade.

…………..

Spre deosebire de goana dupa nou, viata spirituala permite redescoperirea simplitatii, al carei gust l-am pierdut. Ne permite simplificarea existentei (nu ne mai chinuim sa obtinem lucruri inutile) si simplificarea gandirii (renuntam sa disecam mereu trecutul si sa ne imaginam intruna viitorul).

……….

Pentru ca relatiile cu semenii sa nu mai fie ghidate in principal de un egocentrism care produce tensiuni si neintelegeri, trebuie ca fiecare individ sa poata da un sens existentei sale si sa atinga o anumita dezvoltare interioara. Fiecare moment al acestui proces de transformare spirituala trebuie realizat gandindu-ne ca toate calitatile pe care le dezvoltam ne vor folosi pentru a-i ajuta mai mult pe semenii nostri.

………….

(…)Viziunea hindusa despre karma: modul ideal de a ne duce viata si de a privi lumea este acceptarea integrala a destinului care ne e rezervat, fara a ne revolta. Pozitia unui budist este diferita: el accepta prezentul, pentru ca ceea ce i se intampla este rezultatul actelor sale trecute. Dar viitorul depinde de el. Este la o rascruce de drumuri. A constata inexistenta eului nu ne determina sa ne adaptam in mod stoic la ceea ce ni se intampla, ci sa actionam cu o mai mare libertate, despovarati de constrangerile impuse de acest eu care se pretuieste atat de mult pe sine, care se crede permanent, solid etc. si care produce un sir interminabil de atractii si repulsii. Eliberarea de egocentrism ne da o mai mare libertate de actiune. Trecutul este decis, viitorul nu.

…………..

Concluzia filozofului:

Pentru mine, situatia se rezuma astfel: Occidentul a triumfat in stiinta, dar nu mai are nici o morala sau invatatura plauzibile. Orientul ne poate aduce morala sa si indrumarile sale pentru viata, dar ele sunt lipsite de fundamente teoretice, poate cu exceptia psihologiei, care nu este tocmai o stiinta – oricum nu mai mult decat sociologia. Daca prin intelepciune intelegem uniunea dintre fericire si moralitate, atunci, fara indoiala, viata inteleapta este foarte greu de trait, caci este inscrisa in limite pur empirice, fara a fi sustinuta de un fundal metafizic. Si totusi, trebuie sa-i acceptam aceste limite. Intelepciunea va fi intotdeauna conjecturala. Conform lui Buddha si lui Socrate, in zadar s-a indarjit omul sa faca din ea o stiinta. Tot in zadar am incerca sa extragem din cunoasterea care a devenit demonstrabila o morala si o arta de a trai. Intelepciunea nu se bazeaza pe nici o certitudine stiintifica si nici o certitudine stiintifica nu duce la vreo invatatura spirituala. Dar, si una, si cealalta exista, vesnic indispensabile, vesnic separate, vesnic complementare.

…………………

Concluzia calugarului:

In cursul ultimilor douazeci si cinci de ani, dupa ce timp de secole s-au ignorat reciproc, a inceput sa se stabileasca un veritabil dialog intre budism si principalele curente ale gandirii occidentale. Astfel, budismul isi ocupa locul meritat in istoria filozofiilor si a stiintelor. Dar, oricat de interesant ar fi sa amintim ca, la vremea sa, a formulat o teorie a atomului mai elaborata si mai coerenta decat cea a lui Democrit, nu este cazul sa ne oprim la cateva puncte epistemologice. Budismul propune o stiinta a spiritului, o stiinta contemplativa, mai actuala ca niciodata si care va ramane astfel, pentru ca vorbeste despre mecanismele fundamentale ale fericirii si ale suferintei. Spiritul nostru ne insoteste de dimineata pana seara, in fiecare clipa a existentei noastre, si cea mai mica transformare a acestui spirit are repercusiuni majore asupra cursului existentei noastre si asupra perceptiei noastre despre lume.

Lasand la o parte orice exotism, scopul caii budiste, precum si al tuturor marilor traditii spirituale, este de a ne ajuta sa devenim oameni mai buni. Stiinta nu are nici intentia, nici mijloacele de a atinge acest scop. Ea urmareste, in primul rand, sa lamureasca natura fenomenelor vizibile, apoi sa le foloseasca, sa le transforme in lumina descoperirilor facute. Stiinta este deci capabila sa ne imbunatateasca conditiile de viata: daca ne este frig, ea ne incalzeste, daca suntem bolnavi, ea ne vindeca. Dar nu reuseste decat sa ne transforme in indivizi mai  „comozi”. Idealul, din acest punct de vedere, ar fi sa traim sute de ani perfect sanatosi. Dar fie ca traim treizeci de ani sau o suta, problema calitatii vietii ramane aceeasi. Singurul mod de a duce o existenta superioara calitativ este de a-i da un sens interior; iar singurul mod de a-i da un sens interior este sa ne cunoastem si sa ne transformam spiritul.

Nu trebuie sa ne asteptam ca budismul sa fie practicat in Occident asa cum a fost practicat in Orient, in special sub aspectul sau monastic si eremitic, dar el pare sa dispuna de mijloacele necesare pentru a contribui la linistea interioara a fiecaruia. Nu este vorba nici despre crearea unui „budism occidental”, devenit fad in urma multiplelor concesii facute dorintelor fiecaruia, ci despre folosirea adevarurilor budismului pentru a ne actualiza potentialul de perfectiune.

Trebuie sa recunosc ca, initial, am fost surprins de interesul pe care budismul il suscita in zilele noastre in Occident si, cand ideea acestui dialog ne-a fost sugerata, nu eram sigur ca un intelectual liber-cugetator de talia tatalui meu va dori sa discute cu un calugar budist, chiar daca acest calugar este chiar fiul lui. Tatal meu a acceptat cu placere si a ales linistea muntilor din Nepal drept cadru pentru intrevederile noastre. Astfel au fost intrunite circumstantele propice unui dialog veritabil.

In aceste conversatii, dorinta mea era sa impartasesc si sa explic, a tatalui meu , sa inteleaga, sa analizeze si sa compare. Din acest motiv, mai mult filozoful i-a pus intrebari calugarului. Acesta din urma dorea totusi sa-l intrebe pe filozof care este sensul existentei pentru un ganditor occidental contemporan, ceea ce a dat nastere ultimei etape a intrevederilor noastre, desfasurate de aceasta data pe litoralul breton.

Nu mi-am pierdut niciodata legaturile afective cu tata de-a lungul peregrinarilor mele. Dar, desi am discutat adesea despre tragedia Tibetului, nu am avut niciodata ocazia sa ne expunem in profunzime ideile. A fost o placere pentru amandoi sa dialogam pe indelete despre principiile care ne-au determinat viata si sa le confruntam. Totusi, orice dialog, oricat de edificator ar fi, nu poate inlocui tacerea experientei personale, indispensabila unei intelegeri intime a lumii. Experienta este, intr-adevar, calea. Si, cum a spus adesea Buddha, „fiecare are datoria sa o parcurga” pentru ca, intr-o zi, mesagerul sa devina el insusi mesajul.

………..

Sursa: Jean-Francois Revel, Matthieu Ricard – Calugarul si filozoful (Budismul azi)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s