Calugarul si filozoful II

20190319_220813

M: Adevarata rabdare, adevarata non-violenta consta in alegerea solutiei celei mai altruiste. Cuvintele suave rostite cu intentia de a insela pot trece drept blandete, in realitate este vorba despre violenta. La extrema opusa, daca o mama isi cearta copilul sau ii da o palma doar pentru binele lui si din iubire pentru el pare a comite un act de violenta, dar in realitate este non-violenta. Conteaza de fapt motivatia care ne inspira faptele si rezultatul final al acestora. Alegerea mijloacelor rezulta din exercitiul inteligentei noastre. Deci, teoretic, putem admite folosirea violentei in scopuri binefacatoare. In practica insa e foarte greu sa fie folositoare. Violenta atrage dupa sine violenta si are, in general, efecte dezastruoase. Conflictele trebuie deci evitate sau, in cazul in care sunt inevitabile, cel care se pregateste sa faca un gest violent trebuie neutralizat cu minimum de mijloace, fara a adauga emotii suplimentare.

…………..

M: Aceeasi persoana poate parea dezirabila cuiva si detestabila altcuiva. Un om politic cauta sa-si exercite puterea, un eremit, sa se debaraseze de ea.  Natura emotiilor noastre este deci determinata de modul in care percepem realitatea. Inca o data, nu este vorba nicidecum de refuzul tuturor sentimentelor umane, ci de a dobandi un spirit vast, senin, care nu se mai afla la cheremul emotiilor, care nu se tulbura in fata adversitatii si nu se lasa imbatat de succes. Daca aruncam o mana de sare intr-un pahar cu apa, apa nu mai poate fi bauta, dar daca o aruncam intr-un lac, gustul apei nu se schimba deloc. Or, majoritatea oamenilor sufera in mod constant si inutil ori de cate ori nu obtin ceea ce-si doresc sau se confrunta cu ceva ce nu le place, si asta din cauza spiritului lor ingust. Un alt motiv al suferintei noastre este egocentrismul. Daca suntem complet centrati asupra propriei persoane, greutatile pe care le intampinam si indispozitia pe care ne-o provoaca se opun starii noastre de bine. Suntem deprimati si refuzam aceste probleme. Daca, in schimb, ne preocupa, inainte de toate, binele semenilor nostri, acceptam cu bucurie dificultatile pe care le intampinam incercand sa oferim ajutor, caci stim ca binele celorlalti e mai important decat al nostru.

……………….

M: Cati nefericiti nu isi vad viata distrusa de gelozie! Daca ar fi stiut sa recunoasca lipsa ei de materialitate si sa o lase sa se risipeasca in interiorul spiritului lor asemenea unui nor pe cer, nu numai ca gelozia nu i-ar mai fi tulburat, dar cu siguranta n-ar fi capatat forta care i-a determinat sa comita o crima. Se spune ca un norisor nu aduce ploaia. Un gand trebuie controlat in momentul aparitiei lui, nu atunci cand emotiile au devenit incontrolabile. Trebuie stapanita scanteia, altfel nu mai e nimic de facut cand intreaga padure va fi in flacari.

……………….

M: Daca ne privim perceptiile in mod contemplativ si analitic, vom ajunge sa nu ne mai bazam pe soliditatea lor. Intelegem relativitatea efemera a notiunilor de genul „prieten” si „dusman” – o persoana pe care o percepem astazi ca dusman este obiectul unei mari afectiuni pentru alte persoane si ne va fi, poate, cel mai bun prieten peste cateva luni. Trebuie, intr-un fel sau altul, prin antrenament spiritual, sa transformam soliditatea judecatilor noastre, a perceptiilor noastre cu privire la lucruri si fiinte asa cum topim un cub de gheata in apa. Gheata si apa sunt acelasi element. Daca prima este dura – si ne putem fractura oasele in contact cu ea -, a doua este blanda si fluida. Putem deci concepe lumea intreaga ca potential dusman, impartind-o in „dezirabil” si „indezirabil” sau, dimpotriva, ca o neincetata transformare, lipsita de existenta proprie. Putem chiar recunoaste in fenomene puritatea infinita, sinonima cu vacuitatea. Ceea ce creeaza, evident, o diferenta enorma.

……………….

„S-a discutat mult pentru a afla daca budismul este o religie sau o filozofie, iar problema nu a fost niciodata transata. Pusa in acesti termeni, intrebarea nu are sens decat pentru un occidental. Doar in Occident filozofia este o simpla ramura a cunoasterii, precum matematica sau botanica, iar filozoful este un domn, in general profesor, care expune in timpul cursului o anumita doctrina, dar care, odata ajuns acasa, traieste la fel ca notarul sau ori ca dentistul sau, fara ca doctrina pe care o preda sa aiba cea mai mica influenta asupra comportamentului sau in viata. Doar in Occident religia nu este, pentru majoritatea credinciosilor, decat un sertaras pe care il deschidem in anumite zile, la anumite ori sau in anumite circumstante bine determinate, dar pe care il inchidem cu grija inainte de a trece la fapte. Daca si in Orient exista profesori de filozofie, un filozof este aici un maestru spiritual, care isi traieste doctrina, inconjurat de discipoli care vor sa traiasca dupa modelul lui. Doctrina sa nu este niciodata o simpla curiozitate intelectuala, ci are valoare doar prin punerea ei in practica. La ce bun sa ne mai intrebam daca budismul este o filozofie sau o religie? Este un drum, o cale de mantuire, cea care l-a dus pe Buddha la Iluminare; este o metoda, o modalitate de a atinge eliberarea printr-o intensa lucrare mentala si spirituala. ” Andre Migot

………………..

M: Calea spirituala incepe printr-o perioada de retragere din lume, asemenea cerbului ranit care cauta un loc singuratic si linistit pentru a-si vindeca ranile. In cazul de fata, ranile sunt cele produse de ignoranta. A-i ajuta prematur pe oameni inseamna a secera graul inca necopt sau a fi asemenea muzicianului surd care canta o muzica frumoasa fara a o auzi. Pentru a-i putea ajuta pe cei din jur, trebuie sa nu mai existe nicio diferenta intre ceea ce predicam si ceea ce suntem. Un practicant incepator poate resimti o imensa dorinta de a-si ajuta semenii, dar nu are maturitatea spirituala necesara pentru a realiza acest lucru. Totusi, existenta vointei deschide o cale, iar forta acestei aspiratii altruiste va da intr-o zi roade. Unul dintre cei mai mari eremiti ai Tibetului, Milarepa, spunea ca in timpul celor doisprezece ani petrecuti in retragerea solitara din pesteri, nu a existat nici macar o clipa de meditatie, nici o singura rugaciune pe care sa n-o fi dedicat binelui celorlalti.

……………..

M: Eficacitatea occidentala este o contributie majora pentru nevoi minore.

J.-F.: Nevoi minore! E o afirmatie pripita!

M: Dintr-un anumit punct de vedere, da. Bunastarea pe care o aduce imbunatatirea conditiilor de viata survenita in urma progresului tehnic nu trebuie dispretuita. Nici vorba! Tot ceea ce contribuie la bunastarea umanitatii este bine-venit. Dar experienta arata ca acest progres nu rezolva decat probleme secundare – ne deplasam mai repede, vedem mai departe, urcam mai sus, coboram mai jos etc. …

J.-F.: Traim mai mult, vindecam mai multe boli… Sa luam inca o data un exemplu concret: in tara vecina, India, speranta de viata a oamenilor a crescut, din 1900 si pana astazi, de la douazeci si noua la cincizeci si trei de ani! Evident, putem spune ca in conditiile in care un om este foarte nefericit, nu are nici un interes sa traiasca mult si e mai bine sa moara la douazeci si noua de ani decat la cincizeci si trei! Dar pentru cel care beneficiaza de aceste descoperiri viata este in acelasi timp mai lunga si mai suportabila. Ceea ce introduce o dimensiune care nu exista in filozofiile vechi. A nu fi bolnav si a nu muri la douazeci si noua de ani este un alt mod de a scapa de suferinta! Conceptia fericirii in Occident consta, intre altele, in prelungirea vietii umane, in vindecarea mai eficienta a bolilor, in posibilitatea de a ne deplasa cincizeci de kilometri fara a trebui sa mergem doua zile prin noroi si alte aspecte minore de acest gen, cum ar fi faptul de a nu muri la zece ani din cauza unei apendicite, cum s-ar fi intamplat, probabil, cu mine daca nu ar fi fost inventata chirurgia si asepsia moderne. Daca aceasta fericire in stil occidental ar fi fost lipsita de ineres, de ce ar fi imitat-o si adoptat-o Orientul cu atata frenezie?

M: Calea cea buna este adesea cea de mijloc: sa traim deci o viata lunga gratie progreselor medicinei si sa o folosim cu intelepciune gratie valorilor spirituale! Nu este vorba despre a minimaliza importanta progresului material care permite alinarea suferintei! Orientul este recunoscator Occidentului pentru progresul medicinei, pentru prelungirea duratei de viata; sunt lucruri de care se poate bucura toata lumea. Pe de alta parte, unei civilizatii orientate aproape exclusiv spre acest gen de actiune asupra lumii ii lipseste in mod evident un lucru esential,  pe care progresul material n-ar putea sa-l ofere, pentru ca nu asta este vocatia lui. Dovada ca societatea occidentala resimte aceasta lipsa si cauta cu o frenezie uneori stangace tot felul de formule de intelepciune imprumutate din Orient sau recuperate din trecut. Aceasta lipsa este evidenta daca privim angoasa careia ii cad victima atatea spirite, violenta care domneste in orase, egoismul care guverneaza atatea raporturi umane, trista resemnare a batranilor care-si sfarsesc viata singuri in azile, disperarea celor care se sinucid. Daca valorile spirituale nu mai ghideaza societatea, progresul material devine doar o fatada care ascunde desertaciunea vietii. A trai mai mult inseamna, bineinteles, a avea mai multe sanse de a da un sens vietii; dar, daca ignoram aceasta sansa si aspiram doar la o viata lunga si confortabila, valoarea existentei umane devine complet artificiala. Studiul procesului de imbatranire la nivel celular a facut progrese considerabile. Putem acum dubla, in laboratoare, durata vietii nematodelor si mustelor. Nu este deci de neconceput ca intr-o zi sa putem dubla sau tripla durata vietii omenesti. Aceasta perspectiva subliniaza si mai mult nevoia de a da un sens vietii. Daca nu, riscam sa traim doua sute de ani deprimati sau trei sute de ani intr-o proasta dispozitie. Mai mult, progresul tehnic a dezvoltat tot atatea consecinte nocive cate consecinte binefacatoare, iar in anumite cazuri, cum este cel al poluarii, de exemplu, cele nocive au o amploare mai mare.

……………..

M: As vrea sa mentionez definitia budista a lenei, pentru ca ea este utila discutiei noastre despre stiinta si intelepciune. Vorbim despre trei tipuri de lene. Prima consta pur si simplu in a-ti petrece timpul mancand si dormind. Cea de-a doua consta in a spune: „Unul ca mine nu va reusi niciodata sa se perfectioneze”. In cazul budismului, aceasta lene ne conduce la gandul: „Nu are rost sa incerc, n-am sa ating niciodata realizarea spirituala.”Descurajarea ne determina sa preferam renuntarea la orice efort. Cea de-a treia si cea mai interesanta, in cazul nostru, consta in a-ti irosi viata cu sarcini de o importanta secundara, fara a ajunge vreodata la esential. Timpul se scurge incercand sa rezolvam probleme minore, care se succed la nesfarsit, asemenea undelor pe suprafata unui lac. Si spunem: „Cand voi fi terminat cutare sau cutare proiect ma voi ocupa sa dau un sens vietii mele.”Cred ca dispersarea pe orizontala a cunostintelor noastre isi are cauza in aceasta lene, chiar daca muncim sarguincios intreaga viata.

J.-F.: Vorbesti despre probleme „minore”. Dupa parerea mea, distinctia nu este corecta. Ar fi mai bine sa vorbim despre probleme care tin de implinirea spirituala si de probleme care nu tin de ea. Caci o problema poate fi majora fara a avea legatura cu implinirea spirituala.

M: Depinde de modul in care privim lucrurile. Ruina financiara este o problema majora pentru un bancher ambitios si una minora pentru cineva dezinteresat de treburile lumesti. Dar sa revenim la lene. Antidotul pentru prima forma de lene – adica optiunea doar pentru hrana si somn – consta in reflectia asupra mortii si efemeritatii. Nu putem prevedea nici momentul mortii, nici imprejurarile care o vor provoca. Nu avem deci nici un minut de pierdut pentru a ne intoarce spre lucrurile esentiale. Antidotul pentru cea de-a doua forma de lene – cea a descurajarii in fata cautarii spirituale – este de a reflecta asupra beneficiilor pe care le aduce aceasta transformare interioara. Si antidotul celei de a treia – intaietatea acordata detaliului in defavoarea esentialului – este sa intelegem ca singura cale de a incheia proiectele interminabile este abandonarea lor si orientarea neintarziata catre ceea ce da sens existentei. Viata este scurta, iar daca optam pentru dezvoltarea calitatilor interioare nu este niciodata prea devreme sa ne consacram acestei optiuni.

……………………

Sursa: Jean-Francois Revel, Matthieu Ricard – Calugarul si filozoful (Budismul azi)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s