Dragoste si trezire I

20190302_172956

Unul dintre principalele pacate impotriva iubirii, conform maestrului Sufi Hazrat Inayat Khan, este „micsorarea in fata tristetilor, durerilor, problemelor si dificultatilor care apar in calea iubirii noastre.”

Desigur, pentru a face fata provocarilor de pe acest drum este nevoie de mult curaj si indrazneala. Aici este esentiala o viziune calauzitoare: ea ii ajuta pe cei doi parteneri sa-si adune energiile atunci cand se simt pierduti sau doborati. Ceea ce poate sustine un cuplu in momentele grele este constiinta faptului ca ei sunt impreuna pentru un scop mai mare – se ajuta sa prelucreze aurul naturilor lor esentiale trecand de obstacole cum pot ei mai bine. O asemenea viziune ii poate ajuta sa transforme tribulatiile ordinare in ceea ce maestrul rus Gurdjieff numea „suferinta constienta” – folosirea de bunavoie a durerii pentru a intampina obstacole interioare, ca pe o motivatie in a le depasi.

……………..

O relatie constienta este una care scoate la suprafata ceea ce esti cu adevarat. Ea este dedicata adevarului, nu alergatului dupa niste imagini iluzorii. A privi relatia ca pe un vehicul sau ca pe un drum care poate ajuta doi oameni sa acceseze calitatile puternice ale adevaratei lor naturi ofera o noua viziune de care vremurile noastre au mare nevoie.

……………

Adevarata iubire are mereu nevoie de o mare indrazneala. Desi ne-ar putea placea sa ne gandim la iubire numai din perspectiva luminii pe care o aduce in viata noastra, daca nu suntem dispusi sa ne confruntam cu intunericul pe care aceasta lumina il dezvaluie, sufletul nostru nu va evolua si nu se va coace. Asa cum spune Hesse, „sufletul este sanatos, bogat si capabil de fericire numai atunci cand exista un schimb constant, o reinnoire reciproca intre intuneric si campul de lumina”. Incercarea de a evita aceasta tensiune ce sta la baza naturii noastre – dintre lumina si umbra, expansiune si contractie – doar saraceste sufletul.

Constientizarea nascuta din iubire este singura forta care poate aduce vindecare si reinnoire. Din dragostea noastra pentru o alta persoana, devenim mai dispusi sa lasam identitatile noastre vechi sa se usuce si sa cada si patrundem in noaptea intunecata a sufletului, astfel incat sa putem sta goi inca o data in prezenta marelui mister care sta la baza fiintei noastre. Acesta este modul in care dragostea ne coace – incalzindu-ne din interior, inspirandu-ne sa iesim din coaja noastra si luminandu-ne calea prin pasajul intunecat ce ne duce catre o renastere.

…………..

Daca un cuplu poate sa raspunda la apelul de  a se trezi din transa reciproca, ei pot deveni aliati puternici. Orice pas ar face oricare dintre ei, il va ajuta si pe celalalt. Atunci cand unul dintre ei nu mai este dispus sa accepte o identitate veche, cum ar fi aceea de victima sau de urmaritor, celalalt nu mai poate mentine identitatea asortata acesteia, aceea de opresor sau de om care tine la distanta. Dand o mai mare constiinta acestor tipare, doi parteneri se ajuta reciproc sa scape de atasamentul lor fata de sinele fals, astfel incat sa poata incepe sa relationeze unul cu altul mai deplin in prezent, asa cum sunt ei cu adevarat.

………….

Conexiunea sufletului este rezonanta dintre doua persoane care reactioneaza la frumusetea esentiala a naturii celuilalt, dincolo de fatade, si care se conecteaza la acest nivel mai profund. Aceasta recunoastere mutuala ofera catalizatorul pentru o alchimie puternica. Este o alianta sacra care are ca scop sa-i ajute pe ambii parteneri sa-si descopere si sa-si realizeze cele mai profunde capacitati. In timp ce conexiunea inimii ne permite sa ii apreciem pe cei pe care-i iubim asa cum sunt ei, conexiunea sufletului deschide o noua dimensiune – ii vedem si ii iubim pentru ceea ce-ar putea sa fie si pentru ceea ce am putea sa devenim noi sub influenta lor. Asta inseamna sa recunoastem ca ambii avem un rol important de jucat in a ne ajuta reciproc sa devenim pe deplin ceea ce suntem.

Cineva care ne iubeste poate vedea adesea potentialul sufletului nostru mai clar decat il putem vedea noi. Atunci cand se intampla asa ceva, efectul este unul de catalizator. Aceasta invita, incurajeaza parti adormite, nedezvoltate din noi sa iasa la suprafata si sa se manifeste. Intr-adevar, suntem cel mai adesea atrasi de cei care simtim ca ne vor face „sa traim si sa murim cu mai mare intensitate… Sufletele-pereche se recunosc unul pe altul”, asa cum spunea scriitoarea franceza Suzanne Lilar. O conexiune a sufletului nu numai ca ne inspira sa ne extindem, dar ne si obliga sa infruntam ceea ce sta in calea expansiunii.

………..

Atunci cand inima noastra este deschisa, putem iubi pe oricine la fel, dar atunci cand sufletul nostru este implicat, iubim aceasta persoana asa cum nu mai iubim pe nimeni. Atunci cand iubitii se intalnesc la acest nivel, vechile lor identitati palesc si ei devin mai prezenti ca Eu si Tu.

………..

Infinitul cauta prezenta intima a finitului,

iar finitul vrea sa dispara in infinit.

Nu stiu a cui schema este…

ce e legat sa caute libertatea,

iar libertatea sa ceara sa fie legata.

(R. Tagore)

……………..

Ca tineri, unicitatea noastra iese la iveala intr-un mod simplu, spontan. Noi suntem ceea ce suntem, pur si simplu. Dar atunci cand ne identificam cu un fals eu, noi ne rupem de fiinta noastra mai mare, de vastul palat al puterilor si al potentialului care este dreptul nostru prin nastere. Sufletul inceteaza sa se mai dezvolte si experimentam consecintele dureroase ale acestei pierderi: singuratatea, instrainarea, privarea de putere, lipsa de sens si incapacitatea de a iubi profund. Sufletul nostru este cel care sufera aceasta pierdere si ceea ce ne determina sa ne cautam dreptul pe care-l avem prin nastere.

Sufletul nostru ii recunoaste pe cei care ne pot ajuta in aceasta cautare. Cu toate acestea, atunci cand ne recunoastem potentialii parteneri de suflet, e posibil ca si la ei sa fie ceva care ne tulbura. Chiar daca s-ar putea sa ne simtim instantaneu atrasi ca un magnet de ei, ei ne si tulbura, ne dau peste cap. Instinctiv, simtim ca acea persoana ne poate ajuta sa recuperam ceva esential, parti uitate din noi, dar, cand facem asta, ne vom trezi la limita, unde ne temem si ne vom opune refacerii.

Deci nu ar trebui sa romantam acest tip de conexiune, imaginandu-ne ca aceasta va aduce numai miere si lumina. In multe feluri, este mai mult decat am gasi un adversar de temut. Ne-am gasit adversarul pe masura, cineva care nu ne va lasa sa scapam cu nimic din ceea ce este fals sau care ne diminueaza fiinta. In timp ce inima unui cuplu ofera o caldura blanda, hranitoare, conexiunea sufletelor lor ofera un foc intens, transformator. Acesta se manifesta adesea sub forma de frictiuni, mai ales in primii ani ai unei relatii, intrucat partenerii se provoaca reciproc, spunand, de fapt: „De ce esti tu asa blocat in felul tau de a fi? Vreau sa te deschizi, sa fii viu, sa fii mai prezent, mai flexibil, mai real…”.

Daca doi parteneri se infrunta astfel pentru a demonstra ceva sau pentru a face asa cum vor ei, totul nu va fi decat o lupta in amorurile lor proprii. Pentru a trece dincolo de aceasta lupta a vointelor, ei trebuie sa inteleaga natura mai profunda a luptei. Ei se freaca de fapt de barele custii sufletului celuilalt. Aceasta frictiune, daca este tratata constient, ii poate scoate din inchisoarea vechilor lor identitati care constrang fluxul vietii in ei si intre ei.

Oricand trebuie sa taiem niste parti din noi, suferim un conflict interior, care, inevitabil, va lua forma unui conflict exterior cu cei pe care-i iubim. Daca am blocat tandretea, atunci identitatea mea de „tip dur” o va rani pe partenera mea si ea se va lupta cu asta. Daca imi neg furia, pot actiona in moduri pasiv-agresive care sa o infurie. Cu cat sunt mai blocat intr-o identitate veche, cu atat mai putin disponibil sunt. Toate modurile in care m-au rupt de parti din mine sunt percepute de partenera mea ca o confruntare.

Doi oameni care au o legatura sufleteasca vor sa fie implicati intr-un dialog deplin si liber si vor sa comunice unul cu celalalt cat mai profund cu putinta. Atunci cand o parte din mine este de neatins, ceea ce-i spun partenerei mele este ca refuz sa fiu constient in acel loc, ca refuz sa introduc acel aspect in dialogul nostru, sa nu se amestece. Asta o face pe ea sa simta ca nu avem o legatura neconditionata, ca eu nu pot fi pe deplin prezent pentru ea si ca va trebui mereu sa fie atenta la semnele de „nu treceti” si sa riste sa fie ranita de sarma mea ghimpata. Daca ea se simte destul de sigura de legatura noastra profunda, ea va trebui sa lupte pentru aceasta cu ego-tiranul din mine care incearca sa controleze ce las sa ajunga la mine si ce las sa se intample intre noi.

(…) Adesea, ne opunem confruntarilor cu partenerul pentru ca acestea ameninta sa ne strice acoperirea, sa expuna parti din noi pe care ne straduim sa le ascundem. Dar, daca ne distruge acoperirea, partenerul ne face o favoare. Pentru ca, atat timp cat ne identificam cu aceasta acoperire – crezand ca suntem acea acoperire – ne vom instraina de ceea ce suntem.

………….

Atunci cand cineva pe care-l iubim ne ataca fatada, daca putem vedea asta ca pe o ocazie de munca a sufletului, si nu ca pe o victorie sau ca pe o infrangere, cream un nou context pentru acest conflict. El devine lupta sfanta.

………………

Viata ar fi mai simpla, daca am alege un partener care sa ne faca doar pe plac si sa se adapteze la noi. Cu toate acestea, pentru ca sufletul nostru vrea sa se elibereze de vechile identitati care ne tin inchisi, noi alegem pe cineva care apasa pe butoane, care zgaltaie barele custii sufletului nostru si ne pune in legatura cu sentimentele incomode pe care am incercat sa le alungam de mult. Daca scopul nostru este acela de a deveni mai constienti intr-o relatie, este important sa recunoastem ca e ceva in noi care chiar vrea sa fie zdruncinat, chiar daca ego-ul nostru s-ar putea sa se opuna.

A avea o viziune mai larga asupra relatiei ne poate ajuta sa ne ridicam la nivelul acestei provocari, amintindu-ne, atunci cand partenerul ne zgandareste cusca, ca asta este pentru un bine mai mare, pentru a ne ajuta sa ne coacem si sa ne dezvoltam. Atunci cand vedem aceste frictiuni ca parte a muncii sufletului nostru, iar lupta noastra ca fiind autentica si reala, totul capata o dimensiune sacra mai degraba, decat una distructiva. Poate deveni un dans plin de arta, ca aikido, care implica folosirea atacului oponentului ca pe o oportunitate de a cadea, de a te rostogoli si, mai presus de orice, de a invata sa te misti cu fluiditate, fara a deveni rigid. Scopul luptei este acela de a te inmuia – ajutandu-te sa descoperi ca esti ceva mai profund, mai bogat si mai fluid decat orice identitate de care te agati.

Din aceasta perspectiva, partenerul tau nu este un adversar, ci cineva care ajuta la dezvoltarea ta. In aikido si in alte arte martiale orientale, mereu te pleci in fata adversarului ca un mod de a spune ca sufletul tau ar vrea sa declare: „Te respect ca oponent si pretuiesc oportunitatea de a invata si a creste prin aceasta lupta cu tine”. Nu este o intamplare faptul ca metaforele iubirii si razboiului – ale atacului si capitularii – sunt adesea asociate. Zeul iubirii, inarmat cu sageti care sa poata penetra exteriorul nostru dur, trece de fatadele noastre si ne atinge inima.

………………

Desigur, va fi dificil sa ne deschidem astfel sau sa ne inmuiem, sa lasam de la noi in acest conflict, daca nu avem si o legatura a sufletului care sa ne faca sa simtim ca partenerul ne iubeste si ne accepta asa cum suntem. Trebuie sa existe buna credinta de ambele parti si intentii bune si atunci orice ne va spune partenerul nostru despre noi va contine un adevar care ne va ajuta, daca este rostit. Desigur, prima noastra reactie s-ar putea sa fie defensiva: „Nu vreau sa aud asta!”. S-ar putea sa dureze o vreme inainte sa putem recunoaste adevarul din spusele partenerului nostru, inainte de a lasa mesajul sa ajunga la noi si de a recunoaste: „Poate ca are dreptate!”.

Asa trebuie sa ne relaxam apararea la inceput – deschizand usa putin cate putin, in loc sa incercam sa dam la o parte toate mijloacele de aparare. Mai presus de toate, este important sa fim ingaduitori cu noi insine in momentele in care ne simtim amentintati de ceea ce spune partenerul. Daca ne blamam sau ne atacam pe noi insine atunci cand partenerul ne arata un adevar neplacut despre noi, asta ne va face doar sa ne incordam si mai mult. Daca suntem ingaduitori cu noi insine, vom avea parte de suportul atat de necesar. Aceasta sustinere interioara ne da curaj pentru a mai relaxa atitudinea defensiva si a auzi ingrijorarile partenerului nostru.

Astfel, inmuierea aceasta, lasatul de la tine si vitejia merg mana in mana. Trungpa spunea: „Descoperirea lipsei fricii vine din lucrul cu moliciunea inimii umane”. Altfel, „vitejia este casabila, la fel ca o cana de portelan. Daca o scapi, se va sparge”. Aceasta combinatie de curaj si tandrete este esentiala pentru o relatie constienta. Ea ne permite sa auzim lucrurile dificile pe care cei pe care-i iubim trebuie sa ni le spuna si sa invatam lectii ale sufletului care sa ne ajute sa eliberam leul din noi.

………..

Sursa: John Welwood – Dragoste si trezire – psihologia sacra a cuplului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s