Gradina de piatra

20190110_183834

Inima mea salta ca un iedut.

………..

Sufletul isi cheama zeul.

……………..

-Individul, sopti el, este o umbra trecatoare; gradina , la fel ca orice forma de arta, ramane. Respira eternitate.

“Care eternitate?” Nu mi-am facut auzit strigatul; nu voiam sa-l intrerup pe batranul gradinar, care vorbea in numele unei rase de furnici vesnice.

-Aceasta mica gradina are intelesul ei; sugereaza o mare idee: singuratatea. Indepartarea de oameni si de grijile lor; linistea, curgerea muta si resemnata a lucrurilor.

Ne aflam in inima unui imens oras, plin de vacarm si de pacate; deschidem o poarta, facem un pas si iata-ne departe, foarte departe, in inima verde a solitudinii.

O portita, un pas, si iata-ne salvati.

Batranul calugar cu roba lui de sofran mi-a aruncat o privire amuzata si ironica; isi plimba privirea blanda prin gradina care era vadit sufletul lui.

…………….

-O, demon alb, zice el glumind, fata ta e intoarsa deja spre Occident. Pleci. Potrivit execrabilului vostru obicei, al albilor, ar trebui sa duci ceva de pe la noi; sigur ai gasit vreo comoara pe pamantul nostrum si ai ascuns-o in buzunar. Poti sa mi-o arati? Nu te voi denunta.

-Eh, prietene, nu stii ca o calatorie se face doar in jurul sufletului tau? Mai mult, inauntrul sufletului tau? Nu descoperi niciodata la celalalt capat al lumii, pe taramurile cele mai exotice, decat propria ta imagine. Caci, dintre toate lucrurile care ne inunda ochii si mintea, le alegem inconstient pe cele care raspund cel mai bine nevoiilor si curiozitatilor fiintei noastre, vesnic interesata si limitata.

Sufletele reci si asexuate nu pot observa decat ceea ce obiectivul unui aparat fotografic vede, „realitatea obiectiva”, cum o numim. Dar sufletele masculine, sufletele feminine, in stare sa iubeasca si sa sufere, observa cu ardoare peisajele, oamenii si ideile, alegand cu pasiune ceea ce iubesc si ceea ce urasc.

(…) Calatorul cu suflet cald creeaza tara pe care o strabate. Si o creeaza, fireste, dupa propria sa imagine. Iata de ce, plecand din patria ta, nu duc cu mine altceva decat pe mine insumi.

…………..

Din toata aceasta ingramadire confuza de cuvinte si de intamplari, din tot acest spectacol incoerent care compune calatoria, eu aleg. Arunc ceea ce nu serveste la nimic, pastrez ceea ce e util sau placut si alcatuiesc  cu aceste pietricele de mozaic chipul Japoniei… Vreau sa zic: chipul meu rasfrant intr-o oglinda noua, Japonia.

……………….

Simt o tristete de moarte. Sufletul omului este un miracol, un izvor care se iveste din mocirla trupului, nu stie incotro sa o ia, nici ce vrea, nici de ce sufera de aceasta manie de neinteles – si contra naturii – sa urce. Sa urce si sa sufere.

…….

Intre cele trei drumuri, o, suflete al meu, care plutesti printre sirene, intre cele trei drumuri, suflete al meu:

ori te daruiesti intreg bucuriilor pamantului si te pervertesti;

ori te lipsesti de orice bucurie si mori in mireasma de sfintenie;

mai este al treilea drum, cel al lui Ulise cel insatiabil si viclean, care ramane drumul cel mai bun!

………………

Care e menirea noastra? Sa ne straduim sa facem sa rasara o floricica pe acest balegar de carne si de creier. Incearca, din toate lucrurile, din trupul tau, din foamea ta, din frica ta, din virtute si din pacat, sa-l creezi pe Dumnezeu.

Sursa: Nikos Kazantzakis – Gradina de piatra

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s