Meditatie creatoare IV

20181122_140204

In cunoasterea nemuririi, Rasaritul nu a dat atentie vetii mundane. In cunoasterea unicitatii si a valorii clipei prezente, Apusul a ignorat nemuritorul.

….

Viata omului e suspendata intre doi poli, Cerul si Pamantul. Sa pastram in noi intinderea Cerurilor, dar sa nu uitam Pamantul care ne poarta. Pamantul si Cerul simbolizeaza finitul si infinitul, din care ne impartasim in mod egal. Nu ne revine sa alegem intre acesti doi poli ai existentei noastre, sau sa renuntam la unul in favoarea celuilalt, ci sa le recunoastem interdependenta si sa-i reunim in fiinta noastra. Problema nu este, prin urmare, de tipul „sau-sau”, ci de tipul „si-si”, intrucat omul este la jumatatea drumului dintre Cer si Pamant, el este locul de intalnire al Cerului cu Pamantul.

Acesta este motivul pentru care Buddha considera nasterea printre oameni ca fiind cea mai buna dintre toate, caci numai in viata omului se iveste ocazia de a urma Calea de Mijloc care uneste Cerul cu Pamantul si care numai ea poate da sens vietii noastre eliberandu-ne de atasamentele fata de o extrema ori alta. Existenta inseamna limitare, dar in acest context ea nu e sinonima cu ingustimea si ignoranta, ci consta, mai curand, in crearea unor forme semnificative, in concentrarea asupra esentei si renuntarea la tot ce este superfluu ori neesential, in abandonarea sau abtinerea de la ambitii si dorinte – abtinere care are drept rezultat o mai marelibertate. Un om intelept este acela care poate spune mult in putine cuvinte, un mare artist este acela care poate exprima sentimentul cel mai adanc prin forma cea mai simpla. Putem deci spune ca „simplitatea il arata pe maestru”.

Finitul este cel care da sens infinitului, caci infinitul se poate exprima doar prin intermediul unor forme finite. Si invers, acolo unde finitul se agata de existenta numai in propriul sau interes fara sa reflecte infinitul, el devine lipsit de sens si poarta in sine germenii mortii.

………………..

Meditatia nu trebuie sa fie o obligatie pe care sa ne fortam a o indeplini „inclestand pumnii si scrasnind din dinti”; ar trebui mai curand sa fie ceva de care sa ne simtim atrasi, intrucat ne umple de bucurie si inspiratie. Cata vreme e nevoie sa ne fortam, nu suntem inca pregatiti pentru meditatie. In loc sa meditam, nu facem decat sa ne siluim natura proprie. In loc sa ne relaxam si sa ne destindem, ne cramponam de ego-ul nostru si de puterea vointei. Meditatia devine astfel un joc al ambitiei, al reusitei si maririi personale. Meditatia e precum dragostea: o experienta spontana si nu ceva putand fi dobandit prin forta sau stradanii istovitoare.

………………..

A fi constient inseamna a fi constient de ceva. Persoanele care sustin ca mediteaza cu „mintea golita”, se auto-amagesc. Poate viseaza cu ochii deschisi, sau poate atipesc, dar asta nu inseamna meditatie. Constiinta este o forta dinamica in continua miscare, un suvoi neintrerupt. N-o putem opri asa cum nu putem opri un rau. Daca ar fi posibil sa-l oprim, acela n-ar mai fi rau, fiindca natura raului consta in curgerea sa. Totusi, chiar daca nu putem opri raul, suntem capabili sa-l controlam,  deviindu-i cursul in directia dorita. In acelasi mod, desi nu putem opri mintea, avem posibilitatea sa-i dam o directie. Ceea ce inseamna ca meditatia este constiinta directionata.

………………..

Meditatia in acceptiunea budista poate fi cel mai bine definita ca „eliminarea perceptiilor externe in favoarea constientizarii interioare.” Daca ne percepem corpul in forma sa materiala, adica in aparenta sa exterioara, avem de-a face cu un obiect printre celelalte obiecte ale lumii din afara: putem sa-l desfacem bucati, diseca, analiza, descompune in componentele sale chimice sau moleculare, ori sa-i studiem mecanica si sa-i masuram impulsurile electrice care-l pun in miscare. Din acest punct de vedere strict stiintific, ne putem disocia complet de corpul nostru si sa ne declaram independenta spirituala negand orice responsabilitate fata de existenta trupeasca.

Dar daca ne constientizam din interior corpul, nu mai avem de-a face cu un obiect material, un lucru printre altele; suntem in fata unui organism viu care, potrivit invataturii lui Buddha, este produsul mintii noastre, al tendintelor fundamentale al constiintei, formate in urma unor eoni de evolutie si mentinute sau modificate datorita cuvintelor, faptelor si gandurilor noastre. Altfel spus, corpul este o forma de constiiinta materializata.

……………..

Aceia care dispretuiesc trupul pe motiv ca este trecator, fac dovada lipsei lor de maturitate mentala. Pentru ei corpul va deveni o inchisoare, pe cand pentru cei care recunosc in trup creatia si expresia vizibila a fortelor constitutive ale fiintei noastre launtrice, acesta devine templul mintii. Iar un templu reflecta, prin structura sa, calitatile si functiile spiritului care-l locuieste. Un templu adapostind un spirit universal trebuie sa reprezinte el insusi Universul. Este exact ceea ce sustin Tantrele. Functiile trupului corespund functiilor si legilor Universului, care se manifesta treptat si tind, prin noi, catre constiinta. Cu cat intelegem mai bine acest proces, cu atat va fi mai mare armonia si cooperarea dintre corp si minte, dintre lumea interioara si cea exterioara, pana cand vom realiza, in cele din urma, unitatea lor esentiala. Vom sti atunci ca Universul insusi este adevaratul nostru trup si ca nu suntem ingraditi de alcatuirea fizica prezenta, prin care corpul nostru universal se exprima in plan temporal si in spatiul cu trei dimensiuni.

Functia cea mai evidenta si mai vitala a organismului nostru psihosomatic este respiratia. Cat este ea de vitala si de esentiala se vede prin faptul ca putem trai cateva saptamani fara hrana, cateva zile fara apa dar abia cateva clipe fara aer. Putem suspenda pana si constiinta – ca in somnul profund, sau sub narcoza, ori in starile cataleptice – dar nu putem suspenda, atata vreme cat traim, respiratia. Aceasta este, asadar, cea mai subtila dintre functiile organismului, putand fi atat constienta cat si inconstienta, atat volitiva cat si nevolitiva, in contrast cu majoritatea celorlalte functii organice, ca de pilda bataile inimii, circulatia sangelui, curentii de energie nervoasa, digestia, asimilatia, secretiile, etc. Respiratia este singura dintre functiile vitale care, in pofida independentei sale de constiinta normala si a caracterului subconstient de auto-reglare si auto-perpetuare, poate fi ridicata la rangul de functie constienta, accesibila mintii. Datorita acestei duble naturi, respiratia este apta pentru rolul de mediator intre minte si corp, ori poate constitui mijlocul prin care sa participam constient la functiile cele mai vitale si universale ale organismului nostru psihosomatic. Respiratia este, prin urmare, veriga de legatura intre functiile constiente si cele inconstiente, ale materiei brute si ale celei subtile, volitionale si automate, fiind expresia cea mai desavarsita a esentei vietii.

(…)Daca incercam sa ne impunem in mod arbitrar vointa asupra acestei functii, fara o buna cunoastere a legilor si efectelor sale pe termen lung, riscam sa ne deterioram iremediabil sanatatea. Pe de alta parte insa, daca incercam sa cooperam cu ea in mod constient, fara a interfera cu dorintele noastre (intentii egoiste, tentatia puterii si a dominatiei), ci focalizandu-ne asupra ei constiinta si intreaga atentie, atunci functia respiratorie nu doar ca va fi ridicata de la nivelul unui proce fiziologic la acela al unei experiente spirituale, dar tot corpul va fi patruns de energie vitala, devenind constient in ansamblul sau si fiind transformat intr-un instrument al mintii.

(…)Daca privim asadar functia respiratorie intr-un cadru mai larg decat cel reprezentat de organismul nostru individual asa cum este el in clipa de fata, ne vom da seama ca ea face legatura nu doar intre functiile constiente si cele inconstiente ale trupului, ci si intre doua lumi: cea interioara si cea exterioara, individul si Universul.

………………..

Oricare ar fi obiectul constiintei noastre largite, sentimente, emotii, ganduri, perceptii etc., totul este asociat cu respiratia, proiectat de ea, experimentat cu ajutorul ei, sustinut de catre ea – devenind una cu trupul universal al respiratiei.

Este un proces care nu poate fi explicat, ci doar trait, si pe care numai cei posedand o cunoastere practica a meditatiei il pot intelege. El le este accesibil tuturor celor care au rabdarea sa inainteze treptat, fiecare pas deschizand automat calea catre urmatorul, care-i este superior, potrivit caracterului si nivelului de dezvoltare spirituala a persoanei care mediteaza. Din acest motiv, toate sadhanele (practici meditative) rasaritene sunt expuse in termeni generali, care servesc de jaloane dar lasa neatinsa experienta individuala. Lucrul acesta poate parea un dezavantaj sau un defect al acelor texte-sadhana, cand de fapt este doar o precautie constienta in fata pericolului pe care-l prezinta incercarea de a imita experienta altora in loc sa ti-o dobandesti pe a ta.

Meditatia este o problema strict individuala, in ciuda anumitor factori comuni tinand de psihologia umana. Dupa cum un medic nu poate prescrie acelasi tratament tuturor pacientilor sai, astfel nu toti cei dornici sa practice meditatia pot primi aceeasi sadhana.

……………….

Ne dam seama ca viata consta dintr-un proces neintrerupt in care dam si luam, primim si daruim, un proces alcatuit din integrare si renuntare, din schimburi continue si o interconexiune a tuturor fortelor individuale si universale. Tot ce primim trebuie sa si restituim; orice lucru de care ne agatam, sau pe care incercam sa-l pastram doar pentru noi, va sfarsi prin a ne ucide. De aici afirmatia: „Oricine va incerca sa-si salveze viata si-o va pierde.” (…)

Ne-am sufoca daca am incerca sa retinem aerul pe care l-am inspirat, la fel cum ne-am otravi incercand sa retinem hrana pe care am consumat-o. Necesitatea de a primi si accepta lucruri care nu sunt ale noastre, este menita sa ne demonstreze dependenta de ceva mai mare decat ni=oi si sa ne faca umili, caci numai cei umili au intr-adevar sansa sa foloseasca ceea ce li s-a dat. Pe de alta parte, a restitui ceea ce am primit, e de natura sa elimine egoismul din noi si sa ne intareasca in capacitatea de renuntare. Nu trebuie insa sa consideram renuntarea ca pe un act de asceza, ci mai curand ca pe o metoda prin care ne eliberam de posesiunile inutile, de lacomie si de ambitiile nedemne care ne impovareaza si fac din existenta noastra o inchisoare. Veritabila renuntare nu este, prin urmare, un act insotit de simtaminte de regret ori mahnire, ci trebuie sa fie, dimpotriva, un prilej de bucurie, un act care sa poarte in sine sentimentul unei adanci satisfactii, asemeni senzatiei de eliberare si multumire pe care o resimtim la fiecare expiratie.

…………….

Sa fii pe deplin constient in toate situatiile si imprejurarile vietii, iata sensul cuvintelor lui Buddha dupa care trebuie sa fim atenti, indiferent ca stam in picioare, ca stam jos, ca suntem intinsi ori ca mergem. „Pe deplin constient” nu inseamna insa a fi constient numai de un aspect, sau o functie a corpului ori a mintii, ci a fi constient cu si de intreaga noastra fiinta, care include corpul, mintea, precum si ceva aflat dincolo de acestea: anume acea realitate mai profunda pe care Buddha o desemna cu termenul de Dharma.

……………..

O experienta sau un fapt izolat, un fragment de cunoastere detasat din context, nu are nici o valoare daca nu este situat in cadrul sau firesc si in relatie cu celelalte informatii. Facultatea de coordonare este mai importanta decat stocarea unor franturi de cunoastere, sau altfel spus, decat eruditia. Constiinta de sine, amintirea si coordonarea sunt cele trei aspecte esentiale ale mintii. „Constiinta pura” e un nonsens pur, caci nu poti fi constient fara referire la stari de constiinta anterioare, depozitate in memorie. Doar raportarea la niste experiente precedente si coordonarea cu continuturile si rezultatele acestora poate oferi constiintei valoare spirituala.

(…) Oricine poseda cat de cat cunostinte in domeniul meditatiei stie ca nu suprimarea este calea catre misterul mintii, al trupului, al sentimentelor ori al emotiilor. Ceea ce unifica mintea si o impiedica sa se rataceasca, este „priti”, care inseamna mult mai mult decat curiozitatea creierului in conducerea unui experiment menit sa descopere mecanismul mental si pe cel corporal. Este extazul inspiratiei, pe care-l putem descoperi in linistea naturii, la radacina unui arbore, intr-o siastrie pierduta sau in incaperea tainica a inimii. Inspiratia este miscarea spontana dinspre cel mic catre cel mare, dinspre inferior catre superior. Ea nu contine nici un element de forta sau violenta.

……………………….

Inspiratia este nucleul, forta centrala a oricarei meditatii. Dar fiind o atitudine esentialmente spontana (interpretata ca si „extaz”), ea nu poate fi creata la comanda, ci doar indusa prin atragerea interesului si a admiratiei. Asadar, inainte sa devenim inspirati, trebuie sa pregatim terenul, se cream dispozitia necesara, receptivitatea mentala, iar toate acestea presupun doua conditii: relaxare, calm, liniste si armonie pe de o parte, iar pe de alta parte, ceva care sa-i confere mintii directie si concentrare, fie un subiect mental, fie un obiect de contemplatie vizibil suficient de atractiv ca sa retina atentia celui ce mediteaza.

Frumusetea naturii sau a unui poem, o rugaciune miscatoare ori un cantec devotional, amintirea sau imaginea unei personalitati charismatice sau a unui Iluminat pe ale carui urme dorim sa pasim, toate aceste elemente favorizeaza meditatia. Alte preparative adecvate sunt muzica, tamaia, florile si lumanarile, ori ritualul prin care acestea sunt oferite intr-un templu sau la un altar (cum se obisnuia in toate locuintele tibetane precum si in majoritatea celor indiene, atat budiste cat si hinduse). Pe scurt, frumusetea si devotiunea sunt imboldurile cele mai puternice catre meditatie.

(…) Pentru temperamentele devotionale, rugaciunea devine o poarta de intrare in meditatie; de fapt, intr-un sens mai profund, ca „indrumare a inimii”, rugaciunea este ea insasi o forma de meditatie. Tot ceea ce iubim devine lesne un subiect de contemplatie, caci nu cere nici un efort, ci urmeaza inclinatiile firesti ale mintii si ale inimii.

Chiar cautarile intelectuale, cercetarea ideilor si a fenomenelor vietii de zi cu zi si a problemelor ei, poate constitui un punct de pornire in meditatie, desi exista intotdeauna riscul sa ne blocam la nivel intelectual, declarandu-ne satisfacuti cu solutiile rationale in loc sa atingem nivelul experientei nemijlocite, unde problemele dispar . Fara indoiala insa ca in fazele initiale ale meditatiei, facultatea gandirii este la fel de importanta ca oricare alt factor implicat in acest proces. Lucru clar indicat de primele doua elemente din cea mai veche definitie a meditatiei budiste: vitarka, gandirea initiala, si vicara, gandire cu suport; altfel spus, a gandi si a reflecta, cele doua aspecte ale gandirii discursive.

Aceasta da directie, coerenta si concentrare constiintei noastre, al carei torent in vesnica schimbare de ganduri, simtaminte, impresii si imagini nu-l putem opri, ci doar canaliza, delimita si directiona conferindu-i un stimulent puternic, un punct central de interes sau atractie.

……………….

Sursa: Anagarika Govinda – Meditatie creatoare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s