Omor din compasiune

Am dat peste o latura mai intunecata a budismului si mi s-a parut corect sa o evidentiez aici pentru a avea o perspectiva mai echilibrata. Credeam ca budismul zen este singurul fara prozelitism si cruciade. Se pare ca nu-i chiar asa… Si nu numai asta….

Preceptul budist al nonviolentei  i-a inspirat pe cei din tarile asiatice ce traiau sub influenta lui, astfel incat „de-a lungul marsului sau pasnic de 2500 de ani, nicio picatura de sange nu s-a varsat in numele lui Buddha”, dupa cum scrie Narada, un distins calugar si invatat srilankez.

Dar o privire fugara aruncata la stirile din tarile budiste pune la indoiala aceasta imagine pasnica. Sa incepem cu Sri Lanka. In 2013, grupuri de calugari organizau marsuri impotriva minoritatii musulmane; incepand din 1983, multi calugari budisti se implicasera in campanii militare impotriva unei factiuni separatiste din nordul statului Sri Lanka. In prima jumatate a secolului al XX-lea, calugarii s-au unit si au condus lupta pentru dobandirea independentei impotriva britanicilor. Cu doua mii de ani in urma, regele Duttagamani a purtat un razboi pentru restabilirea budismului in tara, „in care a folosit drept stindard o relicva a lui Buddha”. In mai 2013, la o mie de mile de Sri Lanka, in Birmania, gloate de budisti au ucis musulmani si au incendiat moschei; unui calugar birmanez, intemnitat pentru incitare la ura religioasa, ii place sa-si zica „Bin Laden din Birmania”.

In scurt timp am constatat ca aceste evenimente nu sunt exceptii de la regula. Desi le predica nonviolenta adeptilor sai, Buddha nu a incercat sa-i convinga pe regi sa adopte o pozitie pasnica. El a separat in mod clar apele neingaduindu-le fostilor soldati sa devina calugari si interzicandu-le adeptilor sai sa le predice soldatilor – violenta era inteleasa ca parte a vietii si n-a existat vreo incercare de eradicare a acesteia din lume. Efortul consta in incercarea de a o tine sub control la calugarii budisti. Dar nici acest lucru nu a reusit pe deplin. Asa cum crestinismul si-a dezvoltat teoria „razboiului drept” – potrivit careia, dupa cum afirma Sfantul Augustin, razboiul putea fi un instrument de justitie divina impotriva rautatii – budismul a ajuns sa-si elaboreze propria teorie a uciderii din compasiune. Un text scris in secolul al IV-lea, intitulat „Discurs despre etapele practicii yoga”, sustine ca, in anumite imprejurari, chiar si unei persoane iluminate ii este ingaduit sa ucida din compasiune.

„Daca un bodisattva intalneste o persoana haina care e pe cale sa ucida mai multi oameni…isi spune: Daca ucigand acest bandit ajung in iad, ce conteaza? Trebuie sa nu-l las pe el sa ajunga in iad! Atunci bodisattva…il ucide, simtind atat oroarea crimei, cat si compasiune pentru acea persoana. Procedand astfel, nu comite niciun pacat; in schimb, va fi binecuvantat”.

Buddha insusi a povestit ca, intr-o viata anterioara, omorase din compasiune.

…………..

In personalitatea psihopatului, exista un fel de indiferenta sau amoralitate legata de ucidere. Desi, la suprafata, aceasta pare sa fie exact opusul a ceea ce practica budista cauta sa realizeze, ceva similar cu aceasta indiferenta emotionala apare in unele texte budiste. Una dintre invataturile esentiale ale budismului este cea a vacuitatii: eul este in ultima instanta ireal, asa incat bodhisattva care ucide cunoscand pe deplin vacuitatea eului nu ucide pe nimeni; atat eul ucigasului, cat si eul celui ucis nu sunt cu nimic mai mult decat o iluzie.

In Nirvana sutra gasim povestea unui print care isi ucide tatal, pe rege, ca sa se poata urca pe tronul acestuia. Impovarat de remuscari, se duce la Buddha sa-i ceara sfatul. Buddha il determina sa inteleaga ca nu este responsabil de ucidere din doua motive. Mai intai, regele a fost ucis drept consecinta a karmei sale, intr-o viata anterioara ucisese un om sfant. In al doilea rand, si cel mai important, Buddha afirma irealitatea uciderii:

– Marite rege, e ca ecoul unei voci in vaile muntilor. Ignorantul crede ca este o voce reala, dar inteleptul stie ca nu e. Uciderea este la fel. Prostul crede ca e reala, dar Buddha stie ca nu este.

Un alt text budist (Jueguan lun) reflecta ideea vacuitatii uciderii; daca o comiti ca si cum ar fi fost un act spontan al naturii, atunci nu esti responsabil de ea.

„Focul din tufisuri arde muntele; uraganul frange copacii; o stanca prabusita omoara animalele salbatice; paraiele din munti ineaca insectele. Daca un om poate sa-si faca mintea asemenea [acestor forte], atunci, cand intalneste un alt om, il poate ucide fara probleme.”

Aceasta idee este confirmata de diferite alte texte. Daca te afli intr-o stare a mintii altruista si detasata, poti sa faci orice, chiar „sa te bucuri de cele cinci placeri senzuale cu libertate fara limite” (dupa cum explica Upalipariprccha), intrucat actiunile tale nu vor avea consecinte karmice negative. Cu alte cuvinte, acei bodhisattva nu sunt responsabili moral pentru actiunile lor deoarece actioneaza fara sa fie interesati personal. Al cincilea Dalai Lama a folosit acest argument ca sa justifice violenta regelui mongol Gushri Khan, care, in anii 1630 si 1640 a unificat prin mijloace violente o mare portiune a Tibetului si i-a convertit pe localnici la budism. Al cincilea Dalai Lama glorifica aceste fapte deoarece  regele mongol era o emanatie „a lui Vajrapani, bodhisattva reprezentand puterea yoghina perfecta”, care a realizat vacuitatea si „va radia 100 de raze de lumina in zece directii”.

Ideea potrivit careia budismul, spre deosebire de alte religii, nu i-a fortat pe oameni sa se converteasca, dar „a pacificat” noile tinuturi in care s-a raspandit este de asemenea un mit. Asa cum crestinii si musulmanii au transformat templele pagane in biserici si moschei si au respins ideile animiste ca fiind eretice, ceva similar s-a intamplat si cu budismul. Practicile samanice au fost interzise in Mongolia inca din secolul al XVI-lea, figurinele spirituale au fost arse si inlocuite cu imagini budiste ale acelui Mahakala cu sase brate. Cei care au continuat sa practice riturile samanice au fost supusi la pedepse brutale sau au fost executati. Aceste acte erau justificate datorita statutului spiritual al conducatorilor, care erau recunoscuti ca Buddha vii, avand o virtute si o intelepciune desavarsita si fiind inzestrati cu o compasiune nepartinitoare. Legile mongole reglementau privilegiile clerului budist si pedepsirea oricarui atac asupra manastirilor in functie de clasa sociala a faptasului: daca era nobil, pedeapsa era exilul, daca era om de rand, crestea probabilitatea sa fie pedepsit cu moartea.

Dupa cum sugereaza Bernard Faure, profesor la Universitatea Columbia, convertirea fortata era uneori vizibila in mod brutal in imagistica religioasa. In cazul Tibetului, exista mitul potrivit caruia primul sau rege budist a reusit sa supuna diavolita care stapanea tinutul tintuind-o in cuie la sol. Cel mai sfant dintre locurile budismului tibetan, templul Jokhang din Lhasa, este cunoscut in mod simbolic drept cuiul care a fost infipt in vaginul diavolitei. „Imagistica violului”, scrie Faure, „cu greu ar putea fi mai explicita”.

Demonizarea, dezumanizarea si discriminarea sociala a rivalilor pare sa fie la fel de raspandita in budism ca in alte credinte. Intr-un text sacru folosit adesea de actualul Dalai Lama (Kalachacra-tantra), batalia finala a lumii va avea loc intre budisti si eretici; ereticii sunt identificati ca musulmani.

In Thailanda, budismul a trebuit sa gestioneze alte clase de inamici. In 1976, un calugar de frunte a declarat intr-un interviu ca „uciderea comunistilor nu este un pacat”. Iata care erau motivele lui:

„Mai intai, uciderea comunistilor nu este cu adevarat ucidere; in al doilea rand, se sacrifica binele mai mic pentru binele mai mare; in al treilea rand, intentia nu este de a ucide, ci de a proteja tara; in al patrulea rand, Buddha a ingaduit uciderile”.

Si a ajuns la urmatoarea concluzie: „Intentia noastra nu este sa ucidem fiinte omenesti, ci sa ucidem monstri. Aceasta este datoria tuturor thailandezilor”.

Aceasta declaratie iesita din comun nu a  aparut din senin. In Thailanda, ca si in alte tari asiatice, statul isi protejeaza religia budista, iar calugarii budisti protejeaza statul thailandez. Templele thailandeze sunt folosite ca baze militare, iar unii soldati sunt hirotoniti calugari, fiind cunoscuti drept „calugari militari”, si una dintre principalele lor indatoriri este sa protejeze, folosind la nevoie si violenta, templele budiste.

Toate acestea erau lucruri noi pentru mine. Citisem carti despre spiritualitatea orientala si meditatie inca din adolescenta, dar nu intalnisem niciodata nici cea mai indepartata sugestie ca budismul este similar altor religii cand trebuia justificata folosirea mijloacelor violente. Daca si calugarii budisti, si invatatorii iluminati pot fi violenti fata de altii, de ce ar fi diferiti practicantii occidentali ai meditatiei? Ajungeam la concluzia ca meditatia e doar un proces: poate sa ascuta atentia, sa linisteasca gandurile si anxietatea, sa  creasca emotiile pozitive fata de noi insine si fata de altii si, in extremis, poate sa duca la o modificare profunda a identitatii noastre – un fel de anihilare extatica a egoului. Dar cu un tip gresit de motivatie si fara reguli etice clare, chiar acel altruism spiritual poate sluji tot felul de scopuri malefice. Asta s-a intamplat cu budismul japonez nu cu mult timp in urma.

Sursa: Miguel Farias, Catherine Wikholm – Pilula Buddha

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s