Iubire si adoratie – Anaïs Nin

 “N-o să mă cunoşti niciodată prin trecutul meu, ci numai prin ceea ce sunt pentru tine şi cu tine; şi asta pentru că tu, aşa cum eşti, scoţi la iveală tot ce e mai bun în mine; exorcizezi şi aduci la suprafaţă un eu pe care alţii nu l-au cunoscut. Şi nu vreau să spun că voi înceta să fiu ceea ce sunt, pentru că am multe sa-ţi dăruiesc.”

       “Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii îmbogăţind cât am putut aşteptarea lungă, lungă a marilor evenimente care mă umplu acum atât de profund, încât sunt copleşită. Acum înţeleg neliniştea cumplită, sentimentul tragic al eşecului, adânca nemulţumire. Aşteptam. Acesta e ceasul expansiunii, al trăirii adevărate. Tot restul n-a fost decât pregătire. Treizeci de ani de pândă neliniştită. Iar acum, acestea sunt zilele pentru care am trăit. Şi să fiu conştientă de asta, atât de deplin conştientă, asta e ceva aproape de nesuportat pentru un om. Fiinţele omeneşti nu pot suporta cunoaşterea viitorului. Pentru mine, cunoaşterea prezentului e la fel de ameţitoare. Să fii imens de bogat şi să ştii asta!”
 

“Mă gândesc la tonurile de orgă ale vocii, la expresiile şi mărturisirile lui. Şi la capacitatea lui de a fi venerat, adică de a simţi divinul.” 

 
 
       “Cât de minunat este să-l poţi admira pe cel pe care-l iubeşti! În plină lumină a zilei, cu totală luciditate. Aşa cum priveşti soarele. Aşa că voi veni să te văd dimineaţa şi din felul în care te voi privi vei şti că te iubesc, că sunt tulburată de vocea ta, de ochii tăi, de zâmbetul tău strălucitor şi de sunetul paşilor tăi. Te voi vedea şi sunt fericită, înspăimântător de fericită, pentru că sunt aproape de tine”.
 

“El îmi dăruieşte savoarea prezentului. Nicăieri altundeva nu găsesc acest prezent magic, frumos, complet. Când suntem împreuna, clipa devine infinită… Această clipă de gust pronunţat şi absolut al mâncării, al culorii, de răsuflare umană absolută, de plenitudine. Căci sunt întreagă. Este sfârşitul oricărui zbucium.”

 
 “Eu ştiu să dau sens gândurilor lui vagi. El le dezvoltă pe ale mele. Îl aprind. El mă face să curg.”
 

 “Am încetat să-mi fac griji. Mă las pe spate şi îl iubesc pur şi simplu şi am parte de atâta dragoste din partea lui, cât să-mi justifice întreaga existenţă. Mă bâlbâi când îi pomenesc numele. În fiecare zi este un bărbat nou, cu adâncimi şi sensibilităţi noi… El e bărbatul pentru care aş freca podelele, pentru care aş face cele mai umile şi mai înălţătoare lucruri. Suntem mai mari împreună.”

       “Mă simt iubită pentru mine însămi, pentru sinele meu interior, pentru fiecare cuvânt pe care-l scriu, pentru timidităţile, tristeţile, luptele, defectele, fragilităţile mele. În fiecare zi spun că nu-l pot iubi mai mult şi în fiecare zi descopăr în mine mai multă dragoste pentru el. Ce pot să fac cu fericirea mea? Cum pot s-o păstrez? Îmi vine să îngenunchez pe când se revarsă asupra mea precum ploaia, să-i adun stropii în dantelă şi mătase şi să-i lipesc din nou de mine.”
 
  “Tremuram înfiorată de o imensă, imensă bucurie. Frig şi febră şi lumină, o iluminare, o vizitare, prin întreg corpul, fiorul unei prezenţe. Lumina şi cerul in trup, Dumnezeu în trup, şi eu dizolvându-mă în Dumnezeu. M-am dizolvat în Dumnezeu. Nici o imagine. Simţeam spaţiu, aur, puritate, extaz, imensitate, o profundă, ineluctabilă comuniune. Am plâns de bucurie. Am ştiut atunci că nu aveam nevoie de dogme ca să comunic cu El; nu aveam nevoie decât să trăiesc, să iubesc şi să sufăr. Nu aveam nevoie de nici un om sau preot ca să comunic cu El. Trăindu-mi viaţa, pasiunile, creaţia până la limită, intram în legătură cu cerul, cu lumina şi cu Dumnezeu.
 
 Nu pot spune mai mult. Nu mai e nimic de spus. Cele mai mari comuniuni vin atât de simplu. Dar începând din momentul acela mi-am simţit legătura cu Dumnezeu, o legătură unică, tăcută, individuală, deplină care îmi da o imensa bucurie şi un sentiment al măreţiei vieţii, al eliminării timpului şi limitelor omeneşti. Eternitate. M-am născut. M-am născut femeie. Ca să-l iubesc pe Dumnezeu şi să iubesc bărbatul în mod suprem. M-am născut într-o pace adâncă, o bucurie supraomenească peste şi dincolo de toate necazurile mele omeneşti, transcenzând durerea şi tragedia. Această bucurie am găsit-o în dragostea de bărbat şi în creaţie, împlinite în comuniune.”
 

  “În seara asta sunt o mare Mamă – pântece, casă şi pat; strălucire, căldură, lumină şi foc; curaj şi pasiune – sunt toate acestea.”

       “Mă simt inepuizabilă! În loc să lupt, eu farmec; în loc să înfurii, eu îi fac pe ceilalţi să se topească. Şi zâmbesc uşor, ca o mamă obosită căreia copiii i-au jucat prea multe feste. Mă simt mamă a tot şi a toate – pântecele şi pământul, cu imense aripi protectoare! Pasiune şi simţ matern contopite – mamă precum noaptea, acoperind lumea, învelind-o, murmurându-i cântece de leagăn ca să-i aline durerea.”
(Annais Nin)
 

Nici o femeie nu mi-a acordat vreodată privilegiile de care am nevoie – şi tu, care cânţi atât de vesel, atât de îndrăzneţ, râzând chiar – da, tu ma inviţi să merg înainte, să fiu eu însumi, să cutez orice! Te ador pentru asta. Aici eşti cu adevărat măreaţă, o femeie extraodinară. Ce femeie eşti!”  

(Henry Miller)
 

One thought on “Iubire si adoratie – Anaïs Nin”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s